Hopincă: Pasajul Petricani putea intra în execuţie în martie 2027, însă prefectul a blocat proiectul
Articol de arionmihaela, 9 septembrie 2026, 22:52
Hopincă: Pasajul Petricani putea intra în execuţie în martie 2027, însă prefectul a blocat proiectul şi a generat o întârziere de minimum doi ani, a declarat primarul Sectorului 2, Rareş Hopincă.
‘Prefectul a atacat în instanţă asocierea dintre Sectorul 2 şi Sectorul 4, prin care urma să realizăm împreună Pasajul Petricani. Prin acţiunea Prefectului, chiar nefundamentată juridic, orice hotărâre se suspendă până la decizia instanţei. Chiar dacă vom câştiga în instanţă, această întârziere nu va fi putea fi recuperată şi, evident, cel responsabil nu va avea nicio problemă. Conform graficului de implementare estimat, după aprobarea în Consiliul General al Municipiului Bucureşti, din august, puteam începe proiectarea, iar în martie 2027 începeam execuţia lucrărilor. Atacarea asocierii schimbă însă radical acest calendar. Dacă suntem obligaţi să reluăm procedurile de la zero, pierdem aproximativ doi ani. Şi aici este problema de fond’, a transmis primarul Rareş Hopincă, printr-o postare pe Facebook.
Rareş Hopincă a spus că prefectul Andrei Nistor a transformat controlul de legalitate într-un instrument politic, prin care ‘blochează arbitrar proiecte’.
El a scris că autoritatea locală nu renunţă la proiect. ‘Vom merge în instanţă, iar în paralel pregătim alte proceduri de achiziţii. Bucureştiul a pierdut prea mulţi ani în conflicte inutile, iar unii încă nu s-au maturizat, pentru a înţelege aceste lucruri’, a mai adăugat primarul Rareş Hopincă.