Astazi sarbatorim muntele!
Articol de bucurestifm, 11 decembrie 2016, 15:05
Rezonam astazi cu frecventa melodiei “E iarna si-ti cant” deoarece avem un sarbatorit special. Ca in fiecare an, pe 11 decembrie, ne plecam fruntea in fata Mariei Sale, Muntele.
Fara pretentia epuizarii subiectului “de ce iubesc muntele”, rememorez pe scurt, foarte scurt, cateva dintre argumente personale: suntem fiinte aerobe, avem nevoie de tot oxigenul padurilor ce-l imbraca.
Toate procesele umane se desfasoara in prezenta apei.
Da, multa ne pica din cer, dar izvoarele subterane sunt cele care confera stabilitate si permanenta.
Avem nevoie de miscare, omul nu si-a schimbat structura anatomica fara de acum un secol, doar a devenit sedentar si mai bolnav.
Miscarea in aer liber fortifica fizic si emotional. Milioanele de drumeti, alpinisti, parapantisti, speologi, skiori sau boarderi depun marturie ca emotiile, impamantarea si legaturile dintre oameni se petrec la nivele pe care niciun sport practicat in urbe nu poate spera sa le atinga.
Indiferent de generozitatea incaperilor, pe munte orizontul este nemarginit, spatiul capata alte valente.
Intalnirile sunt cu florile, fluturii, pasarile, veveritele sau, daca sunteti norocosi, cu caprioarele si vulpile.
Vantul este cel ce-ti managaie fruntea si-ti sopteste, cand bland, cand aspru, povesti vechi si noi.
Pentru oamenii oraselor, linistea cararilor suna ciudat, la inceput.
Apoi devine oaza in care te refugiezi pentru intalnirile cu tine.
Cascadele, izvoarele, stancile cu forme aparte sunt alte scuze pentru oprit agitatia interioara si contemplat.
Mai este apoi ceva sacru, focul.
La cabana sau langa cort, aduna la o vorba si un ceai toate sufletele.
Le curata, armonizeaza si lumea este mai luminoasa si mult mai buna.
Si ce-i mai ciudat si uimitor, toate acestea se ofera fara rezerve, pentru oricine.
De fapt, ai impresia ca este o conspiratie care sa te aduca ACOLO, de fiecare data.
Muntele nu este numai pentru deosebiti, este acolo pentru cei inca vii.
Desi, o vorba veche spune ca, dupa ce trecem pragul, corpul se duce in pamant, contiinta la Tatal si intelepciunea in munti.
Carari cu soare va doresc!
Foto & text: Olga Stancu
