Ascultă Radio București FM Live

Maternitatea Bucur din București, dotată cu un ecograf cu trei sonde!

Articol de bucurestifm, 18 februarie 2021, 16:10

Maternitatea Bucur, singura desemnată maternitate suport exclusiv COVID-19 în București, va fi dotată cu un ecograf cu trei sonde, în valoare de 30.000 de Euro, necesar pentru evaluarea ecografică pulmonară a copiilor născuți de mame cu simptomatologie COVID sau chiar testate pozitiv la naștere.

În 2020, medicii maternității au îngrijit 516 nou-născuți, 202 născuți de mame confirmate pozitiv cu SARS-CoV2. Dintre aceștia, 30 au avut complicații medicale din cauza prematurității și au avut nevoie de supraveghere și îngrijire medicală adecvată.

Maternitatea Bucur a preluat, pe parcursul anului trecut, și copii născuți în alte maternități din București și din alte județe, atât în sistemul public, cât și în cel privat. Fiind maternitate de suport COVID-19, cu circuite speciale, accesul la serviciul radiologic a fost îngreunat, ceea ce face imperios necesar ecograful pentru evaluarea pulmonară.

Medicul Licuța Novaseliv, șefa Secției de Neonatologie, Maternitatea Bucur, a adăugat: „Cu acest ecograf putem monitoriza evoluția copiilor cu asfixie la naștere sau care au dezvoltat complicații ale prematurității. Ne ajută mult în diagnosticarea eventualelor malformații, deoarece consulturile interdisciplinare au fost și ele limitate în condiții de pandemie.nEste un ecograf performant care ne va ajuta și după terminarea pandemiei în screeningul ecografic al nou-născuților”.

Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România, a explicat necesitatea de a continua dotarea maternităților, precum și a secțiilor de terapie neonatală și de pediatrie: „Pandemia a vulnerabilizat suplimentar un sistem care avea deja probleme cronice, printre care cele legate de finanțarea deficitară și de dotarea precară cu aparatură medicală performantă. Componenta de intervenție este vitală. Timpul nu stă în loc pentru medici și nou-născuți.

Cazul Maternității Bucur este unul cu atât mai special, cu cât a fost desemnată suport COVID, fără ca asta să însemne o dotare prioritară și accelerată. Încercăm să suplinim aceste carențe, pentru ca medicii să își poată face meseria”.

„Pandemia a tras o cortină groasă peste multe alte probleme din sănătate. Dar medicii au luptat pe mai multe fronturi aici, la Maternitatea Bucur, și au reușit să salveze nou-născuții prematur. Ei au nevoie de sprijin, iar mecanismul de redirecționare a 3,5% din impozitul pe venit le este vital”, a declarat Amalia Năstase, ambasador al campaniei de reducere a mortalității infantile.

Dotarea Maternității Bucur a fost posibilă cu ajutorul Generali România, prin intermediul Fondului Internațional Extraordinar lansat de Grupul Generali în contextul pandemiei COVID-19.

„Deoarece pandemia Covid-19 generează încă multiple provocări, ne-am continuat angajamentul de a sprijini copiii și familiile lor să traverseze aceste momente în siguranță. Astfel, împreună cu Salvați Copiii România, am făcut alegerea firească, de a sprijini Maternitatea Bucur cu aparatură medicală performantă, adecvată acestui nou context”, a declarat Adrian Marin, CEO, Generali România.

Organizaţia Salvaţi Copiii România a extins programul de combatere a mortalităţii infantile și în secţiile de pediatrie din spitalele din ţară, afectate de o subfinanţare acutizată în contextul pandemiei.

Primele intervenţii de urgenţă au fost făcute în județul Mureș, la Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant din Târgu Mureş, Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș și Spitalul Clinic de Urgență Mureș, în valoare totală de 150.000 Euro.

În prima parte a anului 2021, vor fi dotate 10 unităţi medicale, cu aparatură în valoare de 1.000.000 de Euro.

ZID PENTRU SPITALE, cu 3,5% din impozitul pe venit

Toti cei care doresc să se implice pot trimite formularul de redirecţionare a 3,5% din impozitul pe venit la adresa sustinator@salvaticopiii.ro, pentru dotarea maternităților și secțiilor de pediatrie din România cu echipamente medicale performante.

Termenul limită de depunere este 25 mai, iar formularul se poate descărca de aici: www.salvaticopiii.ro/redirectioneaza.

West Side Hallo Fest vine cu trei zile de concerte şi distracţie!
Actualitate miercuri, 4 noiembrie 2026, 15:28

West Side Hallo Fest vine cu trei zile de concerte şi distracţie!

West Side Hallo Fest vine cu trei zile de concerte şi distracţie, chiar dacă vremea capricioasă a întârziat cu o săptămână pregatirile....

West Side Hallo Fest vine cu trei zile de concerte şi distracţie!
Patru angajaţi şi două firme, printre care şi Distrigaz, trimişi în judecată în dosarul Exploziei din Rahova
Actualitate miercuri, 4 noiembrie 2026, 15:19

Patru angajaţi şi două firme, printre care şi Distrigaz, trimişi în judecată în dosarul Exploziei din Rahova

Patru angajaţi şi două firme, printre care şi Distrigaz, au fost trimişi în judecată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti...

Patru angajaţi şi două firme, printre care şi Distrigaz, trimişi în judecată în dosarul Exploziei din Rahova
Elevii se vor putea întoarce la Liceul Dimitrie Bolintineanu!
Actualitate miercuri, 4 noiembrie 2026, 15:09

Elevii se vor putea întoarce la Liceul Dimitrie Bolintineanu!

Elevii Liceului “Dimitrie Bolintineanu”, din Sectorul 5, aflat în imediata apropiere a blocului din Strada Vicina, unde s-a produs...

Elevii se vor putea întoarce la Liceul Dimitrie Bolintineanu!
Rogobete: Măsuri pentru diagnosticarea şi tratarea bolilor rare
Actualitate miercuri, 4 noiembrie 2026, 14:28

Rogobete: Măsuri pentru diagnosticarea şi tratarea bolilor rare

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat  trei direcţii prioritare pentru îmbunătăţirea îngrijirii pacienţilor cu boli rare:...

Rogobete: Măsuri pentru diagnosticarea şi tratarea bolilor rare
Actualitate miercuri, 4 noiembrie 2026, 14:12

Break the fake: Inteligența artificială, visul oricărui dictator?

Flavia Durach, conferențiar universitar doctor în cadrul Facultății de Comunicare și Relații Publice și specialist în dezinformarea în...

Break the fake: Inteligența artificială, visul oricărui dictator?
Actualitate miercuri, 4 noiembrie 2026, 13:35

Operaţiunea “Jupiter”: Peste 340 de percheziţii în ţară

Operaţiunea “Jupiter”: Peste 340 de percheziţii în ţară pentru combaterea infracţiunilor economico-financiare şi judiciare....

Operaţiunea “Jupiter”: Peste 340 de percheziţii în ţară
Actualitate miercuri, 4 noiembrie 2026, 13:23

ASPA: 173 de câini au fost capturaţi de pe domeniul public în luna octombrie

Un număr de 173 de câini au fost capturaţi de echipele Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA), în luna octombrie, de...

ASPA: 173 de câini au fost capturaţi de pe domeniul public în luna octombrie
Actualitate miercuri, 4 noiembrie 2026, 13:09

Cursă cu bicicleta pentru copii, sâmbătă, în Parcul Regele Mihai I

Copiii sunt invitaţi să participe sâmbătă, în Parcul Regele Mihai I, la o cursă cu bicicleta, vor învăţa cum să circule în siguranţă...

Cursă cu bicicleta pentru copii, sâmbătă, în Parcul Regele Mihai I