Bine de citit: Furtună pe Windhaven

Articol de razvanursuleanu, 14 decembrie 2022, 10:20

Adevărata tragedie a personajelor din roman urmează să se petreacă în viitor, atunci când toate perechile de aripi mecanice se vor strica, pentru că zburătorii care le poartă nu au știință despre cum pot fi reparate. Fără aceste aripi, cele câteva insule pe care trăiesc toți oamenii de pe planeta Windhaven vor rămâne izolate, în apele care le despart aflându-se ființe terifiante care distrug imediat orice corabie, indiferent de mărimea acesteia.

Windhaven este o lume condamnată și cititorul va deduce încă de la început acest lucru. Acest viitor sumbru, însă, reprezintă de fapt revenirea la normalitate a unei societății barbare ce a primit în dar, de la o civilizație avansată ce a existat în urmă cu milenii, un număr limitat de perechi de aripi alcătuite dintr-un metal necunoscut.

Oamenii nu înțeleg nici din ce material și nici cum au fost construite dar au învățat să le folosească. Când ultima dintre perechi se va strica la rândul ei, zborul va rămâne doar o amintire dintr-o lume dispărută.

„Furtună pe Windhaven” mi-a amintit de „Lumina ce se stinge”, carte scrisă cu același stilou al tristeții pe care este inscripționat „Carpe diem” și pe care George R. R. Martin îl mai scoate din când în când din sertar. Poate că ar fi bine pentru cititor să se bucure de pagina la care se află și să nu se ducă cu gândul la ceea ce se va întâmpla în continuare pentru că viitorul acestei lumi nu va aduce decât deznădejde și întuneric.

Interesantă această colaborare între George Martin și Lisa Tuttle, cea care a scris bijuteria numită „O astronavă de piatră”. Doi autori strălucitori și doi foarte buni prieteni în lumea reală, despre care îmi imaginez că au început să scrie „Furtună pe Windhaven” într-o seară ploioasă și mohorâtă în care vorbele nu-și mai găseau rostul, astfel că totul trebuia așternut pe hârtie.