Ascultă Radio București FM Live

Undă verde pentru acordul pentru mediu de la Paris

Undă verde pentru acordul pentru mediu de la Paris

Articol de Sabina Lapadatescu, 5 octombrie 2016, 14:31

Acordul de la Paris pentru combaterea schimbărilor climatice, primul acord de acest fel global, universal și cu putere legislativă, va intra în vigoare luna viitoare, după ce au fost îndeplinite condițiile necesare mult mai devreme decât fusese prevăzut, datorită aprobării de către Parlamentul European a ratificării sale de către UE, într-un vot istoric dat marți. UE se va alătura SUA, Chinei și Indiei, precum și altor jucători globali, majori emitenți de gaze cu efect de seră, la reuniunea Părților Acordului de la Paris, din noiembrie, în Marrakesh.

Parlamentul și-a dat consimțământul la ratificarea Acordului de către UE cu 610 voturi la 38 și 31 abțineri.

Pentru ca acordul să intre în vigoare, este necesară ratificarea de către cel puțin 55 de Părți, reprezentând 55% din emisiile globale. Prima condiție era îndeplinită, iar votul de astăzi permite ca și cea de a doua să fie îndeplinită, ceea ce determină intrarea în vigoare a Acordului.

“Votul nostru asigură îndeplinirea pragului necesar pentru acest acord (…) Intrarea în vigoare a Acordului de la Paris la mai puțin de un an de la semnarea sa este un succes foarte mare, având în vedere că Protocolul de la Kyoto a avut nevoie de opt ani. Votul de azi înseamnă, de asemenea, că UE rămâne un lider în combaterea schimbărilor climatice”, a spus președintele Parlamentului European Martin Schulz, care a semnat documentul de transmitere a acordului Parlamentului pentru ratificarea de către UE, în prezența Secretarului General ONU Ban Ki-moon, a ministrului francez pentru mediu și președinte al COP, Ségolène Royal, a secretarului de stat slovac Ivan Korčok, reprezentând președinția Consiliului și a președintelui Comisiei Jean-Claude Juncker.

”Uniunea Europeană are o lungă istorie în primele rânduri ale luptei împotriva schimbărilor climatice”, a spus Secretarul General Ban Ki-moon înainte de vot. El le-a mulțumit deputaților și a subliniat importanța ratificării de către UE, adăugând că lupta împotriva schimbărilor climatice nu este doar una dintre cele mai mari provocări ale epocii noastre, ci și o ocazie de a construi o economie mai durabilă și competitivă, precum și societăți mai stabile.

Cei mai mulți vorbitori din partea grupurilor politice au subliniat faptul că votul de azi arată că singura soluție la problemele globale este cooperarea. Ei au insistat pe nevoia urgentă de a implementa acordul și de a continua negocierile la nivel global. ”Acesta este rezultatul efortului comun”, care arată că ”azi putem!”, a spus raportorul Giovanni La Via (PPE, IT).

Ce urmează?

După consimțământul Parlamentului, Consiliul poate adopta oficial Decizia prin intermediul unei proceduri scrise în regim de urgență, astfel încât UE, împreună cu cele 7 state membre care au definitivat procesul de ratificare, să depună instrumentele de ratificare la sediul ONU de la New York până vineri, 7 octombrie.

Joi deputații vor vota o rezoluție stabilind prioritățile lor pentru următoarea rundă de discuții care va începe în noiembrie la Marrakesh, în jurul modalităților de împărțire a efortului între părți pentru a îndeplini țintele stabilite la Paris.

Până acum, șapte state membre au încheiat procesele interne naționale: Ungaria, Franța, Slovacia, Austria, Malta, Portugalia și Germania. Ele reprezintă 5% din emisiile globale.

Este nevoie de o ratificare care să reprezinte cel puțin 55 de părți și 55% din emisiile globale pentru ca Acordul să intre în vigoare. Până în prezent 62 de părți reprezentând 51,89% din emisii au depus oficial instrumentele de ratificare. Uniunea Europeană reprezintă aproximativ 12% din emisiile globale de gaze cu efect de seră.

Astfel, datorită ratificării UE, Acordul de la Paris va intra în vigoare la timp pentru COP22, Conferința pentru Schimbarea Climatică, de la Marrakech, 7-18 noiembrie 2016.

Cod roșu de caniculă în București, la începutul săptămânii
Actualitate duminică, 28 iunie 2026, 17:01

Cod roșu de caniculă în București, la începutul săptămânii

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o  avertizare Cod roşu de caniculă extremă, valabilă de luni dimineaţa până miercuri, în...

Cod roșu de caniculă în București, la începutul săptămânii
Măsuri împotriva caniculei în Sectorul 1
Actualitate duminică, 28 iunie 2026, 15:02

Măsuri împotriva caniculei în Sectorul 1

Deoarece se anunță zile cu temperaturi foarte ridicate în perioada următoare, Primăria Sectorului 1 a activat măsurile de sprijin pentru...

Măsuri împotriva caniculei în Sectorul 1
Tururi ghidate, dezbateri și expoziții, duminică, pe Calea Victoriei
Actualitate duminică, 28 iunie 2026, 12:09

Tururi ghidate, dezbateri și expoziții, duminică, pe Calea Victoriei

De la ora 10:00, zona se transformă într-o promenadă urbană, în al nouălea weekend al proiectului, care are ca temă „Bucureștiul rezilient:...

Tururi ghidate, dezbateri și expoziții, duminică, pe Calea Victoriei
Încep probele scrise de la Bacalaureat!
Actualitate duminică, 28 iunie 2026, 11:20

Încep probele scrise de la Bacalaureat!

Examenul continuă până pe 3 iulie, potrivit calendarului oficial. Marți este programată proba obligatorie a profilului, respectiv matematică...

Încep probele scrise de la Bacalaureat!
Actualitate duminică, 28 iunie 2026, 09:51

Stațiile STB din București ar putea fi dotate cu folii anti-UV și sisteme de umbrire

Proiectul de hotărâre va fi dezbătut în ședința Consiliului General al Municipiului București din 30 iunie. Potrivit proiectului, măsura...

Stațiile STB din București ar putea fi dotate cu folii anti-UV și sisteme de umbrire
Actualitate duminică, 28 iunie 2026, 08:47

Restricţii de tonaj pe mai multe drumuri, din cauza caniculei

Centrul Infotrafic anunță că, duminică, până la ora 20:00, este interzisă circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai...

Restricţii de tonaj pe mai multe drumuri, din cauza caniculei
Actualitate duminică, 28 iunie 2026, 07:43

Valul de căldură se intensifică în Capitală

Valul de căldură se va intensifica, duminică, în București. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală va depăși...

Valul de căldură se intensifică în Capitală
Actualitate duminică, 28 iunie 2026, 00:35

Primul traseu montan din ţară destinat persoanelor cu deficienţe de vedere – inaugurat în Masivul Ciucaş

Primul traseu montan din România accesibilizat pentru persoane cu deficienţe de vedere a fost inaugurat în Masivul Ciucaş. Este vorba despre un...

Primul traseu montan din ţară destinat persoanelor cu deficienţe de vedere – inaugurat în Masivul Ciucaş