După STB urmează Termoenergetica?
Articol de arionmihaela, 22 iulie 2026, 10:32
După STB urmează Termoenergetica?
Ciucu: “Ministerul Energiei blochează evaluarea ELCEN pentru a fi preluată de către Primăria Municipiului București” !
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a acuzat Ministerul Energiei că ar bloca evaluarea ELCEN, în vederea preluării acesteia de către Primăria Municipiului București și constituirea serviciului unic de producție, transport, distribuție și furnizare a energiei termice (SACET) București.
După falimentul RADET, nimeni nu ar fi învățat nimic, iar noua Companie Municipală Termoenergetica (CMTEB) ar fi continuat același model falimentar, care a r fi dus la acumularea de datorii, a susținut edilul șef.
Ciucu: “Eu cred că, în maximum două luni de zile, ne vom auzi și pe tema Termoenergetica”
În circa două luni de zile, ar putea surveni o ședință asemănătoare cu cea în care, ieri, consilierii generali și-au mandatat reprezentanții în AGA STB să ceară Consiliului de Administrație să solicite insolvența societății bucureștene de transport public, a declarat Ciucu, la finalul ședinței Consiliului General al Municipiului București.
Reporter: Și la intrarea în insolvență a RADET s-a spus că acesta va fi salvat și, totuși, a urmat un faliment. Există vreo garanție că nu se va întâmpla la fel și acum”?
Ciprian Ciucu: Din păcate, din ceea ce s-a întâmplat la RADET, nimeni nu a învățat nimic.
Termoenergetica a preluat și a dus mai departe același model de business pe care l-a avut RADET, ceea ce este falimentar.
Eu cred că, în maximum două luni de zile, ne vom auzi și pe tema Termoenergetica, pentru că și aici s-au acumulat foarte multe lucruri.
Ministerul Energiei și funcționarii blochează evaluarea ELCEN, pe care trebuie să o luăm împreună cu Termoenergetica, să creăm SACET.
Și nu cred că politicienii din București, nu cred că cei care sunt în companiile municipale din București sunt pregătiti pentru deciziile corecte pe care le voi propune.
Nu le voi spune acum care sunt, poate nici nu trebuia să spun acest lucru, dar m-am uitat foarte mult, în ultimul timp, mai ales după ce m-am întors de la Singapore și am văzut cum sunt administrate serviciile de transport public sau de management al apei, nu cred că sunt pregătiți, dar va trebui să-i pregătesc mental.
Pentru că trebuie să venim cu un management profesionist. Și un prim pas o să îl facem chiar la următoarea ședință a Consiliului General.
Autor- Mircea Apostolescu