Datele Institutului Revoluției din decembrie 1989, în România, au murit 1166 de persoane. În perioada 17-22 decembrie, au existat 271 de martiri,...
UPDATE: Ceremonia de înhumare a Regelui Mihai I s-a încheiat. În timpul ceremoniei, au fost trase salve de tun. Totodată, au fost intonate Imnul...
Ultimul rege al României, Mihai I a domnit în două rânduri, între 20 iulie 1927 și 8 iunie 1930, precum și între 6 septembrie 1940 și 30...
La Templul Coral săptămâna a început cu o adunare comemorativă organizată de Federația Comunităților Evreiești din România, Forumul Bnei...
Meciul dintre echipele masculine ale României și Luxemburgului, din primul tur al Grupei II, Zona Europa/Africa a Cupei Davis, va avea loc în...
Medicii de familie amenință că nu vor semna contractul-cadru cu CNAS pentru anul viitor dacă revendicările lor nu vor fi soluționate. "Am...
România a ratat calificarea în sferturile de finală ale Campionatului Mondial de handbal feminin. Cehia s-a impus în fața tricolorelor cu...
Franța cere retragerea de pe piață a unor formule de lapte praf exportate în mai multe țări, printre care și România. Vânzarea acestor...
În această săptămână, peste o sută de noi îmbolnăviri au fost înregistrate, în 16 județe din țară. Peste 95% dintre îmbolnăviri au...
Naționala feminină de handbal a României a fost învinsă de Franța, cu scorul de 26-17, în ultimul meci al tricolorelor în Grupa A a...
În România, rata mortalității cauzate de infarct este mult peste media europeană iar unul din cinci supraviețuitori de infarct miocardic...
”Prințul Nicolae, alături de logodnica sa, poate lua parte la înmormântarea bunicului său, Regele Mihai I alături de familie și, mai ales,...
Ziua Constituției României este marcată astăzi de Curtea Constituțională, care organizează o adunare solemnă, la Palatul Parlamentului. La...
Handbalistele noastre pot obtine diseara a 5-a victorie din tot atatea meciuri la Campionatul mondial. Partida Romania- Franta, ultimul joc...
România va participa cu o delegație de 20 de atleți (12 la feminin și 8 la masculin), la Campionatele Europene de Cros, care vor avea loc pe 10...
Decizia a fost luată în Coreea de Sud, după ce s-a stabilit că tradiția Mărțișorului întrunește toate condițiile pentru a fi înscrisă pe...
Fundaţia World Vision România lansează raportul de cercetare “De ce lovim copiii?” primul raport care cuprinde o caracterizare a principalelor...
Ziua Internațională a Aviației Civile este marcată în fiecare an la 7 decembrie, pentru a evidenția importanța acestui sector în dezvoltarea...
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, s-a întâlnit cu ambasadorul Austriei în România, Isabel Rauscher, context în care s-a discutat despre...
Asociația de Psihoterapie Cognitiv-Comportamentală de Grup (APCCG) deschide înscrierile pentru prima serie de programe psihoterapeutice de grup...
În România urmează să fie decretate trei zile de doliu naţional în memoria Regelui Mihai, pe 14, 15 şi 16 decembrie. Potrivit unor surse...
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) a primit, în cei 10 ani de când România a aderat la Uniunea Europeană, peste...
Mihai I a fost ultimul rege al României. A domnit în două rânduri, între 20 iulie 1927 și 8 iunie 1930, precum și între 6 septembrie 1940...
A 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Studențesc ”CineMAiubit”, manifestare devenită o tradiție a UNATC ”I.L.Caragiale” și...
”În România există deficit mare de forță de muncă, dar companiile nu au nevoie de angajați cu calificări slabe, ci de oameni...
Sunt IMM-urile românești pregătite să devină internaționale? O companie de educație antreprenorială, Elite Business Women promovează deja de...
Sportivul iranian Sohrab Moradi a stabilit două noi recorduri mondiale la cat. 94 kg, duminică, la Campionatele Mondiale de Haltere de la Anaheim...
Dorel Nacou a devenit primul navigator român care a traversat singur Oceanul Atlantic, la finalul cursei Mini-Transat 2017. El a ajuns astăzi,...
Update 20:55: Încă o persoană a fost găsită. Este vorba despre o femeie în stare de inconștienţă, fiind efectuate manevre de...
România este singurul stat membru al Uniunii Europene (UE) în care sectorul agricol este principalul angajator, asigurând locuri de muncă pentru...
1 Decembrie reprezintă idealul nostru ca națiune de a fi liberi și uniți într-o Românie prosperă, condusă de politicieni responsabili și...
UPDATE: Institutul National de Meteorologie și Hidrologie local a emis, pentru următoarele 24 de ore, cod portocaliu pentru căderi însemnate de...
România va fi prezentă pentru al doilea an consecutiv cu un stand național la Târgul Cărților Bune de la Wroclaw, care se desfășoară în...
Circulatia vehiculelor grele, cu masa totală mai mare de 3,5 tone va fi interzisă pe 30 noiembrie și 1 decembrie pe anumite tronsoane de drumuri...
Primăria Sectorului 4 va cheltui 3,3 milioane de euro plus TVA pentru a amenaja, pe o suprafață de 26.000 de metri pătrați din Parcul Lumea...
România a cucerit medaliile de bronz în întrecerile pe echipe, la feminin și masculin, marți, la Campionatele Mondiale de tenis de masă pentru...
Elevii și preșcolarii vor intra de miercuri, după finalizarea cursurilor, într-o mini vacanță prilejuită de sărbătorirea Zilei Naționale a...
Primăria Sectorului 1 va cumpăra, pentru înnoirea parcului auto, autoturisme nepoluante și “prietenoase” cu mediul înconjurător, se arată...
Oficialii statului au reacționat la mesajul venit de la Departamentul de Stat american. Statele Unite ale Americii trebuie să aibă încredere...
În perioada 20-26 noiembrie, în Serbia, la Radio Novi Sad, a avut loc a 16-a ediție a Taktons – competiție internațională a excelenței în...
Se spune că toate lucrurile bune ajung la un final. Acest lucru este valabil și pentru târgul Gaudeamus din acest an. În aceste zile,...
Naționala de rugby a României a pierdut cu 20-25 meciul test cu reprezentativa Tonga. Punctele tricolorilor au fost reusite de Vlaicu, Ionuț...
România a pierdut prima partidă de la Trofeul Carpați 27-21, în fața Poloniei. Cu 8 zile înaintea primului meci la Campionatul Mondial din...
Aproape 39% din populația României este expusă riscului de sărăcie și excluziune socială, iar circa 24% din români raportează o degradare a...
Cinci copii din judeţul Suceava au fost loviti de o maşină în timp ce se aflau într-o staţie de autobuz. Accidentul s-a petrecut în comuna...
România se află pe locul 4 în Uniunea Europeană la consumul de antibiotice, după ce, anul trecut, țara noastră s-a situat pe poziția a doua....
Cunoscuta femeie de afaceri, Daniela Mariscu, a fost nominalizată, din partea României, la evenimentul “EY Entrepreneurial Winning Women™...
Manualele de clasa a V-a au fost livrate, în totalitate, în 39 de judeţe, se arată într-un comunicat al Ministerului Educaţiei. În...