Bucureștiul medieval al Doamnei Chiajna

Sâmbătă, pe 13 iunie, a avut loc turul ghidat „Bucureștiul medieval al Doamnei Chiajna”, oferit de proiectul Harta Literară. Cei care vor să redescopere frumusețile vizibile, dar și locurile mai puțin cunoscute ale Capitalei o pot face.

Scriitoarea Simona Antonescu, ghida acestui tur al Bucureștiului de pe vremea Chiajnei

Chiajna, soția lui Mircea Ciobanul, trăia pe vremea Bucureștiului Medieval, atunci când acesta era doar un târg mic cuprins de doi uriași: Codrii Vlăsiei pe de-o parte și mlaștini întinse, bălți și stufăriș, de partea opusă.

Așa că, turul ne-a adus înapoi în trecut, datorită explicațiilor oferite de scriitoarea Simona Antonescu.

La pas prin București: de la Hanul lui Manuc la cea mai veche biserică din București

Periplul prin Bucureștiul de altădată s-a învârtit în zona Pieței Unirii și a Centrului Vechi din București. Printre nenumăratele opriri amintim de Hanul lui Manuc (han construit de boierul Manuc între 1806-1808), Biserica Ortodoxă „Sfântul Anton” – Curtea Veche (cea mai veche biserică din București), dar și de Palatul Voievodal „Curtea Veche” (palat mare din perioada domniei lui Vlad Țepeș în secolul al XV-lea, acum muzeu).

De vorbă cu scriitoarea turului ghidat, Simona Antonescu

R.I.: Ce înseamnă Bucureștiul medieval pt dumneavoastră?

S.A.: Bucureștiul medieval era un spațiu mult mai restrâns decât orașul pe care îl cunoaștem astăzi. Dacă ne referim la perioada lui de început, pe vremea când Chiajna ajungea aici, ca tânără mireasă a lui Mircea Ciobanul, atunci hotarele ni le putem imagina cam cât se întinde astăzi Centrul Vechi și zonele imediat învecinate. Cel mai important lucru, punctul care a pus Bucureștiul pe hartă pentru următoarele sute de ani, era renumita întretăiere de drumuri comerciale – se întâlneau aici Orientul (Imperiul Otoman), Occidentul (Europa catolică) și lumea Balcanică. Pentru mine, orașul acelor vremuri este o sursă inepuizabilă de povești care merită redescoperite, aduse la suprafață.

R.I.: Cum ați ales să scrieți ficțiune istorică?

S.A.: Îmi place să scotocesc prin cronici și arhive după fapte mărunte și oameni obișnuiți. Marile nume istorice sunt cunoscute de toată lumea, dar prea puțini se opresc cu gândul la un necunoscut al cărui nume (uneori nici măcar numele, ci numai funcția, de exemplu curier, grămătic sau logofăt) a rămas scris pe ultimul rând al foii. 

Scriu romane istorice din dorința de a da viață documentelor care pot părea seci și de a le transforma în povești vii. Ce simțea cineva, acum 500 de ani, când stătea în același loc unde stau eu astăzi și privea spre Curtea Veche? Ce vedea, cât mai detaliat? Ce auzea? Acestea sunt informațiile pe care le recuperează literatura. Nu-mi propun doar să scriu despre orașul de demult, ci îmi doresc să-l fac pe cititor să meargă pe ulițele lui, să simtă mirosurile mlaștinii care îl înconjura, al Codrilor Vlăsiei care se aflau în imediata vecinătate și să înțeleagă că, pe atunci, oamenii iubeau și sufereau exact ca noi.

R.I.: Care ar fi cele mai importante lucruri pe care ar trebui să le știe oamenii despre capitala României? 

S.A.: Cel mai important lucru de știut este acela că orașul este un palimpsest, un pergament pe care s-a scris, apoi s-a șters și s-a rescris de sute de ori. Simțurile noastre percep doar ultimul strat (o bancă din parc, o cafenea nouă pe Lipscani). Sufletul, în schimb, vede straturile șterse: locul unde te-ai certat cu cineva acum zece ani, colțul de stradă unde te-ai îndrăgostit, poate chiar poarta pe care a intrat Chiajna pentru prima oară în Curtea Domnească. Sufletul poate percepe absențele și fantomele emoționale ale orașului și este important să avem asta în minte atunci când ne plimbăm prin el.

Când ne relaxăm pe terasele din Centrul Vechi, un exercițiu de imaginație interesant ar fi să încercăm să vedem în același timp tinerii de astăzi care ies de la cluburi, butonând la telefoane, și brașovenii cu căruțele încărcate de mirodenii și mătăsuri, cu pungile pline de bani, cu paftale de argint la mantalele fine de Flandra și cu bonete de catifea. Nu-i judecăm nici pe unii, nici pe ceilalți. Doar privim, timpul a dispărut și noi îi putem vedea pentru o clipă pe toți deodată – ocupă același spațiu. Imaginea aceasta poate fi o mică sursă de meditație asupra timpului și a naturii lui.

În fine, pe scurt i-aș îndemna pe oameni să nu mai meargă cu capul în jos, privind doar ecranele sau trotuarele. Dacă ridicăm privirea, vom înțelege povestea unui oraș care ascunde taine și cadouri la fiecare colț de stradă.

Sursa foto: Alexandru Mareș / Maresography

R.I.: Care este un obiectiv turistic ce nu trebuie ratat în București?

S.A.: Sunt nenumărate obiective turistice în București, e greu de ales unul fără să am sentimentul că nedreptățesc alte o sută. Am putea face liste de clădiri cu încărcătură istorică, pe secole. Voi rămâne însă tot în zona medievală, pentru că deocamdată inima mea încă nu a ieșit cu totul din perioada aceea, așadar răspunsul meu este: zona Curții Vechi și a Hanului lui Manuc. Este locul unde a început totul pentru București. Din păcate, Curtea Veche și Palatul Voievodal sunt încă în renovare, ascunse de gardul acela înalt, este un șantier care durează de mulți ani, e dificil să ne imaginăm locurile. Nu e imposibil, doar mai greu. Imposibil nu este nici ca reconstrucția celor mai importante ruine din oraș să fie terminată, iar noi să putem merge pe urmele pașilor lui Vlad Țepeș, Chiajna și toți cei care au venit după ei. Așteptăm, nu ne pierdem speranța. 

La doar câțiva pași se află Hanul lui Manuc, despre care știm că a fost construit pe un teren care aparținuse odată Curții Domnești. Și acolo călcăm tot pe unde au călcat personajele din Chiajna din Casa Mușatinilor. 

Așa că, data viitoare când treceți prin Centrul Vechi, încetiniți pasul. Priviți dincolo de șantiere sau cluburi exclusiviste și sofisticate, ciuliți urechea și ascultați poveștile șoptite de ziduri.

De vorbă cu Camelia Pruteanu, participantă la tur

R.I.: Cum a fost experiența de a vizita orașul de acum 450 de ani?

C.P.: Călătoria a început cu Chiajna când am intrat împreună cu ea într-un București foarte tânăr și prin ochii ei am văzut și noi pădurea, mlaștina și palatul regal. Cu ajutorul imaginației si indicațiilor Simonei am experimentat acest București al Chiajnei cu toate simțurile: am auzit păsările din mlaștina si zgomotele făcute de muncitori în timp ce ridicau biserica, am călcat în nămol și am mers pe străzile nepietruite, ne-am ținut respirația ca să nu inhalăm mirosul de ouă stricate din bălți și de păr ars din târg. La toate acestea s- au adăugat multă istorie, întrebări și voie bună.

R.I.: De unde ați auzit de acest tur ghidat?

C.P.: Din grupul de voluntari al Hărții Literare și de pe Facebook. 

R.I.: Este primul astfel de tur la care ați participat? Ce vă face să participați la astfel de inițiative?

C.P.: Nu este primul tur la care am participat, îmi place să aflu istoria unui oraș și poveștile celor care i-au dat culoare.

Cine este Simona Antonescu

Simona Antonescu s-a născut la Galați în 1969. A debutat în 2015 cu romanul Fotograful Curții Regale, câștigător al Concursului de Debut al Editurii Cartea Românească/Polirom și al Premiului de Debut al Uniunii Scriitorilor din România și finalist la Festival du Premier Roman de Chambéry. A mai publicat romanele Darul lui Serafim (2016, 2020), Hanul lui Manuc (2017, 2018), Ultima cruciadă (2019), distins cu Premiul Cartea Anului 2019 de Filiala Brașov a USR, Maria Tănase (Facebook, eveniment „Bucureștiul medieval al Doamnei Chiajna”, 2026).

Sursa foto: Alexandru Mareș / Maresography

Proiectul Harta Literară este o inițiativă a Administrației Fondului Cultural Național.

Autor: Radu Ilie