De ce suntem mai atrași de parteneri care ne resping

Articol de Vicentiu Andrei, 30 mai 2025, 10:06

Ai întâlnit vreodată pe cineva care ți-a captat atenția din prima clipă, dar care, în loc să răspundă cu același entuziasm, a păstrat distanța?
Și cu cât era mai rece, cu atât părea mai interesant?
Dacă da, să știi că nu ești singurul!

În spatele acestui tipar se ascunde un mecanism psihologic complex, adesea legat de trecutul nostru afectiv, de nevoia de validare și, paradoxal, de dorința de control.
Dar ce ne motivează, de fapt, să ne agățăm cu atâta ardoare de cineva care ne respinge în mod repetat?

Angela Nuțu, psihoterapeut și coach, explică: “Cercetările în domeniul neuropsihologiei vin cu o explicație surprinzătoare – respingerea romantică activează aceleași regiuni din creier responsabile de motivație, recompensă și dependență. Cu alte cuvinte, atunci când devenim fixați pe cineva care ne ignoră sau ne evită, comportamentul nostru începe să semene izbitor cu cel al unui dependent aflat în sevraj – devenim disperați să „obținem doza”, chiar dacă știm că ne face rău”.

Există mai multe teorii care încearcă să explice acest fenomen, dar niciuna nu oferă un răspuns unic.
Una dintre ipoteze sugerează că anumite persoane ar avea o predispoziție genetică spre comportamente adictive, ceea ce le face mult mai vulnerabile în fața respingerii, pe care o transformă într-o sursă de fascinație și fixare emoțională.

O altă teorie merge în profunzime, către copilărie – mai exact, către relațiile cu figurile parentale.
Dacă un copil a crescut cu părinți sau îngrijitori care l-au respins, abandonat sau au oferit iubire condiționată, acel copil va dezvolta o nevoie adâncă de a „reface” povestea, sperând, inconștient, că de data asta finalul va fi altul.
Că de data asta va fi ales, iubit, dorit.

O altă perspectivă psihologică sugerează că respingerea crește valoarea percepută a iubirii.
Cu cât e mai greu de obținut, cu atât pare mai prețioasă.
Iar dacă persoana care ne respinge ne-ar oferi, într-o bună zi, afecțiunea mult dorită, am simți că am câștigat un trofeu, nu o iubire.

Nu în ultimul rând, stilul nostru de atașament – format în primii ani de viață – joacă un rol esențial.
Persoanele care au crescut într-un climat emoțional nesigur dezvoltă adesea un stil de atașament anxios-dependent.
Acești oameni iubesc intens, dar se tem profund de abandon. Iar atunci când întâlnesc pe cineva care le oferă iubire pe bucățele, devin tot mai prinși în relații în care simt că trebuie să „demonstreze” că merită să fie aleși.

Relațiile noastre romantice adulte sunt profund influențate de mediul familial în care am crescut.
Părinții sau îngrijitorii noștri sunt primele modele care ne învață, prin ceea ce fac și nu fac, ce este iubirea.
Dacă acea iubire a fost condiționată, inconsistentă sau absentă, e posibil să ne obișnuim cu ideea că iubirea trebuie mereu „câștigată”.
Astfel, relațiile nesănătoase devin… familiare. Și uneori, normalizate.

Atracția față de cineva indisponibil emoțional nu este o întâmplare și nici o poveste romantică neînțeleasă.
Este, de cele mai multe ori, expresia unui conflict intern între ceea ce vrei și ceea ce (crezi că) meriți.
Iar dacă te regăsești blocat(ă) în acest tip de dinamică, există trei lucruri esențiale pe care nu ai voie să le ignori:

1. Stabilește clar diferența dintre atenție și interes real
Una dintre cele mai subtile forme de autosabotaj emoțional este confundarea gesturilor ocazionale cu intențiile reale. Un mesaj trimis după zile de absență, un mesaj frumos sau un compliment din când în când, o seară bună urmată de zile la distanță — toate pot fi interpretate ca semne de „luptă interioară” la celălalt. În realitate, sunt doar comportamente intermitente, care nu cer interpretare, ci o decizie.

2. În loc să încerci să înțelegi ce simte celălalt, întreabă-te de ce accepți poziția în care te afli
E o inversare de perspectivă esențială: în loc să te întrebi ce nu funcționează la el, întreabă-te de ce ți-e atât de familiar rolul celui care așteaptă, se îndoiește, speră și se agață.
Poate că ești mai obișnuit cu incertitudinea decât cu echilibrul, mai pregătit pentru „luptă” decât pentru o relație calmă. Și poate că e timpul să nu mai interpretezi tensiunea ca dovadă de profunzime, ci ca semn că ți-ai pierdut direcția.

3. Alege conștient să nu mai rămâi acolo unde trebuie să te faci mic pentru a fi iubit
Atracția nu reprezintă, în mod automat, un motiv valid pentru a rămâne într-o relație. Faptul că „nu poți să nu te gândești la ea/el” nu înseamnă că relația are sens, ci că ai permis dorinței să îți definească valorile. Nu poți construi o relație stabilă pe baza unei tensiuni constante. Este perfect în regulă să alegi să pleci chiar și atunci când simți confuzie sau incertitudine. Aceasta nu înseamnă că îți negi sentimentele, ci că îți respecți propriile nevoi și principii.

“Atracția față de cei indisponibili emoțional poate deveni un ciclu vicios, în care să rămâi prins în așteptarea a ceva ce nu se mai întâmplă. Înțelegerea acestor dinamici te poate ajuta să ieși din acest cerc, să te reconectezi cu nevoile tale și să alegi relații în care nu trebuie să te chinui și să te faci mic pentru a fi iubit.
Adevărata libertate emoțională apare atunci când alegi conștient să nu mai rămâni într-un loc unde doar dorința și incertitudinea îți definesc relația.” concluzionează Angela Nuțu.