Ascultă Radio București FM Live

MNIR: Expoziţia “Dacia. Ultima frontieră a romanităţii” mai poate fi vizitată până duminică

MNIR: Expoziţia “Dacia. Ultima frontieră a romanităţii” mai poate fi vizitată până duminică
Foto: Sursa foto: Facebook - Muzeul Național de Istorie a României

Articol de Marga Tudor, 7 august 2023, 22:26

Expoziţia “Dacia. Ultima frontieră a romanităţii”, găzduită de Muzeul Naţional de Istorie a României, mai poate fi vizitată în această săptămână.

Duminică este ultima zi a expoziției. Vizitatorii sunt așteptați de miercuri până duminică, în intervalul orar 10,00 – 18,00, anunţă MNIR, într-o postare pe Facebook.

Expoziţia “Dacia. Ultima frontieră a romanităţii” are la bază conceptul expoziţional materializat în proiectul “Tezaure arheologice din România. Rădăcini dacice şi romane”, realizat în anul 2021 la prestigiosul Muzeu Naţional de Arheologie din Madrid, unde i-au trecut pragul peste 63.000 de vizitatori.

Conform MNIR, este cea mai mare expoziţie sintetică dedicată civilizaţiei geţilor şi dacilor, a celei romane, precum şi a celor ale primilor migratori în acest spaţiu, organizată în ultimii 25 de ani, printr-un efort a 45 de instituţii muzeale din România şi Republica Moldova, proiect coordonat de Muzeul Naţional de Istorie a României, sub egida Ministerului Culturii.

Expoziţia reuneşte peste 1.000 de artefacte, unele dintre acestea fiind expuse în premieră, iar per ansamblu ilustrând 1.400 de ani de istorie antică.

Realizată cu sprijinul Fundaţiei “Prietenii Muzeului de Istorie a României”, recent înfiinţată, expoziţia este structurată cronologic pe şase teme generice, din colecţia MNIR fiind prezentate piese precum: coiful de aur de la Coţofeneşti, tezaurele getice de la Stânceşti, Agighiol, Peretu, tezaurul princiar getic de la Cucuteni-Băiceni, inventarul mormântului unei căpetenii getice de la Popeşti, tezaurele de argint dacice de la Sâncrăieni, Herăstrău, Senereuş, Vedea, două tezaure necunoscute din S-V României, inscripţii menţionând regii daci Tiamarkos, Burebista şi Decebal, portrete imperiale ale lui Traian, Antoninus Pius, Marcus Aurelius, Traianus Decius, tezaure sarmatice din judeţul Buzău şi Smârdan, tezaurele de la Pietroasele, Apahida şi Histria (din epoca migraţiilor).

Totodată, din colecţiile muzeelor partenere pot fi admirate: tezaure datând din epoca migraţiilor descoperite în mormintele unor principese, la Cluj-Polus şi Turda (din patrimoniul Muzeului Naţional al Transilvaniei şi Muzeul de Istorie Turda), depozitul de arme şi obiecte de bronz greceşti de la Olăneşti, precum şi piese de aur din mormintele unei principese sarmate de la Mocra, Republica Moldova, din patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei din Chişinău, vase din ceramică, arme, unelte şi podoabe din metale comune care ilustrează evoluţia civilizaţiilor care s-au succedat în spaţiul de la nord de Dunăre în perioada cuprinsă între sec. VII î.e.n. şi sfârşitul sec. VII e.n..

De la finalul lunii octombrie 2022, când a fost inaugurată, şi până în prezent, expoziţia a fost vizitată de peste 60.000 de persoane, potrivit directorului adjunct al MNIR, Cornel Ilie.

Atenţionare de călătorie: Portugalia – cod roşu de vânt puternic şi precipitaţii
Actualitate marți, 10 noiembrie 2026, 18:35

Atenţionare de călătorie: Portugalia – cod roşu de vânt puternic şi precipitaţii

Potrivit unui comunicat al MAE, condiţiile meteorologice nefavorabile vor afecta sudul şi centrul Portugaliei continentale (regiunile Coimbra,...

Atenţionare de călătorie: Portugalia – cod roşu de vânt puternic şi precipitaţii
Incendiu pe strada Știrbei Vodă, la un imobil cu destinație de hotel
Actualitate marți, 10 noiembrie 2026, 18:05

Incendiu pe strada Știrbei Vodă, la un imobil cu destinație de hotel

Incendiu pe strada Știrbei Vodă, la un imobil cu destinație de hotel. Pompierii au fost solicitați să intervina pentru stingerea unui incendiu...

Incendiu pe strada Știrbei Vodă, la un imobil cu destinație de hotel
Vremea se menține caldă în Capitală
Actualitate marți, 10 noiembrie 2026, 18:00

Vremea se menține caldă în Capitală

La noapte, cerul va fi temporar noros și trecător va ploua (cantități de apă sub 1 l/mp). Vântul va sufla slab. Temperatura minimă va fi de...

Vremea se menține caldă în Capitală
Sector 4: Restricţii de circulaţie în zonele Pasajul Unirii şi Şoseaua Olteniţei
Actualitate marți, 10 noiembrie 2026, 17:43

Sector 4: Restricţii de circulaţie în zonele Pasajul Unirii şi Şoseaua Olteniţei

Lucrările de igienizare a Pasajului Unirii vor fi realizate de societatea Totul Verde, în ambele nopţi, în intervalul orar 23:00 – 05:00....

Sector 4: Restricţii de circulaţie în zonele Pasajul Unirii şi Şoseaua Olteniţei
Actualitate marți, 10 noiembrie 2026, 17:19

Radio România și Televiziunea Română au noi Consilii de Administrație

Membrii Consiliului de Administraţie al SRR au fost avizaţi, în această dimineață, de către comisiile reunite de cultură ale Camerei...

Radio România și Televiziunea Română au noi Consilii de Administrație
Actualitate marți, 10 noiembrie 2026, 16:37

Schimbările climatice în România. Concluziile raportului Starea Climei 2026

Temperaturi tot mai ridicate, secetă, furtuni severe și riscuri pentru sănătate. Raportul „Starea Climei 2026” arată cât de mult ne...

Schimbările climatice în România. Concluziile raportului Starea Climei 2026
Actualitate marți, 10 noiembrie 2026, 16:00

Un proiect european va contribui la refacerea habitatelor și protejarea biodiversității din Parcul Natural Văcărești

Un proiect pilot finanțat de Comisia Europeană va folosi apa pluvială colectată de pe acoperișul centrului comercial Sun Plaza pentru refacerea...

Un proiect european va contribui la refacerea habitatelor și protejarea biodiversității din Parcul Natural Văcărești
Actualitate marți, 10 noiembrie 2026, 15:29

TNB a decis suspendarea repetiţiilor spectacolului ‘Tartuffe’, în regia lui Felix Alexa

Teatrul Naţional “I.L. Caragiale” din Bucureşti a decis, având în vedere şi întrevederea cu reprezentanţii Ministerului Culturii,...

TNB a decis suspendarea repetiţiilor spectacolului ‘Tartuffe’, în regia lui Felix Alexa