Ascultă Radio București FM Live

Raed Arafat: Lansăm Ghidul Pentru Situaţii de Criză

Raed Arafat: Lansăm Ghidul Pentru Situaţii de Criză

Articol de arionmihaela, 4 martie 2023, 19:00

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a prezentat sâmbătă Ghidul Pentru Situaţii de Criză, cu rol de pregătire şi prevenţie, în scopul reducerii riscului în cazul dezastrelor.

Ghidul cuprinde informaţii dedicate situaţiilor de urgenţă, despre dezinformare sau despre protecţia cibernetică şi urmează să fie distribuit îndeosebi populaţiei din zona rurală.

“Astăzi o să lansăm, în ultima zi a săptămânii, un ghid, care este Ghidul pentru Situaţii de Criză. De ce nu de urgenţă? Pentru că el include mai mult decât situaţiile de urgenţă civile, include şi informaţii despre dezinformare, informaţii despre protecţia cibernetică, care sunt necesare populaţiei. De ce mai facem ghidul, din moment ce îl avem online? Pentru că online-ul nu este accesat peste tot şi mai ales în zonele rurale, dorim ca acest ghid să ajungă acolo. Vom distribui pe parcursul acestui an acest ghid, în toate zonele în care există riscul şi în care este posibil ca oamenii să nu acceseze partea online uşor, cu sprijinul Infocons. Se va distribui de către colegii de la IGSU, este posibil să obţinem şi alt sprijin din partea Poştei Române. Ghidul vine în logica pregătirii şi prevenirii şi, cum am zis când am pornit săptămâna aceasta, cel mai important lucru pentru noi este prevenirea, să reducem riscul la dezastre. O populaţie pregătită este o populaţie care este mai sigură şi mai rezilientă, dar structuri care sunt pregătite să facă faţă cutremurului pot să reducă foarte mult impactul şi pot să salveze vieţi, dacă acest lucru este realizat”, a transmis Arafat la încheierea Săptămânii Protecţiei Civile, eveniment organizat de MAI.

Adrian Tudose, reprezentantul Centrului Euroatlantic pentru Rezilienţă (CER), a spus, la rândul lui, că a contribuit la acest ghid cu informaţii privind combaterea dezinformării.

“La acest ghid am lucrat aproximativ un an de zile. Am luat ca model atât procedurile interne şi modul în care acţionează autorităţile române, dar am analizat şi modele externe, ne-am uitat către Suedia, Canada, Statele Unite. O să vă vorbesc despre combaterea dezinformării. Istoria ne-a arătat că atunci când apare o criză externă. imediat se găsesc nişte actori care instrumentalizează această criză din diferite interese. Unii ne cunosc apetenţa pentru ştiri negative, ne fac să fim interesaţi de ele şi le accesăm imediat. Un pericol puţin mai mare vine de la actori statali, de obicei, care ştiu foarte bine ce fac cu aceste campanii de dezinformare şi scopul lor este să creeze panică, să perturbe intervenţia autorităţilor în caz de criză şi într-un final să destabilizeze societatea. În linii mari, ar trebui punctat încă o dată că autorităţile în caz de criză vor comunica pe o voce unică şi populaţia ar trebui să acceseze această voce unică”, a spus Tudose.

Ghidul a fost dezvoltat de Departamentul de Situaţii de Urgenţă, Centrul Euroatlantic pentru Rezilienţă, Directoratul Naţional pentru Securitate Cibernetică şi Ministerul Apărării.

La activitatea MAI au mai participat ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, directorul Institutului Naţional de Fizică a Pământului, dr. ing. Constantin Ionescu, adjunctul inspectorului general al IGSU, general-maior Benone Duduc, reprezentanţi guvernamentali şi din cadrul societăţii civile.

Virgil Ianțu și psihoterapeuta Anca Nicoiu-Șuteu lansează volumul “Ecoul unui tată”, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu
Actualitate joi, 12 noiembrie 2026, 13:10

Virgil Ianțu și psihoterapeuta Anca Nicoiu-Șuteu lansează volumul “Ecoul unui tată”, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu

Editura Litera lansează joi, 12 noiembrie, de la ora 19:00, volumul “Ecoul unui tată. Despre rolul de tată și moștenirea care ne...

Virgil Ianțu și psihoterapeuta Anca Nicoiu-Șuteu lansează volumul “Ecoul unui tată”, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu
Ce evenimente au loc în București în weekendul 13-15 noiembrie
Actualitate joi, 12 noiembrie 2026, 12:36

Ce evenimente au loc în București în weekendul 13-15 noiembrie

Bucureștiul propune un weekend cu numeroase evenimente pentru toate gusturile, de la spectacole de teatru, premiere cinematografice și expoziții,...

Ce evenimente au loc în București în weekendul 13-15 noiembrie
Secţia de terapie intensivă nou-născuţi de la Spitalul “Marie Curie” îşi va extinde capacitatea
Actualitate joi, 12 noiembrie 2026, 12:34

Secţia de terapie intensivă nou-născuţi de la Spitalul “Marie Curie” îşi va extinde capacitatea

Secţia de terapie intensivă pentru nou-născuţi de la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Maria Skłodowska Curie” din...

Secţia de terapie intensivă nou-născuţi de la Spitalul “Marie Curie” îşi va extinde capacitatea
Catinca Drăgănescu: Teatrul Masca este un spațiu viu, deschis comunităților
Actualitate joi, 12 noiembrie 2026, 10:52

Catinca Drăgănescu: Teatrul Masca este un spațiu viu, deschis comunităților

Regizoarea Catinca Drăgănescu, managerul Teatrului Masca, a fost invitată, sâmbătă, în studioul BucureștiFM. Am vorbit despre premiera...

Catinca Drăgănescu: Teatrul Masca este un spațiu viu, deschis comunităților
Actualitate joi, 12 noiembrie 2026, 10:12

UNIJobs aduce 32 de angajatori și instituții publice față în față cu studenții, pe 13 și 14 noiembrie

Uniunea Studenților din România (UNI) organizează, în zilele de 13 și 14 noiembrie, prima ediție a UNIJobs, un târg de cariere dedicat...

UNIJobs aduce 32 de angajatori și instituții publice față în față cu studenții, pe 13 și 14 noiembrie
Actualitate joi, 12 noiembrie 2026, 09:26

Arhitectura supraviețuirii: Cum inovează studenții din Austria și Ucraina în expoziția “Design in Wartime”

Adăposturi pentru refugiați, design militar, instrumente de terapie prin artă și soluții pentru reconstrucție. Acestea sunt câteva dintre...

Arhitectura supraviețuirii: Cum inovează studenții din Austria și Ucraina în expoziția “Design in Wartime”
Actualitate joi, 12 noiembrie 2026, 08:08

CET Vest ar putea fi repornită în perioada 20 – 22 noiembrie

”În zilele următoare vor avea loc probele și verificările tehnice necesare pentru repornirea CET Vest în condiții de siguranță. Acestea...

CET Vest ar putea fi repornită în perioada 20 – 22 noiembrie
Actualitate joi, 12 noiembrie 2026, 07:13

Biroul Mobil al Cetățeanului ajunge în Piața 16 Februarie!

Joi, 12 noiembrie, și vineri, 13 noiembrie, Biroul Mobil al Cetățeanului ajunge în Piața 16 Februarie, pe strada Munteniei nr. 41-45, anunță...

Biroul Mobil al Cetățeanului ajunge în Piața 16 Februarie!