Ascultă Radio București FM Live

Cele 250 de tramvaie noi sunt încă foarte departe!

Cele 250 de tramvaie noi sunt încă foarte departe!
Foto: Sursa foto: BFM

Articol de Mircea Apostolescu, 12 decembrie 2023, 11:00

Doar peste circa un an și jumătate Primăria Capitalei ar putea lansa licitația pentru achiziția a încă 250 de tramvaie noi, a declarat primarul general al Capitalei Nicușor Dan.

Asta deoarece Municipalitatea trebuie să obțină, mai întâi, finanțarea pentru achiziția acestor mijloace de transport.
Este vorba despre nici mai mult, nici mai puțin de 800 de milioane de euro, a explicat edilul șef.

“Suma pentru cele 250 de tramvaie este cam 800 de milioane de euro. Bani pe care, evident, nu-i avem, în bugetul local.
Trebuie să aplicăm pe Programul Operațional Regional, cu o parte din bani.
Și, după ce avem aprobarea asta, trebuie să ieșim fie la marii finanțatori – BEI, Banca Mondială, fie pe piața națională, ca să acoperim diferența.
Din păcate, calendarul de finanțare nu este foarte optimist.
Ne așteptăm ca abia în luna aprilie să apară ghidul Programului Operațional Regional pe București – Ilfov.
Noi avem proiectul deja scris ca să-l depunem. Dar, și așa, evaluarea probabil că se va duce până spre sfârșitul anului 2024.
Și, abia din momentul ăla, conform legii, suntem exceptați de la legea plafoanelor și putem să aplicăm la finanțatorii internaționali.
Mai durează și acolo undeva la 6-8 luni până la aprobare.
Din momentul acesta, când avem asigurări că sunt bani, mai avem de asteptat cam un an și jumătate”, a explicat Nicușor Dan.

În context, ar trebui menționat faptul că STB ar avea nevoie de încă 250 de tramvaie noi, în plus față de cele 100 achiziționate de la Astra Imperio, pentru a-și înnoi întreaga flotă de tramvaie, astfel încât să poată face față extinderii liniilor de tramvai.

Săptămâna începe cu vreme rece!
Actualitate luni, 9 noiembrie 2026, 06:31

Săptămâna începe cu vreme rece!

Luni, vremea va fi rece, cerul va avea înnorări și spre sfârșitul zilei vor fi condiții pentru ploi slabe, iar vântul va sufla slab....

Săptămâna începe cu vreme rece!
Prahova: O turistă din București a fost grav rănită într-un accident cu ATV-ul
Actualitate duminică, 8 noiembrie 2026, 17:36

Prahova: O turistă din București a fost grav rănită într-un accident cu ATV-ul

Femeia era pasageră pe ATV, precizează Salvamont Prahova într-o postare pe Facebook. Ea a suferit traumatisme grave (suspiciune fractură de...

Prahova: O turistă din București a fost grav rănită într-un accident cu ATV-ul
Urmează o noapte cu vreme rece în Capitală
Actualitate duminică, 8 noiembrie 2026, 17:08

Urmează o noapte cu vreme rece în Capitală

La noapte, vremea va fi rece, cu o temperatură minimă de -3…0 grade, cu cele mai scăzute valori în zona periurbană. Cerul va fi mai mult...

Urmează o noapte cu vreme rece în Capitală
Incendiu puternic la două case din Chiajna
Actualitate duminică, 8 noiembrie 2026, 16:27

Incendiu puternic la două case din Chiajna

La sosirea primelor echipaje de intervenţie, incendiul se manifesta cu flacără deschisă şi degajări mari de fum, existând riscul propagării...

Incendiu puternic la două case din Chiajna
Actualitate duminică, 8 noiembrie 2026, 15:06

Alertă DNSC: Utilizatorii Netflix din România, vizați de o nouă tentativă de fraudă online

Directoratul Național de Securitate Cibernetică avertizează că atacatorii trimit SMS-uri sau e-mailuri false, prin care anunță că plata...

Alertă DNSC: Utilizatorii Netflix din România, vizați de o nouă tentativă de fraudă online
Actualitate duminică, 8 noiembrie 2026, 12:54

ELCEN si Termoenergetica se acuza reciproc, bucurestenii tremura de frig in case

Pierderile din rețeaua de termoficare se ridică la 1.860 tone de apă fierbinte pe oră, adică 1.860.000 litri de apă fierbinte pe oră. Aceasta...

ELCEN si Termoenergetica se acuza reciproc, bucurestenii tremura de frig in case
Actualitate duminică, 8 noiembrie 2026, 10:17

Victorie in deplasare pentru vicecampioana

Rapid a pierdut acasa cu 3-1 disputa cu Volei Alba din etapa a 5-a a diviziei A1 la volei feminin. Tot cu 3-1 s-a impus in deplasare Corona Brasov in...

Victorie in deplasare pentru vicecampioana
Actualitate duminică, 8 noiembrie 2026, 09:00

Turneul Campioanelor- fara numarul 1 mondial

Elena Rybakina s-a retras chiar inainte de startul competitiei. Jucatoarea kazaha și-a motivat decizia prin faptul că nu este pregătită fizic...

Turneul Campioanelor- fara numarul 1 mondial