Prahova: O turistă din București a fost grav rănită într-un accident cu ATV-ul
O turistă de 39 de ani din Bucureşti a fost grav rănită, duminică, într-un accident cu ATV-ul produs în Munţii Baiului.
Articol de bucurestifm, 8 noiembrie 2026, 17:36
Femeia era pasageră pe ATV, precizează Salvamont Prahova într-o postare pe Facebook.
Ea a suferit traumatisme grave (suspiciune fractură de bazin, traumatism membru inferior, amputare deget mare membru superior), în timp ce conducătorul ATV-ului a scăpat fără răni grave, arată sursa citată.
După acordarea primului ajutor medical, victima a fost predată unui echipaj SMURD pentru transportul la spital.