Ascultă Radio București FM Live

”Adrenalină” de Gabriel Sandu – premieră absolută la Teatrul Excelsior

”Adrenalină” de Gabriel Sandu – premieră absolută la Teatrul Excelsior
Foto: Credit foto: Andrei-Gindac

Articol de andreiabarsanbfm, 6 martie 2024, 12:51

Teatrul Excelsior anunță premiera spectacolului ”Adrenalină” de Gabriel Sandu – o producție ce explorează tema adicției contemporane în diferite forme și cultura pop recentă. Spectacolul se joacă la Sala Studio și va avea premiera oficială sâmbătă, 9 martie 2024, de la ora 19:00.

”Adrenalină reprezintă o călătorie în timp, în inima Anilor 2000, prin prisma unei trupe dance formate din trei adolescente care au șocat o întreagă țară. Succesul lor fulminant a durat doar o vară, dar emoția de a fi pe scenă în fața mii de oameni care le scandau numele le-a legat destinul pe viață. 20 de ani mai târziu, cele trei decid să se reunească pentru un concert aniversar, oferind oamenilor o incursiune sinceră în lumea faimei de-o vară și în toate controversele ce au urmat.

Spectacolul devine o oportunitate de a revizita și de a aduce în discuție estetica Anilor 2000, sunetul, valorile și obsesiile vremii, prin prisma a trei personaje puternice” , spune autorul spectacolului.

”Costumele reflectorizante și ritmurile dance le însoțesc pe cele trei tinere de la glorie până în adâncurile vieții fiecăreia. Dependențele și relațiile toxice se împletesc într-o poveste organică. Reuniunea trupei nu reprezintă doar un moment de sărbătoare, ci și o ocazie de autodescoperire, în care decorul vibrant al anilor 2000 se transformă sub ochii noștri, reflectând realitățile actuale”, punctează  Gabriel Sandu, citat  în comunicatul de presă transmis de Teatrul Excelsior.

Alături de Gabriel Sandu, care semnează textul și regia spectacolului, din echipa de creație a spectacolului fac parte și Clara Ștefana (scenografie), Ruxandra Bobleagă (coregrafie și lighting design), Miruna Croitoru (video și lighting design), PLUSHY (muzică), Andreea Găzdaru (consultant psihologic), Maria Alexievici (pregătire muzicală).

Distribuția este alcătuită din actrițele Teatrului Excelsior: Dana Marineci, Oana Predescu, Iulia Samson. Apariție video: reallyrux.

Adrenalină este un spectacol-confesiune. Relatează experiențele intense de viață a trei femei care şi-au trăit adolescența în lumina reflectoarelor. Aspirațional, nu? Dar cu ce costuri?

Tina, personajul pe care îl interpretez, este o femeie talentată, inteligentă, dar cu o patimă care îi va distruge viața. Întâlnirea cu celelalte două colege de formație este un prilej să se scuture de vechile obiceiuri şi să se schimbe”, consideră actrița Oana Predescu, subliniind faptul că spectacolul ridică o întrebare importantă: ”Dependențele sunt problema, sau ce se ascunde în spatele dependențelor? Ratarea, frica de abandon, ruşinea, lipsa de sens; care este sursa durerii?”

”Sori a făcut parte dintr-o formație pop dance când avea 14 ani. Ea, Tina și Lala au cântat o vară întreagă prin toată țara. Aveau doar două melodii compuse dar asta nu a contat. Apoi a urmat un scandal monstru legat de un turneu antidrog și au ieșit din atenția publică.

În spectacol ne întâlnim cu ele după 20 de ani. Sori a ajuns o corporatistă de succes care muncește mult și încearcă să se definească doar prin ceea ce muncește. Tot ce a fost în trecut a fost tăiat, ascuns, renegat, uitat. Așa a făcut față durerii”, spune despre personajul său Iulia Samson.

”Lala este o nostalgică, o femeie-copil cu copil, un om rămas suspendat într-un trecut căruia încearcă să-i găsească un sens. Un om care se predă hazardului și se afundă în spiritualitate din nevoia de apartenență și de control, iar derapajele ei devin simpatice datorită umorului și optimismului”, crede actrița Dana Marineci.

Gabriel Sandu (n. 1988) este un artist multidisciplinar de teatru și film, regizor și scenarist, cu o experiență vastă în actorie și jurnalism. Pasionat de genul docu-ficțiunii, Gabriel Sandu se folosește adesea de instrumentele jurnalismului de investigație pentru a documenta temele creațiilor sale, apelând ulterior la ficțiune pentru a explora noi dimensiuni performative.

Piesele sale au fost traduse în engleză, franceză, maghiară, portugheză și greacă. A regizat spectacole de teatru ce au fost selectate în festivaluri naționale și internaționale (Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu FITS, Synergy Novi Sad, Serbia, Bucharest Fringe Festival, Festivalul de Teatru de la Piatra Neamț, Colloquium, Gheorgheni, River Side Studios, Londra).

Primul său scurtmetraj de ficțiune, ”Dislocat”, a fost selectat în cadrul competiției TIFF 2022, secțiunea ZFR. În septembrie 2022, Gabriel Sandu a prezentat la SAC@Malmaison documentarul work-in-progress ”Ego trip”, în cadrul evenimentului Noaptea Albă a Galeriilor.

În 2023, a semnat dramaturgia spectacolului ”10 lucruri pe care le-am pierdut la Festivalul Mamaia”, pe care îl și coregizază împreună cu Elena Morar, la Teatrul de Stat Constanța.

În această perioadă, Gabriel Sandu continuă filmările pentru documentul Istoria plină de speranță a Mihaelei Runceanu, produs de Manifest Film.

Idealul locuirii bucureștene: familia cu casă și grădină
Actualitate duminică, 1 noiembrie 2026, 10:00

Idealul locuirii bucureștene, subiect readus prin lansarea unei cărți

Istoricul Andrei Răzvan Voinea a lansat ediția revizuită și completată a cercetării sale despre parcelările construite în București, între...

Idealul locuirii bucureștene, subiect readus prin lansarea unei cărți
Accidente pe DN1
Actualitate duminică, 1 noiembrie 2026, 09:30

Accidente pe DN1

Trei persoane au fost ranite in urma unui accident produs pe DN1, la Posada, in zona localitatii Comarnic. In accident au fost implicate doua...

Accidente pe DN1
Pe 1 noiembrie, de Ziua Națională a Radioului, Radio România aniversează 98 de ani de existență!
Actualitate duminică, 1 noiembrie 2026, 06:53

Pe 1 noiembrie, de Ziua Națională a Radioului, Radio România aniversează 98 de ani de existență!

Pe 1 noiembrie, Radio România sărbătorește 98 de ani de existență neîntreruptă și, totodată, Ziua Națională a Radioului, instituită prin...

Pe 1 noiembrie, de Ziua Națională a Radioului, Radio România aniversează 98 de ani de existență!
Mesaje RO-ALERT în mai multe județe din nordul României!
Actualitate sâmbătă, 31 octombrie 2026, 18:21

Mesaje RO-ALERT în mai multe județe din nordul României!

Update: Alerta aeriană a fost extinsă și pentru județul Suceava. Ministerul Apărării Naționale a anunțat că un mesaj RO-ALERT a fost...

Mesaje RO-ALERT în mai multe județe din nordul României!
Actualitate sâmbătă, 31 octombrie 2026, 17:00

Salvamont Prahova: toate traseele montane de altitudine sunt închise!

La Vârful Omu, stratul de zăpadă ar putea depăși 50 de centimetri, iar ninsoarea, vântul și ceața fac deplasarea pe munte periculoasă....

Salvamont Prahova: toate traseele montane de altitudine sunt închise!
Actualitate sâmbătă, 31 octombrie 2026, 16:50

Vremea se menține mohorâtă în București

Vremea va fi închisă și mai ales spre seară va ploua (cantități de apă în jurul a 1 l/mp). Vântul va sufla moderat cu intensificări...

Vremea se menține mohorâtă în București
Actualitate sâmbătă, 31 octombrie 2026, 14:51

Platformă gratuită de educație economică, lansată în România

LecțiiDeEconomie.ro pune la dispoziția profesorilor și elevilor cursuri video, peste 150 de prezentări pentru clasă, aproape 100 de planuri de...

Platformă gratuită de educație economică, lansată în România
Actualitate sâmbătă, 31 octombrie 2026, 14:22

Circulația a fost închisă complet pe Transalpina!

Măsura a fost anunțată de Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova. Înainte de instituirea restricției, un utilaj de deszăpezire a...

Circulația a fost închisă complet pe Transalpina!