Normalitatea anormală. Nu avem infrastructură sau nu avem respect?!
Articol de Mircea Apostolescu, 7 august 2020, 11:29
De multe ori, dăm vina pe autorități, spunând că nu accesibilizează infrastructura pentru persoanele cu nevoi speciale de deplasare. Dar cum procedăm fiecare dintre noi? Cât ne pasă de aceste persoane, cu adevărat?
Din păcate, este o practică mai mult decât obișnuită, a întrat în “normalitatea” anormală a vieții cotidiene din București. Se parchează peste tot, pe banda 1, în stațiile de autobuz, pe trotuare și în dreptul sau chiar pe acele scăderi de nivel ale bordurilor destinate persoanelor cu nevoi speciale de deplasare.
Am impresia, chiar, că mulți șoferi bucureșteni sunt convinși de faptul că acele scăderi de nivel se fac special ca să parcheze ei mai bine, să coboare din mașini mai ușor, fără să se streseze că ar putea lovi bordura cu portiera.
Odată chiar i-am atras atenția unuia că a parcat fix pe scăderea de nivel. Domnul în cauză parcase mașina cu botul pe trotuar chiar la o astfel de “rampă”, spatele fiind pe trecerea de pietoni.
A început să urle și să înjure că el nu găsește loc de parcare, că acolo are el treabă și că să-i ia dracu de “handicapați” cu scaunele lor rulante cu tot.
Cam ăsta a fost tonul și spiritul “discuției” cu domnul șofer.
Problema e că n-am văzut niciodată Poliția Rutieră amendând șoferi pentru blocarea rampelor de la marginile trotuarelor destinate persoanelor cu nevoi speciale de deplasare. Folosesc această expresie, poate puțin mai complicată, fiindcă, conform aquis-ului comunitar, aici includem, în afară de persoanele în scaune rulante, și părinții sau bunicii cu copii în cărucioare, persoanele vârstnice care au dificultăți în a se deplasa și în a urca borduri și chiar persoanele care transportă un bagaj mai voluminos.
Nu vă interesează subiectul? Credeți că e vorba despre alții? N-am să vă spun că oricare dintre noi poate ajunge, în urma unui accident sau a unei suferințe în scaun rulant. Nu am să vă spun nici că timpul trece peste noi toți și că, în mod inevitabil, vom ajunge la vârsta senectuții, când nu o să ne mai țină genunchii să urcăm și să coborâm borduri înalte.
Imaginați-vă un scenariu plăcut. Plecați în vacanță și aveți un troler mare și greu. Și, când să traversați strada, dați peste o mașină parcată exact în dreptul scăderii de nivel. Va trebui să ridicați bagajul pentru a-l coborî de pe bordură, deseori înaltă, și, apoi, să îl ridicați din nou, pentru a-l urca pe trotuar, pe cealaltă parte a străzii. Dacă aveți de traversat vreo trei străzi, trebuie să vă antrenați, mai întâi, cu greutăți, la sala de forță, pentru a putea parcurge traseul de tip strongest man.
Deci, degeaba investesc autoritățile bani, și nu puțini, pentru accesibilitatea infrastructurii, dacă noi, fiecare dintre noi în parte, ne batem joc exact de aceste investiții și de oamenii care ar trebui să beneficieze de ele!
