Ilie Bolojan îşi întrerupe vizita în Republica Moldova
Articol de arionmihaela, 29 mai 2026, 15:29
Ilie Bolojan îşi întrerupe vizita în Republica Moldova, conform trimisului special al AGERPRES, Cristian Lupaşcu.
Premierul interimar Ilie Bolojan îşi întrerupe vizita în Republica Moldova pentru a reveni în România, în contextul situaţiei de urgenţă apărute după ce o dronă militară a căzut pe un bloc din municipiul Galaţi.
Informaţia a fost confirmată de oficialii de la Chişinău.
Potrivit unor surse oficiale, şeful Executivului de la Bucureşti va reveni în România cu o aeronavă militară, care îl va prelua de pe Aeroportul din Chişinău.
Ilie Bolojan se afla vineri într-o vizită în Republica Moldova.
Acesta a avut o întrevedere cu premierul moldovean, Alexandru Munteanu, şi a participat la o dezbatere pe teme administrative.
Ulterior, Bolojan s-a întâlnit cu preşedinta Maia Sandu.
El mai avea în program o vizită la noul sediu al Primăriei Stăuceni şi la Centrul Educaţional Cultural Stăuceni.
În program mai figurau o vizită, împreună cu prim-ministrul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, la Alianţa Franceză în Republica Moldova/ Camera de comerţ şi industrie Franceză în Republica Moldova, dar şi o deplasare la Filarmonica Naţională ‘Serghei Lunchevici’.