Ascultă Radio București FM Live

Până la 5 ani de închisoare pentru realizarea unei fotografii sub o fustă

Articol de bucurestifm, 30 septembrie 2021, 14:34

O persoană care face fotografii sub fusta unei femei fără consimţământul acesteia riscă până la cinci ani de închisoare în Hong Kong.

Potrivit AFP și citată de Agerpres, legea a fost adoptată joi și este pentru combaterea voyeurismului, vizând una dintre cele patru noi infracţiuni asociate violenţei sexuale bazată pe imagini.

Voyeurismul este definit ca înregistrarea persoanelor care au o aşteptare rezonabilă la respectare vieţii lor private şi care se angajează în acte intime, precum şi înregistrarea sau publicarea imaginilor cu zone intime ale altor persoane.

Cea din urmă infracţiune include realizarea unei fotografii sub o fustă sau în decolteu şi a fost introdusă într-un context în care telefoanele mobile dotate cu camere au provocat o explozie de astfel de imagini pe internet.

Legislaţia vizează doar imaginile care au fost surprinse în manieră ”necinstită” sau au fost utilizate ”în scopuri sexuale” şi se aplică atât în spaţii publice, cât şi în cele private.

De asemenea, vizează imagini ”deep fake”, adică fotografii şi înregistrări video care au fost manipulate digital pentru a asocia chipul unei persoane la corpul alteia.

Un număr redus, dar în creştere, de state, inclusiv Australia, Noua Zeelandă, Germania şi Marea Britanie, au legiferat în mod specific această practică, numită şi ”upskirting”.

Apărătorii drepturilor femeilor au atras multă vreme atenţia că în anumite zone din Asia, unde tehnologia este omniprezentă, se confruntă cu un val deosebit de grav de infracţiuni sexuale digitale, mai ales cu pornografia din răzbunare sau înregistrări cu camere spion, însă dispun de o legislaţie inadecvată pentru a-i pedepsi pe contravenienţi.

Coreea de Sud, în special, s-a aflat în centrul atenţiei după ce mai multe femei s-au sinucis după ce au căzut victime publicării pe internet a unor imagini intime.

West Side Hallo Fest, la finalul lunii octombrie
Actualitate vineri, 25 septembrie 2026, 18:18

West Side Hallo Fest, la finalul lunii octombrie

West Side Hallo Fest ajunge la ediția a patra. Evenimentul va avea loc în weekendul 30 octombrie – 1 noiembrie, la Baza Digului Lacului Morii,...

West Side Hallo Fest, la finalul lunii octombrie
88 de reprezentații, în FNT 36. Astăzi a fost anunțat programul ediției
Actualitate vineri, 25 septembrie 2026, 18:11

88 de reprezentații, în FNT 36. Astăzi a fost anunțat programul ediției

Cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Teatru, produs de Uniunea Teatrală din România, va avea loc la București între 16 și 25...

88 de reprezentații, în FNT 36. Astăzi a fost anunțat programul ediției
“Străzi deschise”: Muzeu interactiv în Piaţa Revoluţiei şi actitivăţi sportive în zona Palatului CEC
Actualitate vineri, 25 septembrie 2026, 17:58

“Străzi deschise”: Muzeu interactiv în Piaţa Revoluţiei şi actitivăţi sportive în zona Palatului CEC

“Străzi deschise”: Muzeu interactiv în Piaţa Revoluţiei şi actitivăţi sportive în zona Palatului CEC Activităţi sportive,...

“Străzi deschise”: Muzeu interactiv în Piaţa Revoluţiei şi actitivăţi sportive în zona Palatului CEC
Două străzi din Capitală vor fi pietonalizate
Actualitate vineri, 25 septembrie 2026, 17:58

Două străzi din Capitală vor fi pietonalizate

În primăvara anului 2026, Primăria Capitalei și Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” au lansat un apel către studenți,...

Două străzi din Capitală vor fi pietonalizate
Actualitate vineri, 25 septembrie 2026, 17:43

Sector 2: Dispar chișchiurile cu flori, de pe trotuare

A început ridicarea chioșcurilor ilegale de flori. În cazul celor amplasate legal, primarul sectorului 2,  Rareș Hopincă, transmite ca acestea...

Sector 2: Dispar chișchiurile cu flori, de pe trotuare
Actualitate vineri, 25 septembrie 2026, 17:28

TollRo devine operaţional de la 1 octombrie

Platforma TollRo va deveni operaţională de la 1 octombrie 2026, ora 00:00, iar rovinieta, tichetul de rută şi tariful TollRo vor putea fi...

TollRo devine operaţional de la 1 octombrie
Actualitate vineri, 25 septembrie 2026, 17:22

CFR Călători: trenul Bucureşti Nord – Craiova – Târgu Jiu se anulează pe distanţa Craiova – Târgu Jiu, în perioada 5 octombrie – 5 noiembrie

Lucrările la infrastructura feroviară în staţia Târgu Jiu vor determina modificarea circulaţiei în cazul a opt trenuri de călători, în...

CFR Călători: trenul Bucureşti Nord – Craiova – Târgu Jiu se anulează pe distanţa Craiova – Târgu Jiu, în perioada 5 octombrie – 5 noiembrie
Actualitate vineri, 25 septembrie 2026, 15:37

Termoenergetica: Lucrări de modernizare, în Sectoarele 4 şi 5; peste 1.800 de blocuri afectate

Termoenergetica: Lucrări de modernizare, în Sectoarele 4 şi 5; peste 1.800 de blocuri afectate. Compania Termoenergetica anunţă că, începând...

Termoenergetica: Lucrări de modernizare, în Sectoarele 4 şi 5; peste 1.800 de blocuri afectate