Meci spectaculos pentru bronz: Anglia trece de Franța cu 6-4 la Cupa Mondială
Naționala Angliei a încheiat Cupa Mondială 2026 pe locul al treilea, după ce a învins Franța cu scorul de 6-4, într-un meci spectaculos disputat la Miami. Partida a oferit nu mai puțin de zece goluri și o revenire spectaculoasă a francezilor, după ce englezii conduceau cu 4-0 la pauză.
Selecționata pregătită de Thomas Tuchel a început în forță și a deschis scorul încă din minutul 3, prin Declan Rice. Ezri Konsa a majorat avantajul în minutul 18, iar Bukayo Saka a înscris de două ori înainte de pauză, astfel că Anglia a intrat la vestiare cu un categoric 4-0.
Franța a revenit însă spectaculos în repriza secundă. Kylian Mbappe a redus din diferență, Barcola a înscris pentru 4-2, iar Mbappe a marcat din nou, ducând scorul la 4-3 și reaprinzând speranțele echipei lui Didier Deschamps.
Finalul a fost la fel de spectaculos. Bukayo Saka și-a trecut în cont hat-trick-ul după ce a transformat un penalty, Ousmane Dembele a redus din nou diferența pentru Franța, iar Jude Bellingham a stabilit scorul final, 6-4, în minutele de prelungire.
Cu această victorie, Anglia obține pentru prima dată medaliile de bronz la Cupa Mondială, în timp ce Franța încheie competiția pe locul al patrulea.
Partida de la Miami a fost și ultimul meci al lui Didier Deschamps în funcția de selecționer al Franței, după o perioadă de peste un deceniu pe banca tehnică a naționalei.
Pe de altă parte va fi un spectacol grandios pe Stadionul New York-New Jersey înainte de finala Cupei Mondiale.
Pentru prima dată în istoria competiției, finala va include un show muzical și în pauza meciului.
Înainte de fluierul de start vor urca pe scenă Post Malone, Robbie Williams, Laura Pausini și Nicole Scherzinger, iar Jennifer Hudson va interpreta imnul Statelor Unite.
La pauză sunt anunțate recitaluri susținute de Madonna, Shakira, BTS și Justin Bieber, alături de Burna Boy și trupa Coldplay.
Organizatorii promit unul dintre cele mai spectaculoase evenimente din istoria Cupei Mondiale.
Finala Cupei Mondiale dintre Argentina și Spania se joacă dumincă seară, de la ora 22.00, ora României.