Ascultă Radio București FM Live

47 de dosare penale au fost deschise în urma controalelor efectuate la centrele de asistenţă socială

47 de dosare penale au fost deschise în urma controalelor efectuate la centrele de asistenţă socială
Foto: Poliția Capitalei/ facebook

Articol de bucurestifm, 21 iulie 2023, 12:16

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a anunţat că 47 de dosare penale au fost deschise de către organele de anchetă în urma controalelor efectuate în centrele de asistenţă socială pentru vârstnici, copii şi persoane cu dizabilităţi.

El a prezentat datele furnizate de către Ministerul Afacerilor Interne, joi, în urma controalelor.

“Aceste verificări sunt încheiate aproape în proporţie de 100%. Mai precis – peste 97%. În 40 de judeţe controalele au fost încheiate. Au rămas deschise Bucureştiul şi judeţul Ilfov. S-au luat mai multe măsuri de suspendare, retragere a autorizaţiei sau de închidere efectivă a acestor centre şi există deja 47 de dosare penale deschise de organele de anchetă în aceste cazuri”, a precizat Mihai Constantin, în cadrul unei conferinţe de presă la Palatul Victoria.

În urma controalelor, din totalul de 59.071 de persoane găzduite în centrele respective, 627 au fost relocate. Dintre acestea, 543 de persoane fuseseră găzduite 51 de centre neautorizate. Un număr de 125 de persoane au avut nevoie de spitalizare, 234 de persoane au fost duse în alte centre în vederea continuării îngrijirilor şi 184 de persoane au fost preluate de aparţinători.

Totodată, a fost suspendată activitatea a 110 centre.

Premierul Marcel Ciolacu a precizat joi dimineaţă că în urma controalelor efectuate la nivel naţional au fost identificate probleme grave în activitatea unor centre pentru persoane vârstnice, copii şi persoane cu dizabilităţi din judeţele: Arad, Giurgiu, Constanţa, Maramureş, Hunedoara, Teleorman, Vrancea şi în Bucureşti, “mai ales” în Sectorul 1.

Marcel Ciolacu i-a cerut noului ministru al Muncii suspendarea din funcţie a şefilor Agenţiilor Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială din cele şapte judeţe, precum şi din municipiul Bucureşti. De asemenea, a solicitat schimbarea din funcţie a conducerii direcţiilor de asistenţă socială din aceste judeţe, precum şi suspendarea din funcţie a şefului Inspecţiei Muncii.

Premierul i-a cerut ministrului Muncii, Simona Bucura Oprescu, să finalizeze până pe 31 august modificările legislative privind acreditarea, licenţierea, monitorizarea şi controlul centrelor pentru persoane vârstnice, copii şi persoane cu dizabilităţi.

Amenințare cu bombă la bordul unui avion aterizat pe Aeroportul Otopeni
Actualitate joi, 5 noiembrie 2026, 12:31

Amenințare cu bombă la bordul unui avion aterizat pe Aeroportul Otopeni

O celulă de criză a fost instituită joi 5 noiembrie pe Aeroportul Internațional “Henri Coandă”, după ce echipajul unui avion Wizz...

Amenințare cu bombă la bordul unui avion aterizat pe Aeroportul Otopeni
Medeea Marinescu, în „Clara Haskil. Preludiu și fugă” – premieră la TNB
Actualitate joi, 5 noiembrie 2026, 12:25

Medeea Marinescu, în „Clara Haskil. Preludiu și fugă” – premieră la TNB

Spectacolul „Clara Haskil. Preludiu și fugă” de Serge Kribus, în regia lui Matei Lucaci-Grünberg, are premieră la Teatrul Național „I.L....

Medeea Marinescu, în „Clara Haskil. Preludiu și fugă” – premieră la TNB
Ce evenimente au loc în București în weekendul 6-8 noiembrie
Actualitate joi, 5 noiembrie 2026, 11:42

Ce evenimente au loc în București în weekendul 6-8 noiembrie

Bucureștiul propune un weekend cu festivaluri, spectacole, concerte și evenimente pentru copii. Între 6 și 8 noiembrie, pe agenda orașului se...

Ce evenimente au loc în București în weekendul 6-8 noiembrie
Google va dezactiva implicit Gemini și funcțiile AI pentru elevi, după criticile părinților și ale autorităților
Actualitate joi, 5 noiembrie 2026, 10:09

Google va dezactiva implicit Gemini și funcțiile AI pentru elevi, după criticile părinților și ale autorităților

Google va dezactiva în mod implicit instrumentele sale bazate pe inteligență artificială pentru elevii din învățământul preuniversitar, în...

Google va dezactiva implicit Gemini și funcțiile AI pentru elevi, după criticile părinților și ale autorităților
Actualitate joi, 5 noiembrie 2026, 09:45

„A murit Bubi!”, după Tudor Mușatescu, premieră absolută la Teatrul Dramaturgilor Români

Premiera absolută a spectacolului  „A murit Bubi!”, după Tudor Mușatescu, în regia lui  Daniel Hara, are loc astăzi,  5 noiembrie la...

„A murit Bubi!”, după Tudor Mușatescu, premieră absolută la Teatrul Dramaturgilor Români
Actualitate joi, 5 noiembrie 2026, 09:41

“Tosca”, “Nunta lui Figaro” și “Turandot”, în programul Operei Naționale București

Opera Națională București invită publicul, în perioada 5-8 noiembrie 2026, la patru seri dedicate repertoriului liric, cu spectacole semnate de...

“Tosca”, “Nunta lui Figaro” și “Turandot”, în programul Operei Naționale București
Actualitate joi, 5 noiembrie 2026, 09:28

Bine de citit: “Acolo unde nu mai e trotuar”

Recenzia, cum va să fie O prezint cu bucurie Sub formă de poezie… Sincer, nu credeam defel Că poți să-l traduci pe Shel! (Un exemplu, pentru...

Bine de citit: “Acolo unde nu mai e trotuar”
Actualitate joi, 5 noiembrie 2026, 08:30

SANITAS – discuţii cu ministrul Sănătăţii

Reprezentanţii Federaţiei SANITAS s-au întâlnit cu ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, şi cu echipa tehnică a acestuia, discuţiile...

SANITAS – discuţii cu ministrul Sănătăţii