Ascultă Radio București FM Live

Preşedintele CMR: Pachetul de măsuri pe sănătate îşi propune o creştere a calităţii actului medical

Preşedintele CMR: Pachetul de măsuri pe sănătate îşi propune o creştere a calităţii actului medical

Articol de arionmihaela, 23 iulie 2025, 00:41

Pachetul de măsuri pe sănătate îşi propune o creştere a calităţii actului medical, iar implementarea acestor măsuri trebuie făcută cu o mare atenţie şi printr-o largă colaborare, a declarat  preşedintele Colegiului Medicilor din România, prof. dr. Cătălina Poiană, la finalul unor discuţii pe acest subiect cu conducerea CNAS şi cu experţi în domeniu.

Ea a precizat că acel SMS pe care pacienţii îl vor primi după efectuarea unui serviciu medical se doreşte a fi o măsură de control şi anume de a se verifica dacă acel serviciu medical s-a efectuat, iar răspunsul pe care pacientul îl dă nu are legătură cu decontarea serviciului respectiv, adică dacă acel serviciu a fost într-adevăr efectuat, ci acest element favorizează un început de control în ceea ce priveşte acordarea serviciilor medicale.

Potrivit acesteia, de un real folos este modificarea, care va trebui discutată, a normării pe paturi şi să se treacă de la normarea pe număr de paturi a medicilor la normarea pe servicii medicale şi pe pacienţi îngrijiţi.

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Horaţiu-Remus Moldovan, a arătat, la rândul său, că prin aceste măsuri se deschide un nou capitol pentru sistemul de sănătate, fiind un moment de cotitură.

Potrivit acestuia, solicitările venite din partea Colegiului Medicilor din România în ultimii ani cu privire la medicina de familie, la ambulatoriul de specialitate, la relaţia public-privat în ceea ce priveşte asistenţa medicală spitalicească au fost cuprinse în acest pachet de măsuri de eficientizare.

El a mai spus că, împreună cu CMR, a ajuns la concluzia că este loc de îmbunătăţirea modului în care se acordă serviciile medicale şi de creşterea calităţii actului medical prin stimularea medicilor care oferă servicii în cabinetele de medicină primară.

Moldovan a avut şi un mesaj pentru medicii din ambulatoriul de specialitate: ‘Să avem şi feedback-ul corespunzător din perspectiva eficientizării cheltuielilor, pentru că raţiunea pe baza căreia am convenit că este nevoie de această creştere a veniturilor medicilor din ambulatoriul de specialitate este să scădem cheltuielile din zona spitalicească, din spitalizare continuă, să venim cu investigaţii care se pretează, bineînţeles, pe partea de spitalizarea de zi, acolo unde pacientul poate să beneficieze de câteva proceduri diagnostice şi terapeutice care se pot derula pe parcursul la minim două ore şi maxim 12 ore, iar mai departe sau mai în jos venim spre ambulatoriul de specialitate şi spre colegii noştri din medicină de familie cărora dorim să le dăm responsabilitatea de a evita cheltuielile spitaliceşti care sunt foarte mari, astfel încât să putem să menţinem această valoare a punctului de 8 lei’.

‘Dacă ajutorul colegilor noştri din ambulatoriul de specialitate se va regăsi în economiile pe care le facem, astfel încât pe zona de spitalizare continuă să evităm internările nenecesare, (…) vom putea să menţinem şi în anii următori această creştere şi desigur să o actualizăm pe măsură ce puterea economică a ţării va creşte. Este foarte important acest mesaj, iar odată cu punerea în funcţiune a noii platforme informatice a Casei de Asigurări de Sănătate, aceste elemente, respectiv cazul rezolvat la nivelul medicului din ambulator şi la nivelul medicului în cabinetul de medicină de familie, vor putea să fie cuantificate’, a transmis Horaţiu Moldovan.

Canada, în optimile de finală ale Cupei Mondiale!
Actualitate luni, 29 iunie 2026, 07:41

Canada, în optimile de finală ale Cupei Mondiale!

Canada s-a calificat în optimile de finală ale Cupei Mondiale. Duminică seara, nord-americanii au învins Africa de Sud cu 1-0, în primul meci...

Canada, în optimile de finală ale Cupei Mondiale!
O nouă medalie de aur pentru David Popovici!
Actualitate luni, 29 iunie 2026, 07:29

O nouă medalie de aur pentru David Popovici!

David Popovici a obținut medalia de aur la proba de 200 metri liber la Trofeul Sette Colli de la Roma. După succesul din proba de 100 de metri...

O nouă medalie de aur pentru David Popovici!
Restricţii de circulaţie din cauza caniculei!
Actualitate luni, 29 iunie 2026, 07:21

Restricţii de circulaţie din cauza caniculei!

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunțat restricţii de circulaţie în 36 de judeţe pentru autovehiculele cu masa...

Restricţii de circulaţie din cauza caniculei!
În București încep probele scrise de la Bacalaureat, “la pachet” cu prima zi de cod roșu de caniculă
Actualitate luni, 29 iunie 2026, 06:39

În București încep probele scrise de la Bacalaureat, “la pachet” cu prima zi de cod roșu de caniculă

Absolvenții de liceu încep astăzi probele scrise din cadrul Bacalaureatului 2026, prima testare fiind cea la limba și literatura română, în...

În București încep probele scrise de la Bacalaureat, “la pachet” cu prima zi de cod roșu de caniculă
Actualitate luni, 29 iunie 2026, 06:23

Bucureștiul se topește! ANM: Cod ROȘU de caniculă!

Valul de căldură va continua să se intensifice, astfel că va fi cod roșu de caniculă, în Capitală. Disconfortul termic va fi deosebit de...

Bucureștiul se topește! ANM: Cod ROȘU de caniculă!
Actualitate luni, 29 iunie 2026, 00:28

Aproape 5.000 de apeluri primite la 112 în ultimele 84 de ore

Aproape 5.000 de apeluri au fost primite la nivelul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov (SABIF) în ultimele 84 de ore. Peste 400 de persoane...

Aproape 5.000 de apeluri primite la 112 în ultimele 84 de ore
Actualitate duminică, 28 iunie 2026, 19:51

Valul de căldură va continua să se intensifice

La noapte, în Capitală, cerul va fi senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Noaptea va fi tropicală, astfel că temperatura minimă se...

Valul de căldură va continua să se intensifice
Actualitate duminică, 28 iunie 2026, 19:12

ISUBIF: Persoană în pericol de înec în Lacul Tei

ISUBIF: Persoană în pericol de înec în Lacul Tei, ( strada Barbu Vacarescu ). În urmă cu scurt timp pompierii ISUBIF au fost solicitati să...

ISUBIF: Persoană în pericol de înec în Lacul Tei