Ascultă Radio București FM Live

Breviar enescian, o publicaţie-reper a Editurii Casa Radio

Breviar enescian, o publicaţie-reper a Editurii Casa Radio

Articol de Stefania Grigore, 19 septembrie 2017, 14:26

În plină desfășurare a Festivalului Internațional George Enescu, Editura Casa Radio aduce pe piaţa de carte un titlu de mare ajutor oricărui iubitor de cultură ce dorește fie să descopere, fie să înţeleagă mai bine personalitatea şi creaţia lui George Enescu. Breviar enescian este titlul sub care compozitorul şi muzicologul Pascal Bentoiu – iscusit exeget al opusurilor enesciene şi totodată orchestrator al unor importante lucrări neterminate de Enescu, a realizat o trecere în revistă a creaţiilor marelui compozitor român. Aşadar, este vorba de o carte cu patru CD-uri, cuprinzând comentariile rostite de Pascal Bentoiu şi transcrise, inclusiv cu traducerea textului în limba engleză. Comentariile sunt accesibile publicului fără vreo pregătire specială, vorbitor sau nu de limbă română, şi constituie un adevărat compendiu despre universul enescian.

O descriere a acestor prezentări o face chiar Pascal Bentoiu, în Cuvântul introductiv al cărţii: „Culegerea de comentarii aici înfăţişate a însoţit un şir de 31 de emisiuni la Radio România Muzical între 1 februarie şi 30 august 2005. Tema ciclului era prezentarea unei integrale a operei enesciene. Desigur, o integrală în adevăratul sens al cuvântului va fi trebuit să cuprindă eventual şi cele câteva zeci de lucrări şi fragmente de lucrări ale autorului scrise până la 16 ani. Noi am preferat să pornim de la opus 1 – Poema Română, şi, epuizând lucrările numerotate de autor, ca şi piesele instrumentale de concurs nenumerotate, dar publicate de Enescu (flaut, violă, harpă cromatică, trompetă), am adăugat zece alte titluri, fie piese originale (precum Impromptu concertant, Sonata Torso ori Trio-ul în la minor), fie piese recuperate din schiţe sau întregite în baza schiţelor (exemplu: Poemul vocal-orchestral Isis, Simfoniile a IV-a şi a V-a). Ceea ce a dus totalul la aproape 50 de titluri, arătând de fapt adevăratele dimensiuni ale Operei. Şi, încă o dată, a fost vorba de „integrală” într-un sens destul de relativ şi mai degrabă pragmatic. Chiar şi între piesele mai târzii s-ar fi putut oferi câteva titluri în plus, nu multe, evident, dar să zicem: Quartettsatz (1906) sau fragmentele orchestrate din Suite châtelaine (1911). Enescu a scris nu puţin, cum îi plăcea să afirme, ci mult, chiar foarte mult, dacă luăm în considerare şi numărul proiectelor ne-duse la capăt. Tipologia sa artistică nu e foarte diferită de cea a lui Mihai Eminescu, de la care de asemenea ne-au rămas sumedenie de lucrări neterminate. Acestor imenşi artişti fantezia lor debordantă le-a oferit mai mult decât puteau desăvârşi”.

Cartea Breviar enescian este disponibilă la vânzare pe site-ul Editurii Casa Radio (www.edituracasaradio.ro) şi la standul din str. Temişana nr. 31, Bucureşti, unde poate fi achiziţionată la preţul de producător. Pe restul perioadei Festivalului George Enescu (până pe 24 septembrie), poate fi găsită şi la standurile proprii ale Editurii Casa Radio din foaierul Sălii Mari a Palatului şi din Piaţa Festivalului.
Produsele Editurii Casa Radio se găsesc şi în magazinele de specialitate (librăriile Humanitas şi Cărtureşti).

Poezia contemporană românească se aude la Radio România Cultural
Radio-Romania marți, 20 octombrie 2026, 20:05

Poezia contemporană românească se aude la Radio România Cultural

Radio România Cultural lansează un nou proiect dedicat poeziei românești de astăzi. Poeți din generații diferite își înregistrează...

Poezia contemporană românească se aude la Radio România Cultural
Premiu pentru Radio România din partea Forumului drepturilor de autor și al drepturilor conexe
Radio-Romania vineri, 16 octombrie 2026, 13:35

Premiu pentru Radio România din partea Forumului drepturilor de autor și al drepturilor conexe

Societatea Română de Radiodifuziune a fost premiată în cadrul Forumului drepturilor de autor și al drepturilor conexe, desfășurat la...

Premiu pentru Radio România din partea Forumului drepturilor de autor și al drepturilor conexe
VIDEO| Aurelian Temișan, în De10xRomânia: “N-am pierdut răsăritul”, un nou turneu
Radio-Romania vineri, 2 octombrie 2026, 12:47

VIDEO| Aurelian Temișan, în De10xRomânia: “N-am pierdut răsăritul”, un nou turneu

În ediția de colecție De10xRomânia, de vineri, 2 octombrie 2026, invitatul lui Răzvan Petre a fost Aurelian Temișan. Artistul a vorbit despre...

VIDEO| Aurelian Temișan, în De10xRomânia: “N-am pierdut răsăritul”, un nou turneu
Terra Memoriae: Via Transilvanica devine spațiu de cercetare, creație și memorie culturală
Radio-Romania joi, 24 septembrie 2026, 16:45

Terra Memoriae: Via Transilvanica devine spațiu de cercetare, creație și memorie culturală

Via Transilvanica devine, în următorii trei ani, un spațiu de cercetare, creație și documentare culturală. Proiectul Terra Memoriae, derulat...

Terra Memoriae: Via Transilvanica devine spațiu de cercetare, creație și memorie culturală
Radio-Romania marți, 16 iunie 2026, 15:50

Agenția de presă RADOR Radio România aniversează 36 de ani de activitate

Agenția de presă RADOR Radio România aniversează astăzi, 16 iunie, 36 de ani de la înființare, instituția fiind creată în 1990, la doar...

Agenția de presă RADOR Radio România aniversează 36 de ani de activitate
Radio-Romania luni, 11 mai 2026, 17:26

Dan Șanta, reales vicepreședinte al COPEAM

Acesta este cel de-al patrulea mandat consecutiv al lui Dan Șanta ca vicepreședinte al organizației, o recunoaștere a implicării constante și a...

Dan Șanta, reales vicepreședinte al COPEAM
Radio-Romania marți, 5 mai 2026, 09:19

Gala Premiilor Radio România Cultural 2026: lista completă a câștigătorilor

Sala Radio a găzduit, luni, 4 mai 2026, cea de-a XXV-a ediție a Galei Premiilor Radio România Cultural, un eveniment de referință dedicat...

Gala Premiilor Radio România Cultural 2026: lista completă a câștigătorilor
Radio-Romania marți, 7 aprilie 2026, 10:59

Mozart la Sala Radio, în Joia Mare

În Joia Mare, 9 aprilie, de la ora 19:00, Orchestra Națională Radio, dirijată de Radu Popa, propune la Sala Radio o seară dedicată în...

Mozart la Sala Radio, în Joia Mare