„A nins ca în povești” la Buzău, în Gloria – FCSB, duel câștigat în a doua repriză de campioana României. Gele, debut impresionant în tricoul „roș-albaștrilor”, iar bucureștenii se întorc pe primul loc în Superligă
FCSB a terminat cu un triumf partida din etapa cu numărul 27 din Superligă, disputată în deplasare, la Buzău, contra celor de la Gloria, în condiții extrem de complicate, ca urmare a unui teren plin de zăpadă, după ninsorile abundente care au fost anunțate în toată țara în această perioadă. Formația antrenată de Elias Charalambous a rezolvat socotelile acestei înfruntări în repriza secundă, atunci când trei modificări efectuate la pauză au avut un impact pozitiv, iar Florin Tănase a marcat din lovitură de la 11 metri, pentru ca, mai apoi, cea mai recentă achiziție a grupării din Capitală, Jordan Gele, să provoace un autogol al echipei conduse de pe margine de Eugen Neagoe. După ce startul întâlnirii a fost contramandat cu un sfert de oră, campioana României a găsit drumul spre aceste două reușite contra ocupantei ultimei poziții din întrecerea internă, iar primul loc al clasamentului îi revine clubului finanțat de Gigi Becali, însă, temporar, ca urmare a meciului în minus pe care îl are de jucat „U” Cluj.
Articol de mariosoare, 16 februarie 2025, 23:20
FCSB s-a deplasat la Buzău, pentru a evolua contra celor de la Gloria, în etapa cu numărul 27 din Superligă, înainte de manșa retur din play-off-ul UEFA Europa League, ce va avea loc săptămâna viitoare, în compania celor de la PAOK Salonic, pe un stadion plin. Campioana României avea să întâlnească „lanterna roșie” din clasamentul campionatului intern, o formație care obținuse cea mai recentă victorie acum mai bine de o lună, atunci când o învingea pe teren propriu pe Unirea Slobozia, la scor de neprezentare. În deplasare, ultimul eșec suferit de elevii pregătiți de pe margine de Elias Charalambous avea să se petreacă în luna noiembrie a anului 2024, atunci când FC Botoșani câștiga împotriva clubului bucureștean în Moldova la limită, grație unei reușite semnate în minutele de prelungire ale acelei partide.
Staff-ul tehnic al „roș-albaștrilor” a decis să mizeze pe introducerea unor jucători mai puțin utilizați în această stagiune încă din primul minut al meciului, iar printre aceștia s-au regăsit fundașii laterali, Kiki și Alexandru Pantea, cei care i-au înlocuit pe Risto Radunovic, respectiv, Valentin Crețu, doi fotbaliști care au prins o mulțime de minute până în acest punct al sezonului. În plus, în partea stângă a atacului, Andrei Gheorghiță a beneficiat de a doua titularizare de când îmbracă tricoul grupării din Berceni, iar în centrul ofensivei, Jordan Gele, vârful francez transferat în această perioadă de transferuri, a fost „aruncat în luptă” încă din primul minut al înfruntării, pentru ca Daniel Bîrligea să fie odihnit. Matos. Sălceanu și Tavares au fost numele pe care antrenorul român al grupării din Buzău, Eugen Neagoe, nu s-a putut baza pentru pregătirea acestui meci, în timp ce tehnicianul cipriot al oaspeților nu i-a avut la dispoziție pe Baeten, Lixandru, Olaru, Popescu, dar și Toma.
Confruntarea din Superligă a fost în pericol să fie suspendată, dat fiind temperaturile extreme înregistrate în toată țara în aceste zile, dar și ca urmare a zăpezii care a acoperit gazonul pe tot parcursul întâlnirii. După ce reprezentanți ai autorităților locale au îndepărtat ninsoarea de pe gazon, într-o oarecare proporție, folosindu-se de aspiratoare, mături, dar și utilaje improvizate, centralul român, Sorin Vădană, a hotărât să amâne cu un sfert de oră startul duelului, pentru ca, mai apoi, să dea drumul partidei, chiar și în aceste condiții dificile. Gazonul a fost unul puțin practicabil, tocmai de aceea balonul de culoare fosforescentă a fost pus la dispoziția fotbaliștilor ambelor echipe, dar greutatea regăsirii acestora pe teren a fost una vizibilă, iar stilul de joc a fost unul axat pe mingile lungi, tocmai din pricina imposibilității construirii din propria jumătate a fazelor de poartă.
După un început de meci în care gazdele au fost destul de active, acțiunea s-a mutat la poarta apărată de David Lazar, dar prima ocazie a apărut abia la capătul primei jumătăți din repriza întâi, atunci când, după o fază fixă, balonul a rămas la piciorul atacantului din Franța de la FCSB, Jordan Gele. Vârful adus în această perioadă de „mercato” de la Unirea Slobozia a aruncat mingea în interiorul suprafeței de pedeapsă, iar aceasta l-a întâlnit pe Marius Ștefănescu, titularizat în banda dreaptă de atac a oaspeților. Fostul jucător de la Sepsi Sfântu Gheorghe a preluat, și-a aranjat mingea pentru execuția finală, dar șutul său a prins centrul porții, astfel că goalkeeper-ul celor de la Gloria Buzău a respins în față și și-a menținut formația în joc, deși a reținut cu emoții acea finalizare. Mai apoi, după o serie de imprecizii în careul gazdelor și după o presupusă intrare neregulamentară asupra lui Vlad Chiricheș, Joyskim Dawa a prelungit balonul către Jordan Gele, iar atacantul „roș-albaștrilor” a încercat să marcheze din alunecare, dar execuția sa a trecut cu puțin pe lângă buturile nou-promovatei.
Cu șapte minute înainte de încheierea primului act al acestei confruntări, după un moment de panică resimțit pe banca campioanei en-titre din Superligă, din cauza accidentării suferite de Andrei Gheorghiță, Kiki a scos mingea la centrul terenului acoperit de zăpadă. De acolo, Alexandru Băluță, poziționat în spatele vârfului în această înfruntare, a pasat pentru Jordan Gele, mai apoi, a reprimit balonul de la vârful din „Hexagon”, și a dat drumul unei pase care a depășit defensiva formației din Buzău. Marius Ștefănescu s-a aflat față în față cu portarul Gloriei, dar execuția sa a fost blocată în ultimul moment de un apărător advers, iar David Lazar a prins mingea dintr-o aglomerație de nedescris. Buzoienii și-au creat o oportunitate la următoarea acțiune, atunci când Constantin Budescu l-a pasat pe Denis Dumitrașcu la marginea careului, dar șutul acestuia nu i-a conferit emoții lui Ștefan Târnovanu.
După pauză, „artileriile” grele din lotul campioanei României au fost trimise în teren, iar Daniel Bîrligea, Florin Tănase și David Miculescu au schimbat fața confruntării, deoarece au investit mai multă intensitate în desfășurarea atacurilor grupării bucureștene. În minutul 52 al duelului, „șeptarul” celor de la FCSB a intrat în careul oponent și a întors mingea pentru Jordan Gele, al cărui șut din spațiu redus a fost prins de David Lazar. Ulterior, una dintre intervențiile salvatoare ale sezonului acesta din Superligă s-a petrecut în suprafața de pedeapsă a echipei antrenate de Eugen Neagoe, atunci când Baba Alhassan l-a pasat pe David Miculescu, iar extrema dreaptă a bucureștenilor a tras din cădere, mingea îndreptându-se spre plasa porții, dar Alin Dobrosavlevici a respins acrobatic, dintr-o foarfecă, interzicând golul oaspeților. Alexandru Băluță a luat la țintă bara transversală, atunci când a rămas singur în ultimii metri cu David Lazar.
Totuși, deschiderea de scor nu a mai putut fi evitată câteva minute mai târziu, atunci când Jordan Gele l-a jucat în spațiu liber pe Florin Tănase, iar după ce jucătorul „roș-albaștrilor” a făcut slalom printre adversari, acesta a fost faultat de către unul dintre apărătorii Gloriei Buzău, arbitrul central acordând lovitură de la 11 metri. Același Florin Tănase a transformat de la punctul cu var, aducându-și clubul în avantaj pe tabela de marcaj într-un meci extrem de complicat. „Șeptarul” formației din Capitală a surprins defensiva gazdelor, atunci când a șutat la colțul scurt, dintr-o lovitură liberă obținută la marginea careului, dar tentativa sa de a bifa dubla în acest duel a fost blocată de stâlpul din stânga buturilor buzoiene. Alexandru Pantea a suferit o ruptură musculară atunci când a sprintat înspre poarta adversă, iar fundașul dreapta al „roș-albaștrilor” a fost nevoit să iasă de pe teren, făcându-i loc lui Valentin Crețu.
Cu aproximativ un sfert de oră înainte de fluierul final al centralului, Siyabonga Ngezana a pasat lung pe culoar pentru David Miculescu, dar David Lazar a ieșit dintre buturi și a îndepărtat pericolul din fața fostului jucător al celor de la UTA Arad. Jordan Gele a fost pe fază, a preluat degajarea goalkeeper-ului celor de la Gloria Buzău și a căutat spațiul porții de la o distanță considerabilă, provocând autogolul semnat de Grigore Turda, cel care a atins greșit balonul cu genunchiul și l-a introdus în plasă, în tentativa sa de a bloca execuția adversarului. Cele două reușite au fost suficiente pentru ca FCSB să termine învingătoare această confruntare disputată pe un teren umplut cu zăpadă și pe o ninsoare continuuă, iar cele trei puncte au urcat-o pe campioana în exercițiu din întrecerea internă pe prima poziție, cu un total de 49 de puncte, la o singură lungime distanță față de Universitatea Craiova, în vreme ce trupa antrenată de Eugen Neagoe, cel care a fost eliminat în acest meci, din cauza protestelor, rămâne ultima în ierarhie, la cinci puncte în spatele celor de la Politehnica Iași.
În runda care urmează, FCSB se pregătește de un „derby de România”, contra celor de la Dinamo București, în timp ce Gloria Buzău se va deplasa la Sibiu, pentru a da „piept” cu FC Hermannstadt. Totuși, de menționat ar fi că trupa din Capitală mai are un meci fundamental de desfășurat până duminica viitoare, anume, returul din play-off-ul UEFA Europa League, contra celor de la PAOK Salonic, pe „Arena Națională”. La rândul său, echipa antrenată de Răzvan Lucescu a trecut în cea mai recentă etapă din campionatul Greciei de ultima clasată a întrecerii, Lamia, cu scorul fluviu de 7-0.