Ascultă Radio București FM Live

Scrisoare deschisă a Colegiului Medicilor din Municipiul București către români

Scrisoare deschisă a Colegiului Medicilor din Municipiul București către români

Articol de arionmihaela, 13 octombrie 2021, 13:43

Strigăt de Disperare
Record de îmbolnăviri, record de decese, cifre șocante ale pandemiei de COVID-19 în România
Scrisoare deschisă a Colegiului Medicilor din Municipiul București către români
Dragi bucureșteni,
Dragi români,
Nouă, corpului medical, ne este din ce în ce mai greu să facem față valului de îmbolnăviri de COVID-19 atât în rândul populației, cât și în rândul nostru, al cadrelor medicale.
Ultimele zile ne arată un sistem medical întins la maximum și ajuns la limită, mai ales pe
zonele unde se tratează pacienții COVID-19.
Zi de zi asistăm la tragedii: pacienți care mor, familii aflate în suferință, medici ajunși la
capătul puterilor, pacienți și cadre medicale infectate cu SARS-CoV-2 care au nevoie de
îngrijiri medicale. Iar numărul este foarte mare.
În fața acestui tablou dramatic, ne gândim că gradul scăzut de vaccinare în rândul populației reprezintă, poate, și un eșec în ceea ce privește încrederea care trebuie să existe între corpul medical și populație.
Medicina este știință, iar știința înseamnă cercetare, schimb de experiență, schimb de idei, discuții pro și contra, pentru ca la final rezultatul să însemne binele comun.

Astăzi, știința și medicina bazată pe dovezi ne spun, inclusiv prin vocile forurilor internaționale de referință în domeniul sănătății, că vaccinarea reprezintă unul dintre
instrumentele importante pentru gestionarea cât mai eficientă a pandemiei de COVID-19.

DA, și o persoană vaccinată se poate îmbolnăvi.
DA, și o persoană vaccinată poate dezvolta forme severe ale infecției cu SARS-CoV-2.
DAR proporția acestor cazuri este mult mai mică în rândul persoanelor vaccinate față de
cele nevaccinate.
Această scrisoare deschisă nu este doar un alt apel aruncat în eter.

Este un strigăt de disperare, al nostru, al corpului medical bucureștean, prin vocea
Colegiului Medicilor din Municipiul București, pentru ca dumneavoastră, populația din
București, dar și populația României în ansamblul său, să reflectați la informațiile transmise.

Vă asigurăm că suntem serioși și corecți în privința informațiilor furnizate, că ne bazăm și vă prezentăm dovezile științifice pe care le avem la dispoziție în momentul comunicărilor și că dorim și trebuie să luptăm să reconstruim relația de încredere care trebuie să existe între medic și pacientul său, între medic și societate.
DA, suntem disperați, pentru că zi de zi pierdem sute de pacienți care mor în spitalele
românești.
DA, suntem disperați pentru că oricât de multe eforturi am face, această boală parșivă ne
ia pacienți.
DA suntem disperați pentru că de multe ori suntem în fața acestei boli dezarmați și cu
mâinile goale.
Și DA, suntem disperați, pentru că, din păcate, de prea multe ori am auzit:
Nu pot să respir… Nu sunt vaccinat…

Zilnic vorbim cu colegi care ne spun că nu știu ce să mai facă. Ne mor pacienți tineri, ajung copii în secțiile de ATI, mor oameni cu comorbidități, mor oameni fără comorbidități.
Suntem la răscruce și cred că doar un efort comun, al nostru și al dumneavoastră, poate face să plafonăm și să stopăm acest val al pandemiei de COVID-19.

Știința ne spune astăzi că prin vaccinare și prin respectarea măsurilor de protecție putem
lupta mult mai eficient cu această pandemie.
Acest apel este născut din suferința care se simte și se trăiește în unitățile medicale care
tratează pacienți COVID-19 și este scris cu responsabilitatea unor oameni care pun știința
și medicina bazată pe dovezi pe primul plan.

Prof. dr. Cătălina Poiană
Președintele Colegiului Medicilor din Municipiul București
În numele Biroului Executiv al Colegiului Medicilor din Municipiul București

Evaluare naţională şi Bacalaureat 2027 – procedură nouă la corectarea lucrărilor
Actualitate joi, 13 august 2026, 17:30

Evaluare naţională şi Bacalaureat 2027 – procedură nouă la corectarea lucrărilor

Pentru Evaluarea naţională, la o diferenţă mai mare de un punct la limba şi literatura română şi limba şi literatura maternă, respectiv de...

Evaluare naţională şi Bacalaureat 2027 – procedură nouă la corectarea lucrărilor
Diana Surdu
Actualitate joi, 13 august 2026, 17:01

„AU. Primul pat din ace”, o campanie pentru dezvoltarea primei Clinici Universitare Integrată de Diabet pentru copiii din România

Evenimentul pentru lansarea campaniei a avut loc la Spitalul Clinic CF, la secția de pediatrie. Campania urmărește să strângă un milion și...

„AU. Primul pat din ace”, o campanie pentru dezvoltarea primei Clinici Universitare Integrată de Diabet pentru copiii din România
Cum ajungi la Paris fără să pleci din București?
Actualitate joi, 13 august 2026, 16:00

Cum ajungi la Paris fără să pleci din București?

În căutarea cadrelor care să strângă toate like-urile pe social media, ajungem călători pe una dintre cele mai scurte străduțe ale...

Cum ajungi la Paris fără să pleci din București?
PMB pune în consultare publică obiectivele pentru viitorii manageri ai patru instituții de cultură
Actualitate joi, 13 august 2026, 15:10

PMB pune în consultare publică obiectivele pentru viitorii manageri ai patru instituții de cultură

Primăria Municipiului București (PMB) pune în consultare publică caietele de obiective pentru candidații la posturile de manageri ai Teatrelor...

PMB pune în consultare publică obiectivele pentru viitorii manageri ai patru instituții de cultură
Actualitate joi, 13 august 2026, 14:45

Mai puține deșeuri colectate la cea mai recentă acțiune de ecologizare din Parcul Natural Văcărești

Pe 13 august, administrația parcului a desfășurat o nouă etapă a programului de curățenie, în paralel cu inspectarea porțiunilor unde, în...

Mai puține deșeuri colectate la cea mai recentă acțiune de ecologizare din Parcul Natural Văcărești
Actualitate joi, 13 august 2026, 12:15

La pas prin Dorobanți. Ce surprize te așteaptă în „zona capitalelor”

Imediat poți afla care sunt locurile din cartier care merită imortalizate și partajate pe story. Până să ne fixăm itinerariul, însă, iată...

La pas prin Dorobanți. Ce surprize te așteaptă în „zona capitalelor”
Actualitate joi, 13 august 2026, 12:09

Oana Predescu, despre întâlnirea cu Yuri Kordonsky, la Teatrul Excelsior

Actrița Oana Predescu a fost invitata emisiunii Spectacol@Bucuresti.Ro. Am vorbit despre spectacolul de la Teatrul Excelsior,...

Oana Predescu, despre întâlnirea cu Yuri Kordonsky, la Teatrul Excelsior
Actualitate joi, 13 august 2026, 12:05

Spectacol naval de amploare la Constanța, de Ziua Marinei Române

Ziua Marinei Române va fi sărbătorită pe 15 august în șase orașe din țară: Constanța, Mangalia, Brăila, Tulcea, Galați și București, a...

Spectacol naval de amploare la Constanța, de Ziua Marinei Române