Ascultă Radio București FM Live

Sărbătoare bucureșteană în Ardeal: FCSB o învinge pe „U” Cluj grație dublei semnate de Marius Ștefănescu în etapa în care a devenit pentru a doua oară la rând campioană în Superligă

FCSB a evoluat pentru prima dată în întrecerea internă de la aflarea veștii păstrării titlului de campioană în Superligă, ca urmare a rezultatului nefavorabil consemnat de principala contracandidată la cucerirea mult râvnitului trofeu, CFR Cluj. Trupa pregătită de Elias Charalambous a marcat de două ori în repriza secundă în duelul disputat în deplasarea din Ardeal în compania celor de la „U” Cluj, Marius Ștefănescu fiind cel care făcut diferența și a adus alte trei puncte pentru gruparea din Berceni. Înainte de ultimele două meciuri din această ediție de play-off, clubul din Capitală are nouă puncte avans față de echipa din „Gruia” și izbutește să își atingă scopul, acela de a cuceri pentru a doua oară consecutiv cupa din această competiție.

Sărbătoare bucureșteană în Ardeal: FCSB o învinge pe „U” Cluj grație dublei semnate de Marius Ștefănescu în etapa în care a devenit pentru a doua oară la rând campioană în Superligă
Foto: Sursă foto: Facebook - GOLAZO

Articol de mariosoare, 11 mai 2025, 22:53

„U” Cluj și FCSB și-au dat întâlnire în runda cu numărul opt din Superligă, într-un duel în care „roș-albaștrii” începeau drept proaspeți campioni ai României pentru a doua oară la rând, ca urmare a rezultatului de egalitate înregistrat în confruntarea dintre Universitatea Craiova și CFR Cluj, scor final, 2-2, din această etapă.

Ardelenii pregătiți de Dan Petrescu aveau nevoie de un succes, tocmai pentru a păstra deschisă lupta la titlu în această stagiune, dar oltenii au deschis scorul în acest meci, grație unui penalty transformat de Alexandru Mitriță, în a doua repriză. Totuși, „feroviarii” au afișat forța necesară de a răsturna soarta partidei, iar cele două goluri marcate în decurs de cinci minute de către clujeni aveau să readucă trupa antrenată de Mirel Rădoi în ofensivă. Același Alexandru Mitriță a înscris în apropierea intrării în ultimele 20 de minute ale meciului, iar remiza dintre cele două formații conducea la declanșarea sărbătorii în efectivul grupării din Berceni.

Cu trei etape înainte de sfârșitul actualei ediții de play-off din întrecerea internă, distanța față de ocupanta locului al doilea era de șase puncte în favoarea campioanei en-titre din Superligă, iar „studenții” încercau să revină pe podiumul competiției, în eventualitatea obținerii celor trei puncte.

În cele mai recente cinci înfruntări disputate în toate competițiile, jucătorii pregătiți de Ioan-Ovidiu Sabău înregistraseră două succese și alte trei eșecuri, ultimul venind în urma desfășurării derby-ului local în compania celor de la CFR Cluj, la limită, scor final, 0-1. De altfel, contra echipelor bucureștene, „șepcile roșii” au consemnat două înfrângeri, atât cu Dinamo București, cât și cu FCSB, în turul din această fază a campionatului intern, iar în compania celor de la Rapid București, un triumf la două goluri diferență a fost atins în „Giulești”.

De partea cealaltă, trupa condusă de pe banca tehnică de Elias Charalambous se prezenta la ora acestei întâlniri la capătul a trei victorii consecutive, două dintre ele fiind obținute în fața rivalelor locale, atât în deplasare, cât și pe teren propriu. De asemenea, duelurile disputate în compania formațiilor din Ardeal care se regăsesc în primele șase cluburi din această stagiune din Superligă au fost încheiate într-o manieră pozitivă, deoarece șase puncte au fost câștigate de pe urma lor.

Ultimul eșec suferit de „roș-albaștri” în deplasare data din luna noiembrie a anului trecut, atunci când FC Botoșani administra clubului patronat de Gigi Becali o înfrângere în minutele suplimentare ale reprizei secunde. Duelul din turul din play-off a fost decis de un penalty controversat acordat fotbaliștilor celor de la FCSB, David Miculescu fiind cel care transforma la acel moment lovitura de pedeapsă care avea să decidă soarta celor trei puncte.

Intrarea pe gazon a formației oaspete a fost realizată într-un mod cu totul special, deoarece jucătorii campioanei actuale din Superligă au purtat tricouri imprimate cu un model dedicat celebrării unui nou titlu de campioană cu fundal negru și au avut atârnat de gâturi fulare ale formației  „roș-albastre”. Prima mare ocazie din această confruntare a fost consemnată în minutul 24, atunci când pasa în zonă liberă a lui Dan Nistor l-a găsit Andrej Fabry, iar fostul jucător al celor de la UTA Arad a trimis o centrare în fața buturilor adverse, acolo de unde Mamadou Thiam a încercat să îl învingă pe Ștefan Târnovanu cu o execuție pretențioasă direcționată la colțul scurt, dar portarul bucureștenilor a ieșit precis dintre stâlpi pentru a bloca șutul.

La jumătate de oră scursă de la debutul partidei, Daniel Bîrligea a fost la un pas de a marca, atunci când a făcut slalom printre apărătorii oponenți, dar Iulian Cristea s-a opus la timp, pentru ca, pe recuperare, să se afle Octavian Popescu, dar lobul acestuia a fost respins în afara terenului de către Edvinas Gertmonas.

O altă intervenție fenomenală i-a aparținut goalkeeper-ului campioanei din acest sezon din Superligă, atunci când ardelenii au dezvoltat un contraatac periculos purtat în trei jucători. Issouf Macalou a pornit într-o cursă înspre buturile trupei din Capitală, a pasat în flancul stâng către Vladislav Blănuță, iar mingea direcționată de către atacantul central al gazdelor a ajuns în gheata lui Mamadou Thiam.

Extrema stângă a „șepcilor roșii” și-a aranjat balonul pentru o finalizare la colțul lung, dar Ștefan Târnovanu a respins cu piciorul și a produs o nouă „minune” pentru a își ține echipa în joc. Din lovitura de la colțul terenului trimisă la bara a doua de către Dan Nistor, Lucas Masoero a fost lăsat nemarcat, însă mingea trimisă cu capul de fundașul central argentinian a luat la țintă bara transversală.

Iulian Cristea a fost aproape, de asemenea, câteva minute mai târziu, să marcheze din câțiva metri, după o fază care a curs rapid, însă execuția fostului fotbalist al celor de la FCSB a depășit cadrul porții celor de la „U” Cluj. Una dintre ratările sezonului actual din Superligă i-a aparținut lui Issouf Macalou, cel care a fost găsit ideal în zonă centrală în suprafața de pedeapsă de către Vladislav Blănuță, însă fotbalistul ivorian nu s-a putut coordona în ultimele momente și a dat pe lângă minge.

Înspre finalul primei părți, atacantul central al clujenilor a fost căutat de o centrare de către Andrei Artean, iar vârful gazdelor a căzut de lângă Valentin Crețu, solicitând acordarea unei lovituri de la 11 metri, ca urmare a unei presupuse împingeri, dar, după consultarea arbitrajului video, centralul a hotărât să lase jocul să meargă mai departe. Cu aproximativ 25 de minute înainte de fluierul de final, o infiltrare în partea dreaptă izbutită de Mamadou Thiam s-a încheiat cu un șut al acestuia la colțul lung, dar balonul a ocolit de puțin poarta campioanei din Superligă.

Ulterior, centrarea lansată din flancul stâng de atac al ardelenilor de către Mamadou Thiam a ajuns pe fruntea lui Vladislav Blănuță, cel care s-a înălțat cel mai mult dintre toți jucătorii prezenți în careul oaspeților, dar a direcționat balonul peste bara transversală. Cu circa 20 de minute înainte de expirarea timpului regulamentar, o pasă exactă trimisă cu exteriorul piciorului drept de către Vlad Chiricheș a ajuns la Risto Radunovic, cel care a preluat banderola de căpitan a „roș-albaștrilor”, după înlocuirea lui Adrian Șut.

Fundașul lateral stânga din Muntenegru a pasat pe culoar, printre apărătorii „șepcilor roșii”, iar Marius Ștefănescu a preluat, a driblat portarul și a marcat cu un șut puternic trimis sub bara transversală pentru a debloca tabela de pe „Cluj Arena”. Același fost jucător al celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe a consemnat dubla, ulterior, atunci când incursiunea lui Daniel Bîrligea în careul advers a fost deviată de Jordan Gele, iar Marius Ștefănescu a șutat puternic pentru a îl învinge încă o dată pe Edvinas Gertmonas.

Nimic concludent nu s-a mai petrecut până la sfârșitul acestei confruntări, iar cele trei puncte le oferă celor de la FCSB șansa de a se desprinde la nouă puncte în vârful ierarhiei față de CFR Cluj, cu două etape înainte de finalul play-off-ului, obținând, matematic, titlul de campioană din Superligă. În runda următoare, trupa din Capitală va da „piept” pe teren propriu contra Universității Craiova, iar de partea cealaltă, formația pregătită de Ioan-Ovidiu Sabău rămâne pe treapta a patra a clasamentului general cu un total de 35 de puncte, la două lungimi în urma ocupării ultimei poziții de pe podium, runda a noua propunând „șepcilor roșii” un duel cu Dinamo București, în deplasare.

Etichete:
Consultații medicale gratuite pe litoral: în ce stațiuni pot fi evaluați turiștii până pe 15 august
Actualitate luni, 10 august 2026, 14:58

Consultații medicale gratuite pe litoral: în ce stațiuni pot fi evaluați turiștii până pe 15 august

Turiștii aflați pe litoralul românesc pot beneficia, în perioada 10-15 august, de consultații și evaluări medicale gratuite în cadrul...

Consultații medicale gratuite pe litoral: în ce stațiuni pot fi evaluați turiștii până pe 15 august
Caniculă în București: temperaturile ajung la 36 de grade
Actualitate luni, 10 august 2026, 13:26

Caniculă în București: temperaturile ajung la 36 de grade

Vremea se menține călduroasă în București în următoarele zile, iar temperaturile vor crește până la 36 de grade Celsius. Disconfortul...

Caniculă în București: temperaturile ajung la 36 de grade
Ciucu: Bucureștenii ar putea rămâne oricând fără apă caldă din cauza tehnologiei vechi a ELCEN. Situația Termoenergetica este mai gravă decât cea a STB
Actualitate luni, 10 august 2026, 12:13

Ciucu: Bucureștenii ar putea rămâne oricând fără apă caldă din cauza tehnologiei vechi a ELCEN. Situația Termoenergetica este mai gravă decât cea a STB

Bucureștenii ar putea rămâne oricând fără apă caldă, din cauza unor avarii ce pot surveni, în orice moment, la CET-urile Electrocentrale...

Ciucu: Bucureștenii ar putea rămâne oricând fără apă caldă din cauza tehnologiei vechi a ELCEN. Situația Termoenergetica este mai gravă decât cea a STB
VIDEO| De la furie sau panică, la prezență și conectare
Actualitate luni, 10 august 2026, 11:15

VIDEO| De la furie sau panică, la prezență și conectare

Alina Costache, psiholog clinician și psihoterapeut ne propune o călătorie prin interiorul nostru, pe traseul nervului vag. Cum reacționăm la...

VIDEO| De la furie sau panică, la prezență și conectare
Actualitate luni, 10 august 2026, 10:48

Alertă MAE în Valencia: risc extrem de incendii pe 12 august

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) avertizează românii care se află sau intenționează să călătorească în Comunitatea Valenciană că...

Alertă MAE în Valencia: risc extrem de incendii pe 12 august
Actualitate luni, 10 august 2026, 10:04

Unde poți face sport gratuit în Sectorul 6. Peste 70 de terenuri sunt deschise în vacanța de vară

Locuitorii Sectorului 6 pot folosi, pe durata întregii vacanțe de vară, terenurile de sport amenajate în curțile unităților de...

Unde poți face sport gratuit în Sectorul 6. Peste 70 de terenuri sunt deschise în vacanța de vară
Actualitate luni, 10 august 2026, 08:50

Încep probele scrise ale examenului de Bacalaureat!

Probele scrise ale sesiunii de toamnă a Bacalaureatului încep astăzi, cu testarea la Limba şi literatura română, potrivit calendarului aprobat...

Încep probele scrise ale examenului de Bacalaureat!
Actualitate duminică, 9 august 2026, 18:24

Vreme frumoasă, dar călduroasă în Capitală

Luni, în Capitală, vremea va fi frumoasă, dar călduroasă, anunță Administrația Națională de Meteorologie. Cerul va fi mai mult senin,...

Vreme frumoasă, dar călduroasă în Capitală