25 de ani de la prima zi a Revoluţiei la Bucureşti. Mişcarea de stradă, reprimată cu gloanţe

Articol de , 21 decembrie 2014, 14:43

Manifestaţia de la Timişoara din 1989 îşi găsea ecou la Bucureşti în 21 decembrie, când la adunarea populară convocată de Nicolae Ceauşescu, printre urale şi scandări, s-au făcut tot mai puternic auzite huiduieli şi fluierături, mişcarea de stradă care a urmat fiind reprimată cu gloanţe şi arestări.

În urmă cu 25 de ani, la 21 decembrie, după ce cu o zi înainte îi etichetase pe cei care protestau la Timişoara ca duşmani ai revoluţiei socialiste, Nicolae Ceauşescu, dorind să transmită în toată ţara mesajul că populaţia sprijină conducerea de partid şi de stat, convoca, în jurul prânzului, o mare adunare populară, în faţa sediului Comitetului Central al PCR.

Nicolae Ceauşescu vorbea, de la balconul Comitetului Central, despre realizările “revoluţiei socialiste” şi ale “societăţii socialiste multilateral dezvoltate”, în timp ce în stradă, mulţimile adunate trebuiau să condamnare “actele huliganice” de la Timişoara şi să-şi exprime solidaritatea cu conducerea PCR.

Printre urale şi scandări se făceau însă tot mai puternic auzite huiduieli şi fluierături. Mişcări bruşte venind dintr-o parte a adunării şi zgomotul unor petarde au transformat manifestaţia în haos. Mulţimea a început să fugă spre străzile din apropiere, abandonând steaguri şi tablouri ale lui Nicolae Ceauşescu şi ale Elenei Ceauşescu.

Cei mai curajoşi au încercat să se facă ascultaţi: “Nu plecaţi oameni buni, acum e momentul, hai să mergem la Intercontinental”, se auzea. Tot mai mulţi strigau: “Jos Ceauşescu!”, “Jos călăul!”, “Jos analfabeta!”, “Jos cizmarul!”, “Şi voi sunteţi români!”.

Imaginea lui Ceauşescu din acel moment – cu figura schimonosită de mirare şi frică, cu buzele încercând fără succes să articuleze câteva cuvinte şi cu mâna dreaptă ridicată – a fost transmisă în foarte scurt timp la televiziunile din toată lumea. Cu această imagine se întrerupea transmisia în direct a Televiziunii Române.

După o scurtă pauză, Televiziunea şi-a reluat transmisia, continuând ca şi cum nimic deosebit nu s-ar fi întâmplat, cu câteva imagini de închidere grăbită a marii adunări populare din Capitală. Ceauşescu mai apucase să anunţe suplimentarea cu câteva sute de lei a salariilor, pensiilor şi ajutorului social.

În scurt timp, centrul Capitalei, de la Piaţa Romană până la Piaţa Unirii şi de la Piaţa Kogălniceanu până la Piaţa Rosetti, se umplea de demonstranţi. În faţa hotelului Intercontinental, tinerii îngenuncheau şi păstrau momente de reculegere pentru Timişoara. În câteva ore, oraşul părea pregătit de luptă.

Pe de-o parte, manifestanţii, neînarmaţi şi neorganizaţi, unii cu flori în mâini, pe care le ofereau soldaţilor, pe de altă parte, militari dotaţi cu caşti şi scuturi, aliniaţi pe străzile centrului Capitalei, tanchete, TAB-uri, trupe USLA, civili înarmaţi.

S-a tras în mulţime de pe clădiri, din mijlocul manifestanţilor, de pe străzile laterale, de pe tanchete. Unii dintre manifestanţi au fost împuşcaţi. Manifestanţii erau trântiţi la pământ de jeturile puternice de apă din maşinile pompierilor, iar în maşini ale Miliţiei erau luaţi demonstranţi şi duşi la penitenciarul Jilava.

Pentru a rezista ofensivei, demonstranţii încercau să se organizeze. În faţa restaurantului “Dunărea”, vizavi de Intercontinental, s-a improvizat o baricadă, care a devenit sediul provizoriu al revoluţionarilor şi ţinta de atac a forţelor de represiune.

La miezul nopţii, când se dezlănţuia cu furie represiunea, baricada era distrusă, iar macaralele o demontează bucată cu bucată. Până după ora 3.00, s-a tras intens. Spre dimineaţă, sângele de pe caldarâm era spălat, iar Capitala părea pregătită pentru o zi obişnuită.

Răniţii şi morţii au fost transportaţi mai ales la Institutul de Medicină Legală, Spitalul de Urgenţă, Spitalul Colţea şi secţia de neurochirurgie a Spitalului Gheorghe Marinescu. Procuratura Generală şi Direcţia Sanitară au interzis autopsierea victimelor decedate.

S-a dat ordinul – la fel cum s-a procedat şi cu revoluţionarii ucişi la Timişoara – de incinerare a cadavrelor, dar acest ordin nu a mai fost executat.

Nicolae Ceauşescu, rămas în clădirea Comitetului Central al PCR, era anunţat, în noaptea de 21 spre 22 decembrie, că mişcarea de stradă a fost reprimată şi zona centrală a Capitalei a fost degajată de manifestanţi.

Câteva ore mai târziu, în 22 decembrie, bucureştenii ieşeau din nou în stradă, în număr mult mai mare, estimat la câteva zeci de mii, şi ocupau piaţa din faţa Comitetului Central al Partidului Comunist, determinându-l pe Ceauşescu să părăsească sediul CC cu un elicopter.

Era practic sfârşitul regimului comunist din România.