Proba practică de obţinere a permisului de conducere va include şi manevre de deplasare în marşarier, întoarcere, parcare şi oprire
Articol de arionmihaela, 2 septembrie 2026, 15:09
Proba practică de obţinere a permisului de conducere va include şi manevre de deplasare în marşarier, întoarcere, parcare şi oprire
Senatul a adoptat un proiect de lege prin care candidaţii la permisul de conducere categoria B vor fi obligaţi să efectueze, în timpul probei practice, mai multe manevre de bază, precum mersul cu spatele, întoarcerea, parcarea şi oprirea.
Proiectul a fost adoptat cu 74 de voturi ‘pentru’, şapte ‘împotrivă’ şi 17 abţineri. Completează în acest sens Ordonanţa de urgenţă nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.
‘Pentru obţinerea permisului de conducere categoria B, în cadrul probei practice de conducere pe drumurile publice se verifică în mod obligatoriu aptitudinile candidatului privind efectuarea manevrelor tehnice de bază necesare pentru controlul şi manevrarea în siguranţă a autovehiculului. În cadrul probei practice (…), candidatul execută în mod obligatoriu manevre de deplasare în marşarier, întoarcere, parcare şi oprire’, prevede iniţiativa legislativă adoptată.
Condiţiile în care vor fi efectuate aceste manevre, precum şi criteriile de evaluare, urmează să fie stabilite prin ordin al ministrului Afacerilor Interne.
În termen de 90 de zile de la publicarea legii în Monitorul Oficial, ministrul va trebui să modifice corespunzător Ordinul nr. 268/2010 privind procedura de examinare pentru obţinerea permisului de conducere.
Senatul este primul for sesizat cu acest proiect, Camera Deputaţilor fiind decizională.