Noi reguli de circulație pe Bulevardul Aerogării!
Articol de bucurestifm, 11 noiembrie 2026, 07:43
De astăzi, 11 noiembrie, se instituie noi reguli de circulație pe Bulevardul Aerogării, anunță Administrația Străzilor București. Schimbările sunt menite să ajute la îmbunătățirea condițiilor de circulație și fluidizarea traficului rutier.
Astfel, șoferii care vin dinspre Str.Căpitan Alexandru Șerbănescu nu vor mai putea vira la stânga către Bulevardul Ficusului, ci vor fi nevoiți să ocolească.
Vor face virajul la dreapta în direcția Romaero, vor întoarce la capatul scuarului, apoi vor reveni către intersecția cu Bulevardul Aerogării.
Măsura nu se aplică mijloacelor de transport în comun, mai transmite Administrația Străzilor.