Sport
marți, 18 martie 2025, 23:48
„Gala Sportului Românesc”, ediția 2024: David Popovici și Simona Radiș, „sportivul și sportiva anului”, iar echipa națională de fotbal a fost recompensată pe măsură. Ladislau Boloni și Simona Halep, „surprizele serii”
„Gala Sportului Românesc”, ediția 2024, a avut loc la „Opera Națională București”, acolo unde cei mai buni sportivi au fost premiați pentru eforturile și pentru performanțele de care au dat dovadă în cursul anului trecut, indiferent de competițiile în care au fost angrenați. David Popovici, „sportivul anului”, dar și Simona Radiș, „sportiva anului”, au atras toate privirile, iar Ilie Năstase, alături de Simona Halep, respectiv, antrenorul român de fotbal, Ladislau Boloni, au fost „surprizele plăcute ale serii”. București FM a intrat în posesia unei distincții speciale, la rândul său, care amintește de promovarea sportului românesc în programele radiofonice incluse în grilă.