Ascultă Radio București FM Live

Protest generalizat al angajaţilor din CNAS, CASMB, CJAS-uri şi OPSNAJ, începând de astăzi

Protest generalizat al angajaţilor din CNAS, CASMB, CJAS-uri şi OPSNAJ, începând de astăzi
Foto: Google maps

Articol de arionmihaela, 2 noiembrie 2023, 09:36

Angajaţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi cei ai caselor judeţene vor bloca activitatea de relaţii cu publicul, începând de astazi, pe perioadă nederminată, nemulţumiţi de faptul că autorităţile nu găsesc soluţii pentru o salarizare decentă în sistem.

“Blocul Naţional Sindical (BNS), alături de afiliatul său Federaţia Sindicatelor Caselor de Asigurări de Sănătate, informează că începând de joi, 2 noiembrie 2023, angajaţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, ai Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti, ai Caselor Judeţene de Asigurări de Sănătate şi ai Casei de Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti intră în protest generalizat pe perioada nedeterminată’, se arată într-un comunicat al BNS.

Sindicaliştii susţin că această decizie survine ca urmare a faptului că, după luni de zile de dialog şi de aşteptare, au constatat că pentru cei mici ca număr, în ciuda răspunderilor sociale majore pe care aceştia le au, nu se găsesc soluţii, însă sunt găsite “soluţii satisfăcătoare şi imediate” pentru cei mari, de ordinul zecilor de mii de salariaţi.

BNS, FSCAS şi conducerea CNAS au încercat rezolvarea problemelor de salarizare din această instituţie, promovând un proiect de lege pentru a genera suportul legislativ necesar corecţiilor salariale, în condiţiile în care salariaţii din aceste instituţii nu au beneficiat de niciun fel de creştere salarială din 2018 până în prezent. Aceasta, în ciuda faptului că, în perioada pandemiei de COVID-19, instituţia a funcţionat la capacitate maximă cu toţi salariaţii săi pentru a putea să asigure finanţările necesare tuturor furnizorilor de servicii de sănătate implicaţi, se arată în comunicatul BNS.

“Deşi proiectul de lege trimis în Parlament viza în mod direct salarizarea lucrătorilor din CNAS, anumiţi miniştri şi parlamentari au intervenit prin amendate pentru alte tipuri de categorii de salariaţi din sectorul de sănătate publică (nu puţini la număr), ce nu erau vizaţi de proiectul legii. În aceste condiţii, ne-am trezit în ultima săptămână de lucru a sesiunii parlamentare precedente (luna iunie a.c), că proiectul de lege ajuns pe agenda plenului Camerei Deputaţilor (camera decizională) a fost retras de la vot, motivul fiind că impactul financiar este unul foarte mare din cauza acestor noi amendamente. În ciuda unor promisiuni care ne-au fost făcute după protestul din data de 10 iulie 2023, am constatat că s-au găsit soluţii prin ordonanţe de urgenţă pentru alte categorii de salariaţi din sănătate, cu excepţia noastră”, spun sindicaliştii Federaţiei Sindicatelor Caselor de Asigurări de Sănătate.

Aceştia atrag atenţia că odată cu anunţul public al Guvernului, concretizat prin asumarea răspunderii pe Legea privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung, s-a produs un fenomen extrem de periculos: peste 100 de salariaţi din CNAS, CASMB, OPSNAJ şi CAS judeţene au migrat către alţi ordonatori de credite din sistemul public.

“Acest fenomen aduce grave atingeri funcţionării CNAS, CASMB, OPSNAJ şi CAS judeţene privind relaţia cu cei peste 40.000 de furnizori de servicii de sănătate punând în pericol: decontarea cheltuielilor prestatorilor de servicii (ex: spitale, farmacii); asigurarea cu medicamente şi materiale sanitare din Programele Naţionale de Sănătate pentru pacienţii cu boli cronice; creşterea exponenţială a perioadelor de procesare şi decontare a concediilor medicale; scăderea capacităţii de interacţiune cu populaţia beneficiară de servicii publice de sănătate”, afirmă reprezentanţii organizaţiei sindicale.

În acest context, joi, 2 noiembrie 2023, activitatea de relaţii cu publicul va fi grav perturbată, inclusiv procesarea tuturor documentelor venite de la furnizorii de servicii, de la companii (concedii medicale) şi, nu în ultimul rând, a programelor naţionale de sănătate, din cauza faptului că majoritatea salariaţilor din CNAS, CASMB, CJAS-uri şi OPSNAJ intră în protest generalizat pe perioadă nedeterminată.

Potrivit sursei citate, 90% din salariaţii Casei şi-au exprimat acordul cu privire la acest protest, cu excepţia conducătorilor instituţiei de la nivel central şi teritorial.

“Nu am cerut rectificări bugetare! Resursele financiare necesare salariilor noastre sunt insignifiante şi se regăsesc deja în bugetul CNAS datorită economiilor făcute la fondul de salarii pe parcursul acestui an. Atragem încă o dată atenţia că, în ultimii 4 ani, prin plecări voluntare, această instituţie a pierdut peste 25% din totalul salariaţilor din motive de politică salarială. Avem nevoie de o soluţie juridică pentru a putea plăti salarii corecte lucrătorilor din CNAS, CASMB, CAS judeţene şi OPSNAJ”, au mai transmis sindicaliştii.

Dueluri tari în șaisprezecimile Cupei Mondiale de fotbal
Actualitate duminică, 28 iunie 2026, 19:01

Dueluri tari în șaisprezecimile Cupei Mondiale de fotbal

Faza grupelor s-a încheiat la Cupa Mondială de fotbal. Fotbaliștii se pregătesc pentru partidele din șaisprezecimi. Faza eliminatorie debutează...

Dueluri tari în șaisprezecimile Cupei Mondiale de fotbal
Cod roșu de caniculă în București, la începutul săptămânii
Actualitate duminică, 28 iunie 2026, 17:01

Cod roșu de caniculă în București, la începutul săptămânii

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o  avertizare Cod roşu de caniculă extremă, valabilă de luni dimineaţa până miercuri, în...

Cod roșu de caniculă în București, la începutul săptămânii
Măsuri împotriva caniculei în Sectorul 1
Actualitate duminică, 28 iunie 2026, 15:02

Măsuri împotriva caniculei în Sectorul 1

Deoarece se anunță zile cu temperaturi foarte ridicate în perioada următoare, Primăria Sectorului 1 a activat măsurile de sprijin pentru...

Măsuri împotriva caniculei în Sectorul 1
Tururi ghidate, dezbateri și expoziții, duminică, pe Calea Victoriei
Actualitate duminică, 28 iunie 2026, 12:09

Tururi ghidate, dezbateri și expoziții, duminică, pe Calea Victoriei

De la ora 10:00, zona se transformă într-o promenadă urbană, în al nouălea weekend al proiectului, care are ca temă „Bucureștiul rezilient:...

Tururi ghidate, dezbateri și expoziții, duminică, pe Calea Victoriei
Actualitate duminică, 28 iunie 2026, 11:20

Încep probele scrise de la Bacalaureat!

Examenul continuă până pe 3 iulie, potrivit calendarului oficial. Marți este programată proba obligatorie a profilului, respectiv matematică...

Încep probele scrise de la Bacalaureat!
Actualitate duminică, 28 iunie 2026, 09:51

Stațiile STB din București ar putea fi dotate cu folii anti-UV și sisteme de umbrire

Proiectul de hotărâre va fi dezbătut în ședința Consiliului General al Municipiului București din 30 iunie. Potrivit proiectului, măsura...

Stațiile STB din București ar putea fi dotate cu folii anti-UV și sisteme de umbrire
Actualitate duminică, 28 iunie 2026, 08:47

Restricţii de tonaj pe mai multe drumuri, din cauza caniculei

Centrul Infotrafic anunță că, duminică, până la ora 20:00, este interzisă circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai...

Restricţii de tonaj pe mai multe drumuri, din cauza caniculei
Actualitate duminică, 28 iunie 2026, 07:43

Valul de căldură se intensifică în Capitală

Valul de căldură se va intensifica, duminică, în București. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală va depăși...

Valul de căldură se intensifică în Capitală