Ascultă Radio București FM Live

FCSB – Bologna 1-2. Italienii au rezolvat soarta partidei în trei minute, iar criza „roș-albaștrilor” continuă

FCSB – Bologna 1-2. Italienii au rezolvat soarta partidei în trei minute, iar criza „roș-albaștrilor” continuă

Articol de Neagu Gabriel, 23 octombrie 2025, 22:00

Bologna s-a impus, 2-1, împotriva celor de la FCSB, pe Arena Națională, în etapa cu numărul 3 din faza principală a Europa League.

Echipa din Emilia-Romagna a venit la București fără antrenorul principal, Vicenzo Italiano, care a suferit o pneumonie în zilele precedente. Totuși, acest lucru nu a afectat prestația echipei.

Bologna a controlat ostilitățile pe Arena Națională

Prima ocazie a venit în minutul 3, când Odgaard a primit o pasă la marginea careului, iar mijlocașul italienilor a șutat, din semivoleu, însă mingea a trecut mult pe lângă poarta campioanei României.

Același Odgaard a trimis o pasă înaltă, în careu, către Rowe. Atacantul, care era marcat de Alexandru Pantea, a căzut în careu, însă „centralul” partidei a lăsat jocul să continue, spre exasperarea oaspeților.

În minutul 9, Moro l-a deposedat pe Adrian Șut, a pasat către Thijs Dallinga. Atacantul a intrat în careu, a centrat pe jos, iar Odgaard a deviat balonul în poartă, 0-1.

Două minute mai târziu, italienii și-au mărit avantajul, după o lovitură de colț. Freuler a centrat, la maginea careului către Lykogiannis. Fundașul stânga a șutat, din voleu, Ștefan Târnovanu a apărat, dar mingea a fost deviată la Thjis Dallinga, care a șutat în forță și a marcat, 0-2.

În minutul 15, Darius Olaru a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce Heggem i-a spart arcada în timpul unui contact. Fundașul trupei italiene a primit cartonaș galben.

Bologna a fost aproape de a mări diferența pe tabela de scor, în minutul 21, când Moro a centrat în mijlocul careului, dar Heggem a reluat peste poartă.

În minutul 27, Orsolini a primit o pasă înaltă de la Heggem. Mijlocașul dreapta al Bolognei a avansat spre poarta celor de la FCSB, l-a driblat pe Mihai Lixandru, a șutat, dar Târnovanu a respins balonul. Mingea a fost deviată la Rowe, care nu a putut controla balonul și l-a lovit pe portarul român. Totuși, fotbalistul celor de la FCSB nu a suferit răni serioase.

În minutul 33, Riccardo Orsolini a primit o pasă la maginea careului mic, l-a driblat pe Ștefan Târnovanu, a înscris, dar golul a fost anulat pe motiv de offside.

Două minute mai târziu, Jonathan Rowe a încercat o „foarfecă”, din apropierea punctului cu var, însă extrema a lovit defectuos balonul.

După ratarea lui Rowe, FCSB a plecat pe atac și a obținut o lovitură de colț. Siyabonga Ngezana a reluat mingea pe colțul scurt, dar Lukasz Skorupski a parat.

În minutul 39, Pantea a primit o pasă în flancul drept, a centrat în careu, unde Mamadou Thiam a reluat peste poarta Bolognei. Același Thiam a primit o pasă în careu, un minut mai târziu, când l-a driblat pe Zortea, a șutat pe colțul scurt, însă Skorupski a respins cu piciorul.

Bîrligea a readus speranțele, dar italienii le-au năruit

Primele minute din repriza secundă au fost controlate de italieni, care au avut prima ocazie în minutul 53. Atunci, Riccardo Orsolini a primit o pasă, la marginea careului, a șutat puternic, dar mingea a trecut puțin de lângă bara dreaptă a porții lui Ștefan Târnovanu.

Ocazia elevilor lui Vicenzo Italiano s-a răzbunat, întrucât, un minut mai târziu, Lucumi a încercat să degajeze, dar mingea a lovit piciorul lui Daniel Bîrligea și a intrat în poarta apărată de Lukasz Skorupski, 1-2.

În minutul 62, Nicolo Cambiaghi i-a pasat lui Nikola Moro. Mijlocașul a preluat balonul, a șutat, dar mingea a trecut mult pe lângă poarta celor de la FCSB.

Cinci minute mai târziu, Jens Odgaard a primit o pasă la marginea careului, a șutat în forță din prima atingere, pe centrul porții lui Ștefan Târnovanu, însă goalkeeper-ul român a fost la post și a respins.

Asediul oaspeților a continuat, iar, în mintul 73, Thijs Dallinga a pătruns în careul celor de la FCSB, s-a apropiat de poartă, a șutat, însă Târnovanu a fost pe fază și a respins șutul „vârfului”.

Riccardo Orsolini și Jens Odgaard au ratat două ocazii mari, în minutele 79 și 81, grație paradelor internaționalului român.

În minutele de prelungiri, Nicolo Cambiaghi a trecut de câțiva apărători în careu și a încercat să marcheze în colțul stâng de jos al porții, dar Stefan Tarnovanu a anticipat perfect și a intervenit.

Arbitrul Treimanis a pus capăt partidei, după șase minute adiționale, iar Bologna și-a trecut în cont prima victorie din faza grupei Europa League. În tabăra campioanei României, criza se accentuează. Elevii lui Elias Charalambous au 3 puncte, în 3 meciuri disputate.

Sector 2: Primăria a obţinut autorizaţia de construire pentru Parcul Plumbuita
Actualitate joi, 24 septembrie 2026, 21:15

Sector 2: Primăria a obţinut autorizaţia de construire pentru Parcul Plumbuita

El a scris, pe Facebook, că peste jumătate din investiţie se realizează din fonduri europene, pe care autoritatea locală le-a obţinut încă de...

Sector 2: Primăria a obţinut autorizaţia de construire pentru Parcul Plumbuita
Sector 6: Programul ”Şcoală după Şcoală” – avizat de Consiliul local
Actualitate joi, 24 septembrie 2026, 20:14

Sector 6: Programul ”Şcoală după Şcoală” – avizat de Consiliul local

Programul se va desfăşura în şcolile de stat din Sectorul 6 avizate de Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, minimum trei ore şi...

Sector 6: Programul ”Şcoală după Şcoală” – avizat de Consiliul local
Sector 3: Elevii se pot înscrie online pentru a vizita gratuit complexul acvatic din Pantelimon
Actualitate joi, 24 septembrie 2026, 19:14

Sector 3: Elevii se pot înscrie online pentru a vizita gratuit complexul acvatic din Pantelimon

În luna octombrie, elevii pot veni la complex de câte ori doresc, fără să plătească taxa de acces, iar singura condiţie este rezervarea...

Sector 3: Elevii se pot înscrie online pentru a vizita gratuit complexul acvatic din Pantelimon
Coregrafa Vava Ștefănescu revine pe scenă, într-un spectacol inedit
Actualitate joi, 24 septembrie 2026, 18:41

Coregrafa Vava Ștefănescu revine pe scenă, într-un spectacol inedit

Coregrafa Vava Ștefănescu revine, toamna aceasta, cu o premieră inedită, „…în țara minunilor”, un spectacol de dans contemporan care...

Coregrafa Vava Ștefănescu revine pe scenă, într-un spectacol inedit
Actualitate joi, 24 septembrie 2026, 18:30

Vreme frumoasă, dar rece dimineața

La noapte, cerul va fi variabil, iar vântul slab. Temperatura minimă va fi de 6…9 grade. Mâine, valorile termice vor fi apropiate de...

Vreme frumoasă, dar rece dimineața
Actualitate joi, 24 septembrie 2026, 18:05

Sector 2: Ateliere creative şi recitaluri acustice, în weekend, în Parcul Morarilor

De vineri până duminică în cadrul evenimentului cărţile, natura, muzica şi creativitatea se întâlnesc. La eveniment va fi o bibliotecă şi...

Sector 2: Ateliere creative şi recitaluri acustice, în weekend, în Parcul Morarilor
Actualitate joi, 24 septembrie 2026, 17:42

Forturile Chitila și Otopeni, la Primăria Sectorului 1?!

Forturile din jurul Bucureștiului și Bateriile (… de artilerie n.r.) aferente au fost construite, la finalul secolului al XIX-lea și au...

Forturile Chitila și Otopeni, la Primăria Sectorului 1?!
Actualitate joi, 24 septembrie 2026, 17:28

Procurorii au pus sechestru pe casa lui Călin Georgescu din Mogoşoaia

„Urmare a comunicatelor de presă nr. 1 şi nr. 3 din 21.09.2026, Biroul de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Direcţiei de Investigare a...

Procurorii au pus sechestru pe casa lui Călin Georgescu din Mogoşoaia