Ascultă Radio București FM Live

Ne-a părăsit regizorul Vasile Manta

Ne-a părăsit regizorul Vasile Manta

Articol de bucurestifm, 15 martie 2018, 17:49

Îndrăgitul regizor artistic Vasile Manta s-a stins din viaţă la puţin timp după ce a împlinit 68 de ani. Cu o impresionantă activitate începută încă de la vârsta de 9 ani, Vasile Manta şi-a dedicat întreaga viaţă teatrului radiofonic, peste 4 decenii fiind pe rând interpret, regizor tehnic, realizator, inginer de sunet şi regizor artistic, absolvind pe rând Institutul Politehnic Bucureşti, Facultatea de Electrotehnică, şi Facultatea de regie Teatru, Academia de Arte Luceafărul. A obţinut diploma de licenţă la Universitatea de Artă Teatrală Târgu Mureş şi ulterior doctoratul în specialitatea Teatru.

Prin cei peste 40 de ani de activitate neîntreruptă a îmbogăţit teatrul naţional radiofonic cu regia artistică şi coloana sonoră a mii de spectacole şi emisiuni scenarizate la care se adaugă sute de roluri interpretate în faţa microfonului în perioada copilăriei.

Vasile Manta a făcut parte din echipele de realizatori a numeroase piese premiate de UNITER, obţinând şi distincţii internaţionale. A lucrat alături de mari regizori şi importanţi profesionişti de radio şi, asemeni acestora, Vasile Manta şi-a adus contribuţia şi o valoroasă amprentă artistică, întreaga sa carieră profesională fiind o sursă de inspiraţie şi motivaţie pentru toţi colegii săi.

Pentru întreaga dumneavoastră activitate şi o viaţă exemplară, dedicată teatrului radiofonic, Radio România vă mulţumeşte, Domnule Vasile Manta!

100% Beethoven, la Sala Radio
Radio-Romania marți, 11 noiembrie 2025, 17:25

100% Beethoven, la Sala Radio

Vineri, 14 noiembrie (ora 19:00), la Sala Radio, vă propunem o seară de toamnă petrecută în compania Orchestrei Naţionale Radio, care prezintă...

100% Beethoven, la Sala Radio
Cristian Mandeal dirijează Brahms și Mendelssohn la Sala Radio
Radio-Romania luni, 3 noiembrie 2025, 16:27

Cristian Mandeal dirijează Brahms și Mendelssohn la Sala Radio

Dacă sunteți în căutarea unui mod plăcut de a vă relaxa într-o seară de toamnă, atunci un concert la Sala Radio poate fi soluția perfectă!...

Cristian Mandeal dirijează Brahms și Mendelssohn la Sala Radio
„Ecouri”: concert de jazz dedicat compozitorului și pianistului Romeo Cozma
Radio-Romania luni, 3 noiembrie 2025, 15:26

„Ecouri”: concert de jazz dedicat compozitorului și pianistului Romeo Cozma

După primele două concerte din această stagiune, dedicate celor doi muzicieni legendari ai jazz-ului american Wayne Shorter și Miles Davis, Big...

„Ecouri”: concert de jazz dedicat compozitorului și pianistului Romeo Cozma
1 noiembrie – Ziua Națională a Radioului > Radio România aniversează 97 de ani de existență neîntreruptă!
Radio-Romania sâmbătă, 1 noiembrie 2025, 07:26

1 noiembrie – Ziua Națională a Radioului > Radio România aniversează 97 de ani de existență neîntreruptă!

Pe 1 noiembrie, Radio România sărbătorește 97 de ani de existență neîntreruptă și, totodată, Ziua Națională a Radioului, instituită prin...

1 noiembrie – Ziua Națională a Radioului > Radio România aniversează 97 de ani de existență neîntreruptă!
Radio-Romania vineri, 31 octombrie 2025, 14:55

Radio România a lansat proiectul „România, a doua casă”

Radio România a lansat proiectul „România, a doua casă”, o inițiativă cofinanțată de AFCN – Administrația Fondului Cultural Național,...

Radio România a lansat proiectul „România, a doua casă”
Radio-Romania vineri, 31 octombrie 2025, 09:18

Un nou proiect de ziua Radioului public: “România, a doua casă”

La 1 noiembrie, de ziua Radio România, lansăm un nou proiect: “România, a doua casă” – 18 interviuri prezentate într-un eBook (în...

Un nou proiect de ziua Radioului public: “România, a doua casă”
Radio-Romania joi, 30 octombrie 2025, 15:28

Radio România, 97 de ani de încredere și emoție

Pe 1 noiembrie, Radio România sărbătorește 97 de ani de la prima emisie în eter, moment de referință în istoria comunicării și al culturii...

Radio România, 97 de ani de încredere și emoție
Radio-Romania luni, 27 octombrie 2025, 17:21

Radio România, la 97 de ani: concert aniversar dirijat de Cristian Oroșanu

Vineri, 31 octombrie (de la ora 19:00), Sala Radio se îmbracă în „straie de sărbătoare” pentru un moment aniversar: radioul public...

Radio România, la 97 de ani: concert aniversar dirijat de Cristian Oroșanu