Idealul locuirii bucureștene, subiect readus prin lansarea unei cărți

Cea de-a II-a ediție a volumului „Idealul locuirii bucureștene: familia cu casă și grădină”, lansată la Muzeul Țăranului Român, aduce în discuție istoria Societății Comunale pentru Locuințe Ieftine.

Istoricul Andrei Răzvan Voinea a lansat ediția revizuită și completată a cercetării sale despre parcelările construite în București, între 1908 și 1948. Alături de autor, la lansare au vorbit conf. univ. Florentina Nițu, de la Facultatea de Istorie a Universității din București, și președintele Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și de Urbanism din cadrul Primăriei Capitalei, Bogdan Suditu. Discuția a mers dincolo de carte, spre politicile de locuire, protejarea patrimoniului și legislația din domeniu.

Instituția care a construit peste 4.000 de locuințe

Cartea evidențiază că între 1908 și 1948, Societatea Comunală pentru Locuințe Ieftine a ridicat peste 4.000 de locuințe în 25 de parcelări bucureștene, inspirate de conceptul orașului-grădină. Grivița, Floreasca sau Lacul Tei sunt exemple de astfel de cartiere, unele dintre ele fiind protejate prin includerea în zone construite protejate sau pe Lista Monumentelor Istorice.

Povestea nu este însă una de succes necondiționat. Locuințele, gândite inițial pentru muncitori, au ajuns în mare parte la funcționari publici și la membrii clasei de mijloc, iar prețurile erau prea mari pentru un vatman, un profesor sau un cofetar. Societatea a fost dizolvată în 1948 de regimul comunist.

Bogdan Suditu, unul dintre invitații lansării, a subliniat amploarea demersului autorului: „Ce este valoros la ceea ce a făcut Răzvan este faptul că el a luat o întreprindere publică care producea locuință și a făcut-o pe un parcurs de la contextul legislativ până la arhitecți, politicieni, constructori și directorii instituțiilor respective.”

București, racordat la Europa

Bogdan Suditu a mai explicat, în timpul lansării, conexiunea României cu mișcările urbanistice europene ale vremii. A amintit că România a trimis delegați la congresul despre locuințe sociale de la Viena, în anul 1908, și la congresul internațional de urbanism de la New York, în anul următor, și că legislația europeană despre locuințe ieftine a fost rapid reflectată la București.

„Există o anumită repetitivitate a istoriei. Ce s-a întâmplat atunci și ce discutăm acum despre locuințe accesibile, la o altă scară, la un alt timp istoric, problematica este aceeași”, a mai spus președintele Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și de Urbanism.

Autorizațiile de construire, o problemă veche de peste un secol

Una dintre cele mai interesante povești relatate de autorul cărții a pornit din discuțiile cu locuitorii. În 1912, Societatea Comunală pentru Locuințe Ieftine a primit o singură autorizație de construire pentru cele 200 de case ale parcelării Grivița, nu câte una pentru fiecare locuință. Tot în 1912, Căile Ferate Române au angajat-o să construiască parcelarea Steaua, pentru proprii muncitori și funcționari.

Problemele au apărut în anii ’30, când a fost nevoie de autorizații pentru anexele locuințelor respective. „Primăria spunea că nu este voie ca aceste locuințe să fie construite, pentru că încalcă principiile orașului-grădină. CFR le-a construit oricum”, a povestit  Răzvan Voinea.

Patrimoniul, între legislație și comunitate

Profesorul conferențiar universitar al Facultății de Istorie, Florentina Nițu, a spus că în carte sunt evidențiate greșelile care se repetă și în prezent, legate de clădirile istorice, dar și mesaje adresate comunității.

„Multe dintre probleme sunt generate de legislația care este perimată în multe dintre cazuri”, a mai afirmat profesorul universitar.

Utilitate practică pentru locuitori

Dincolo de analiza istorică, cartea este un instrument pentru actualii proprietari. Răzvan Voinea a povestit că a corespondat cu locuitori din Grivița și Dorobanți, care au găsit în studiile asociației documente importante și idei pentru renovări.

Cea de-a II-a ediție a cărții ,,Idealul locuirii bucureștene: familia cu casă și grădină” are 304 pagini și se bazează pe teza de doctorat a lui Andrei Răzvan Voinea, susținută în anul 2017, la Universitatea de Arhitectură și Urbanism ,,Ion Mincu”.

Autor: Andy Ciotir