Volumul “Ecaterina Caradja Cantacuzino – O autobiografie” – va fi lansat joi, la Palatul Cantacuzino
Articol de arionmihaela, 9 septembrie 2026, 19:49
Volumul “Ecaterina Caradja Cantacuzino – O autobiografie” va fi lansat joi, la Palatul Cantacuzino, într-un eveniment dedicat vieţii şi moştenirii Prinţesei Ecaterina Caradja.
Cartea prezintă povestea unei vieţi care s-a întins pe parcursul unui secol şi care a cuprins momente dramatice: copilăria şi regăsirea, cele două războaie mondiale, acte de curaj, activitatea filantropică, exilul şi întoarcerea în România.
Ecaterina Caradja este cunoscută drept “Îngerul din Ploieşti”, după ce, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a contribuit la salvarea a peste 1.000 de aviatori americani.
Prinţesa şi-a dedicat, de asemenea, o mare parte din viaţă ajutorării copiilor orfani, transmite Editura Litera.
Volumul, tradus pentru prima dată în limba română, va fi prezentat în cadrul evenimentului de Georgeta Filitti, Damian Anfile şi Ovidiu Neacşu, care vor vorbi despre carte, despre viaţa Ecaterinei Caradja Cantacuzino şi despre moştenirea pe care aceasta a lăsat-o.
Toate fondurile provenite din drepturile de autor vor fi folosite pentru restaurarea Conacului Ecaterinei Caradja de la Nedelea, judeţul Prahova, şi transformarea acestuia în muzeu, mai transmite Editura Litera.