Cum să… gestionezi sindromul impostorului când ai succes? PODCAST

Articol de Vicentiu Andrei, 2 martie 2026, 06:52

Ai muncit. Ai obținut rezultatul. Oamenii te felicită.
Și totuși, apare un gând: „Dacă nu sunt chiar atât de bun? Dacă a fost doar noroc?”

Despre acest mecanism subtil, care apare exact în momentele de performanță, am discutat într-un nou episod din seria „Cum Să”, alături de Amada Bălțățeanu.

Ce este, de fapt, sindromul impostorului?

„Nu vorbim despre un diagnostic, ci despre o validare psihologică”, explică Amada Bălțățeanu. Conceptul este recunoscut în psihologie și descrie situațiile în care persoane competente, bine pregătite, ajung să își pună sub semnul întrebării propriile merite.

Interesant este că fenomenul nu ține de gen și nici de vârstă. „S-a dovedit că apare atât la adulți, cât și la copii”, punctează Amada.

Contrar aparențelor, sindromul impostorului nu apare la cei nepregătiți.

„Teama asta apare la oamenii foarte bine pregătiți”, spune Amada.
Iar paradoxul este evident: performanța nu liniștește, ci poate amplifica anxietatea.

Performanța și anxietatea

„Există un link foarte puternic între performanță și anxietatea care se naște odată cu performanța”, explică Amada Bălțățeanu.

Cu cât rezultatele sunt mai vizibile, cu atât cresc și așteptările — ale celorlalți, dar mai ales ale noastre.

În dialogul din studio, am ajuns la o formulare care sintetizează perfect mecanismul:
„Este forma de frână de mână pe care o pune chiar mintea noastră”, spune Amada.

Cu alte cuvinte, exact în momentul în care ești pregătit să faci un pas înainte, apare ezitarea.

De ce oamenii competenți se îndoiesc mai mult?

Un element esențial discutat în episod este diferența dintre modul în care atribuim succesul sau eșecul.

Persoanele afectate de sindromul impostorului tind să creadă că succesul a fost o întâmplare, iar eșecul – o confirmare a lipsei de valoare.

„Dacă mi-a ieșit ceva bine, este că am avut noroc. Dacă am eșuat, este pentru că nu eram pregătit”, descrie Amada mecanismul.

În oglindă, există oameni care procedează invers: succesul este atribuit competenței personale, iar eșecul – contextului extern.

Această diferență de interpretare face ca oamenii perfecționiști și disciplinați să ajungă să își pună mai multe piedici decât cei relaxați și mai puțin preocupați de detalii.

Dintr-o suită de plusuri… minus

Discuția a atins și un punct sensibil: ambiția, disciplina, dorința de a face lucrurile bine sunt, în mod normal, calități.

Și totuși.

„Ajungem dintr-o suită de plusuri să ne dea minus”, observă Amada.

Perfecționismul, dorința de îmbunătățire continuă și analiza constantă pot construi un fond pe care apar, inevitabil, întrebările sabotante.

„Suntem sabotorii noștri personali”, subliniază Amada.

Ce putem face concret?

Pentru mine, întrebarea-cheie din episod a fost simplă:
„De ce mi-a venit gândul ăsta?”, spune Flavia Voinea.

Momentul de pauză și analiza realistă a pregătirii pot rupe cercul anxietății.

În loc să rămânem în zona de „dacă nu fac față”, putem verifica faptele:
Cum am ajuns aici? Ce experiență am? Ce rezultate mă validează?

„Este despre a conștientiza mecanismul și a învăța să îl gestionăm”, concluzionează Amada Bălțățeanu.

Pentru că poate nu vom elimina complet aceste gânduri.
Dar putem învăța să nu le lăsăm să ne blocheze.