Ascultă Radio București FM Live

Ce-i trebuie chelului?! Mașină de topit zăpada!

Ce-i trebuie chelului?! Mașină de topit zăpada!

Articol de Mircea Apostolescu, 18 ianuarie 2019, 13:59

Asemenea președintelui Trump, care, cu un bulgăre de zăpadă în mână, le-a spus jurnaliștilor că nu există încălzire globală, apoi a retras Statele Unite din Acordul de la Paris, autoritățile locale bucureștene par să nu creadă nici ele în fenomenul care îngrijorează lumea civilizată, pe președintele Macron, spre exemplu.

Chiar dacă, în ultimii ani, căderile de zăpadă din Capitală au fost reduse spre neînsemnate cantitativ, anul trecut, Primăria Capitalei a cumpărat 12 mașini de topit zăpada, fiecare cu o capacitate de 10 metri cubi pe oră. Utilajele topesc zăpada cu arzătoare diesel.

De fapt, conform SEAP, nu Municipalitatea a achiziționat utilajele, ci fiecare dintre instituțiile, administrațiile și regiile din subordine, de la Poliția Locală a Municipiului București, Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic (131.599 lei), Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale (126.000 lei), Administrația Străzilor (131.500 lei), Autoritatea pentru Protecția și Supravegherea Animalelor (129.000 lei), Centrul de Proiecte Culturale al Municipiului București – ARCUB (131.500 lei), Clubul Sportiv Municipal București ( 131.500 lei), Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București (131.500 lei), Municipiul București (131.500 lei), Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului (113.832), STB (RATB)(129.700), până la Grădina Zoologică (130.200 lei) a cumpărat câte o asemenea mașinărie.

Astăzi, am văzut, în Piața Matache, un asemenea utilaj, care stătea cuminte, alături de un încărcător frontal, nefăcând nimic, pentru că zăpadă mai este cât să topești într-un ibric.

Mașinăria de topit zăpada este portocalie, de mici dimensiuni. Cei de la Primăria Sectorului 1 spun că nu le aparține, dar că s-ar putea să fi fost chemată în ajutor de către Administrația Piețelor, tot Sector 1, pentru a elibera de zăpadă platoul de la Matache. În vreme ce mașinile de topit zăpada dorm liniștite, în Piața Matache, pe Buzești-Berzei ca și în tot orașul, trotuarele sunt “sticlă”. Poleiul strălucea, dis de dimineață, când oamenii plecau la serviciu, sub lumina becurilor municipalității. Mai apoi, când au început să plece copiii la Școală, a început să lucească și mai abitir sub razele soarelui.

Acum, când pensionarii încep să mai iasă și ei din casă, să meargă până la piață, până la farmacie sau până la medicul de familie, că să își ia o amărâtă de rețetă sau trimitere, pare că poleiul s-ar fi topit. Dar, MARE ATENȚIE, este doar o impresie! Pe lângă porțiunile unde ghețușul s-a transformat în mici bălți, sunt, în continuare, porțiuni foarte întinse de trotuare acoperite cu polei lucitor și foarte alunecos !

Așa că, mamaie, tataie, luați o șosetă peste gheata veche de iarnă sau, mai bine, trimiteți pe vreun nepot să vă ia rețeta, trimiterea sau să vă cumpere o pâine! Altfel o să urle salvările și o să fie nebunie la UPU și la secțiile de ortopedie ale spitalelor…

Deci, avem mașini de topit zăpada în valoare de sute de mii de euro, dar nu putem cumpăra câțiva pumni de sare, de nisip sau de material antiderapant, oricare ar fi el, pentru ca pietonii să poată circula în siguranță pe trotuare ?!

Nu venim, oare, la vorba aceea românească ce spune că tichie de mărgăritar îi trebuie chelului?! Mă rog, în cazul nostru, primăriilor le trebuie mașini de topit zăpada…

Această prezentare necesită JavaScript.

Detonare controlată la Cernavodă. Intervenția MApN pentru creșterea debitului Dunării s-a încheiat cu succes
Actualitate luni, 3 august 2026, 12:13

Detonare controlată la Cernavodă. Intervenția MApN pentru creșterea debitului Dunării s-a încheiat cu succes

Ministerul Apărării Naționale (MApN) anunță că operațiunea de detonare controlată desfășurată pentru creșterea debitului brațului...

Detonare controlată la Cernavodă. Intervenția MApN pentru creșterea debitului Dunării s-a încheiat cu succes
VIDEO| Cum ne transformă traumele
Actualitate luni, 3 august 2026, 12:00

VIDEO| Cum ne transformă traumele

Cât din povestea pe care o trăim astăzi ne aparține cu adevărat? Și cât reprezintă ecoul unor experiențe, drame de familie, alegeri și...

VIDEO| Cum ne transformă traumele
Valul de căldură se intensifică. ANM prelungește informarea de caniculă pentru întreaga țară până vineri dimineaţa
Actualitate luni, 3 august 2026, 11:55

Valul de căldură se intensifică. ANM prelungește informarea de caniculă pentru întreaga țară până vineri dimineaţa

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a prelungit informarea de caniculă și temperaturi deosebit de ridicate, avertizarea fiind...

Valul de căldură se intensifică. ANM prelungește informarea de caniculă pentru întreaga țară până vineri dimineaţa
Ministerul Sănătății activează planul pentru zilele de caniculă
Actualitate luni, 3 august 2026, 10:35

Ministerul Sănătății activează planul pentru zilele de caniculă

Ministerul Sănătății a activat, luni, planurile de măsuri pentru perioada cu temperaturi extreme, solicitând direcțiilor de sănătate...

Ministerul Sănătății activează planul pentru zilele de caniculă
Actualitate luni, 3 august 2026, 07:39

România, pe primul loc în clasamentul pe medalii, la Campionatele Europene de Canotaj de la Varese!

România a încheiat Campionatele Europene de Canotaj de la Varese, Italia, pe primul loc în clasamentul pe medalii, anunță Federația Română de...

România, pe primul loc în clasamentul pe medalii, la Campionatele Europene de Canotaj de la Varese!
Actualitate luni, 3 august 2026, 07:23

Restricții de trafic din cauza caniculei

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunță că astăzi, în intervalul orar 12:00 – 20:00, în condițiile...

Restricții de trafic din cauza caniculei
Actualitate duminică, 2 august 2026, 20:29

Ilfov: Campanie de sterilizare gratuită a câinilor

Departamentul „Protecția Animalelor” din cadrul Consiliului Județean Ilfov continuă  campania gratuită de sterilizare și microcipare a...

Ilfov: Campanie de sterilizare gratuită a câinilor
Actualitate duminică, 2 august 2026, 20:16

Prognoza ANM – canicula revine!

Luni, Vremea va rămâne călduroasă și disconfortul termic ridicat. Cerul va fi variabil, mai mult senin dimineața, iar vântul va sufla slab...

Prognoza ANM – canicula revine!