Ascultă Radio București FM Live

Premieră mondială a filmului “Moromeţii 2”

Premieră mondială a filmului “Moromeţii 2”

Articol de Stefania Grigore, 23 octombrie 2018, 14:52

Premiera mondială a filmului “Moromeţii 2”, în regia lui Stere Gulea, va avea loc la cea de a 59-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Salonic (1 – 11 noiembrie), unde pelicula a fost selecţionată în cadrul secţiunii Balkan Survey, curatoriată de Dimitris Kerkinos.

Filmul, care readuce pe marile ecrane iubitele personaje ale lui Marin Preda, va fi proiectat la Salonic pe 2 şi 3 noiembrie, în prezenţa regizorului Stere Gulea.

În 2017, în cadrul aceleiaşi secţiuni, ca parte a unui tribut special intitulat “From Words To Images: Balkan Literature And Cinema”, a fost proiectată prima parte a filmului “Moromeţii”.

”Moromeţii 2 continuă povestea familiei lui Ilie Moromete din satul din Câmpia Dunării şi îl are în prim-plan pe mezinul Niculae. Anii 1945 – 1946 îl găsesc pe Ilie Moromete îmbătrânit, dar încă în putere. Între el şi cea de a doua soţie, Catrina, tensiunile continuă, în timp ce Niculae este pus la încercare de promisiunile lumii noi, în care totul e posibil dacă te înregimentezi”, se arată în sinopsisul peliculei.

În rolurile principale sunt actorii Horaţiu Mălăele, Dana Dogaru şi Iosif Paştina.

Imaginea este semnată de Vivi Drăgan Vasile, iar producţia este realizată de Oana Giurgiu şi Tudor Giurgiu.

“Moromeţii 2” este o producţie Libra Film, realizată cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi Studioului de Creaţie al Ministerului Culturii, în colaborare cu TVR şi HBO România.

Pelicula va intra pe marile ecrane din România în 16 noiembrie, însă echipa filmului va porni într-o caravană prin ţară încă de la finalul lunii octombrie. Avanpremiere în mai multe oraşe au fost deja anunţate, în timp ce premiera de gală din 5 noiembrie, de la Sala Palatului, este deja sold-out.

Balkan Survey este o secţiune de tradiţie în cadrul Festivalului de la Salonic. A fost iniţiată în urmă cu 25 de ani şi găzduieşte an de an o selecţie a celor mai bune 15 pelicule (lungmetraje şi scurtmetraje) din producţia anuală a regiunii. În plus, în acest an va exista şi un program special dedicat predecesorilor noului val de film românesc, o selecţie suplimentară de 8 titluri (“Reconstituirea”, “Proba de microfon”, “100 de lei”, “O lacrimă de fată”, “Concurs”, “Secvenţe”, “E pericoloso sporgersi”, “Marfa şi banii”).

Printre filmele incluse în selecţia oficială a secţiunii, alături de “Moromeţii 2”, se numără şi “Butterflies” (regia Tolga Karacelik, Turcia), “Cold November” (regia Ismet Sijarina, Kosovo), “You Have the Night” (regia Ivan Salatic, Muntenegru, Serbia), “Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” (regia Radu Jude, România) şi “Alice T.”(regia Radu Muntean, România).

Elevii se întorc la cursuri
Actualitate duminică, 1 noiembrie 2026, 16:00

Elevii se întorc la cursuri

Elevii se întorc luni, 2 noiembrie, la cursuri, după o săptămână de vacanţă. Următoarea vacanţă de care să vor bucura copiii va fi cea de...

Elevii se întorc la cursuri
Poliţia Română: 487 de permise de conducere, reţinute în ultimele 24 de ore
Actualitate duminică, 1 noiembrie 2026, 15:20

Poliţia Română: 487 de permise de conducere, reţinute în ultimele 24 de ore

Poliţia Română: 487 de permise de conducere, reţinute în ultimele 24 de ore; 85 – pentru consum de alcool. Aproape 500 de permise de...

Poliţia Română: 487 de permise de conducere, reţinute în ultimele 24 de ore
Șofer de ride-sharing, atacat cu un cuțit în București
Actualitate duminică, 1 noiembrie 2026, 14:56

Șofer de ride-sharing, atacat cu un cuțit în București

Un bărbat în vârstă de 32 de ani a fost arestat preventiv după ce, aflat sub influenţa alcoolului, ar fi lovit cu un cuţit şoferul de...

Șofer de ride-sharing, atacat cu un cuțit în București
Marele premiu al Mexicului
Actualitate duminică, 1 noiembrie 2026, 11:51

Marele premiu al Mexicului

Lewis Hamilton va porni de pe prima pozitie a grilei de start in Marele Premiu al Mexicului la Formula 1. Este al 105-lea pole position din cariera...

Marele premiu al Mexicului
Actualitate duminică, 1 noiembrie 2026, 11:19

MAI: Peste 100 de reprezentanţi ai profesorilor, instruiţi

MAI: Peste 100 de reprezentanţi ai profesorilor, instruiţi cum să fie atenţi şi să semnaleze portul de obiecte periculoase. Peste 100 de...

MAI: Peste 100 de reprezentanţi ai profesorilor, instruiţi
Actualitate duminică, 1 noiembrie 2026, 10:42

Victorie in deplasare pentru Dinamo

Dinamo a intrecut-o pe CSU Cluj cu 3-0 in deplasare in etapa a 4-a a Diviziei A1 la volei feminin. Volei Alba a castigat cu 3-1 disputa de la Blaj cu...

Victorie in deplasare pentru Dinamo
Actualitate duminică, 1 noiembrie 2026, 10:00

Idealul locuirii bucureștene, subiect readus prin lansarea unei cărți

Istoricul Andrei Răzvan Voinea a lansat ediția revizuită și completată a cercetării sale despre parcelările construite în București, între...

Idealul locuirii bucureștene, subiect readus prin lansarea unei cărți
Actualitate duminică, 1 noiembrie 2026, 09:30

Accidente pe DN1

Trei persoane au fost ranite in urma unui accident produs pe DN1, la Posada, in zona localitatii Comarnic. In accident au fost implicate doua...

Accidente pe DN1