Ascultă Radio București FM Live

B.U.G. Mafia, Carla’s Dreams și Subcarpați vin la Iași la Campionatul Mondial de Esports – Digital Throne

B.U.G. Mafia, Carla’s Dreams și Subcarpați vin la Iași la Campionatul Mondial de Esports – Digital Throne

Articol de bucurestifm, 18 iulie 2023, 14:49

Line-up-ul mult așteptatului Campionat Mondial de Esports – Digital Throne se conturează cu unele dintre cele mai importante nume de pe scena națională și internațională a muzicii dance, pop și rap.

Alături de artiștii internaționali anuntați deja, Lost Frequencies, JP Cooper și Tom Odell, pe scena festivității de închidere a Campionatului Mondial de Esports vor urca B.U.G. Mafia, Carla’s Dreams, Alternosfera, Subcarpați, Spike și Filarmonica „Moldova” din Iași.

Concertele au loc pe 1-3 septembrie, pe esplanada Palatului Culturii din Iași. Biletele early bird pentru cele trei zile de concerte, în valoare de 150 Lei, mai pot fi achiziționate până pe 20 iulie.

B.U.G. Mafia vine la Iași în anul în care aniversează 30 de ani de la înființare, Carla’s Dreams va cânta hit-urile care l-au consacrat, „Sub pielea mea” și „Acele mele”, dar si piese noi precum „ae”, iar grupul Subcarpati va face să vibreze zona Palas din Iași cu mixul lor de folclor, hip-hop si electro. Filarmonica „Moldova” din Iași va intrepreta melodii adaptate după coloane sonore din jocuri celebre sau filme SF.

B.U.G. Mafia, Carla’s Dreams, Alternosfera, Subcarpați, Spike și Filarmonica „Moldova” din Iași se alătură celorlalți artiști români confirmați până în acest moment, Delia, The Motans, Connect-R & Johny Romano și Deliric x Silent Strike w. Muse Quartet & CTC.

Artiștii internaționali și naționali care vor completa line-up-ul Digital Throne vor fi anunțați la începutul lunii august.

Digital Throne este festivalul de 10 zile ce transformă Iașiul în capitala globală a sportului digital, artei, educației și divertismentului, care are loc între 24 august și 3 septembrie și care va găzdui, printre multe alte evenimente conexe, finalele Campionatului Mondial de Eports și festivalul Comic Con.

Comic Con în cadrul Digital Throne

Digital Throne va aduce la Iași Comic Con, eveniment dedicat fanilor benzilor desenate, animațiilor, jocurilor video, și serialelor TV. La Comic Con vor fi prezenți artiști și actori cunoscuți din filme și pop culture.

Și-au anunțat participarea la Comic Con Iași Henry Ian Cusick, unul dintre cei mai prolifici actori de la Hollywood, cunoscut pentru rolul lui Desmond din Lost, Marcus Kane din The 100 sau Stephen Finch din Scandal și Sebastian Roche, cunoscut pentru rolul îngerului Balthazar din serialul fenomen Supernatural.

Lor li se alătură Luka Peroš, ce l-a jucat pe Marseille în serialul-fenomen La Casa de Papel, Naomi Grossman, cunoscută pentru rolul personajului Pepper din antologia horror American Horror Story și Nikola Djuricko l-a jucat pe Yuri Ismaylov în cel de-al patrulea sezon Stranger Things.

Fanii vor avea șansa de a-și cunoaște actorii favoriți, de a se fotografia individual cu ei, de a obține autograful lor personalizat și de a purta discuții live în cadrul panel-urilor de Q&A, de unde pot afla și amănunte neștiute de pe platourile de filmare.

Finalele Campionatului Mondial de Esports

Digital Throne găzduiește cea de-a 15-a ediție a Campionatelor Mondiale de Esports. Competiția, organizată de Federația Internațională de Esports, va reuni cei mai mulți jucători pe care i-a avut vreodată la start orice eveniment de profil organizat până acum în lume.

Peste 700 de jucători din 120 de țări se vor înfrunta la șase dintre jocurile competitive de top ale momentului  – Counter Strike: Global-Offensive, Dota 2, eFootball, Tekken, Mobile Legends și PUBG Mobile.

Valoarea premiilor puse la bătaie este de 500.000 dolari, cel mai mare prize pool pe care un Campionat Mondial l-a avut vreodată. Premiile vor fi adjudecate în urma celor aproape 500 de meciuri pe care turneul final de la Iași le va găzdui timp de o săptămână.

Bilete și acces

Prețul abonamentelor la festivitatea de închidere a Digital Throne (1-3 septembrie) este următorul: până pe data de 20 iulie, prețul abonamentului pentru cele 3 zile este de 150 Lei. Până în ziua evenimentului acesta va fi de 220 Lei. Abonamentul achiziționat direct la festival va avea un preț de 250 Lei.

Biletele pot fi achiziționate de pe iabilet.ro și entertix.ro.

Accesul la finalele Campionatului Mondial de Esports este gratuit.

Mai multe detalii despre eveniment pot fi găsite pe www.digitalthroneiasi.ro

Această prezentare necesită JavaScript.

Întâlnire pe scenă cu ”Familia Addams”
Timp Liber miercuri, 18 martie 2026, 10:48

Întâlnire pe scenă cu ”Familia Addams”

Celebrul musical „Familia Addams”, creat de Răzvan Mazilu la Teatrul Excelsior din București, va avea două reprezentații la Palatul Național...

Întâlnire pe scenă cu ”Familia Addams”
Arta Ouălor Încondeiate în România la Muzeul Satului “Dimitrie Gusti”
Timp Liber miercuri, 18 martie 2026, 10:19

Arta Ouălor Încondeiate în România la Muzeul Satului “Dimitrie Gusti”

Muzeul Satului “Dimitrie Gusti” din Bucureşti, Ambasada României în Marele Ducat al Luxemburgului şi Institutul Cultural Român din...

Arta Ouălor Încondeiate în România la Muzeul Satului “Dimitrie Gusti”
Ziua Mondială a Poeziei, celebrată la Biblioteca Metropolitană Bucureşti
Timp Liber miercuri, 18 martie 2026, 09:52

Ziua Mondială a Poeziei, celebrată la Biblioteca Metropolitană Bucureşti

Primăria Municipiului Bucureşti, prin Biblioteca Metropolitană Bucureşti, organizează sâmbătă, 21 martie 2026, începând cu ora 11:00, la...

Ziua Mondială a Poeziei, celebrată la Biblioteca Metropolitană Bucureşti
„Oscarurile lumii feline” se decernează în acest weekend la București
Timp Liber miercuri, 18 martie 2026, 07:53

„Oscarurile lumii feline” se decernează în acest weekend la București

Cele mai premiate pisici ale României intră în competiție cu campioni veniți din toată Europa, la Salonul Felin Internațional SofistiCAT....

„Oscarurile lumii feline” se decernează în acest weekend la București
Timp Liber marți, 17 martie 2026, 21:51

Târg de produse tradiţionale, în curtea Ministerului Agriculturii, în perioada 19 – 21 martie

Producători din 17 judeţe vor fi prezenţi  la un nou târg de produse tradiţionale. Acesta va fi organizat în curtea Ministerului Agriculturii,...

Târg de produse tradiţionale, în curtea Ministerului Agriculturii, în perioada 19 – 21 martie
Timp Liber marți, 17 martie 2026, 20:37

Lansare de carte: „Bucureștii în 1906” , vineri, la Palatul Suțu – Muzeul Municipiului București

Muzeul Municipiului București anunță lansarea volumului ”Bucureștii în 1906”, semnat de Frédéric Damé, în traducere din limba...

Lansare de carte: „Bucureștii în 1906” , vineri, la Palatul Suțu – Muzeul Municipiului București
Timp Liber marți, 17 martie 2026, 20:07

”UNfolded Bucharest’s Emotion in Motion”, expoziție la Palatul Suțu

Muzeul Municipiului București – Palatul Șuțu (I.C. Brătianu nr. 2) găzduiește, în perioada 19 – 25 martie 2026, expoziția...

”UNfolded Bucharest’s Emotion in Motion”, expoziție la Palatul Suțu
Timp Liber marți, 17 martie 2026, 19:31

Un nou loc de joacă, pentru copiii din sectorul 6

ADPDU Sector 6 a anunțat că lucrările de la noul loc de joacă din Grozăvești sunt aproape gata. E vorba despre părculețul de pe Splaiul...

Un nou loc de joacă, pentru copiii din sectorul 6