Ascultă Radio București FM Live

Ziua Mondială a Poeziei, celebrată la Biblioteca Metropolitană Bucureşti

Ziua Mondială a Poeziei, celebrată la Biblioteca Metropolitană Bucureşti
Foto: Sursa foto: Facebook Biblioteca Metropolitana Bucuresti

Articol de arionmihaela, 18 martie 2026, 09:52 / actualizat: 19 martie 2026, 9:17

Primăria Municipiului Bucureşti, prin Biblioteca Metropolitană Bucureşti, organizează sâmbătă, 21 martie 2026, începând cu ora 11:00, la Sediul Central ‘Mihail Sadoveanu’ din Str. Tache Ionescu nr. 4, un eveniment dedicat Zilei Mondiale a Poeziei, menit să evidenţieze rolul poeziei ca formă de expresie artistică şi ca instrument de stimulare a creativităţii în rândul tinerilor.

Programul va debuta cu un moment muzical susţinut de Vlad Matei Albesteanu, elev al Colegiului Naţional de Muzică ‘George Enescu’, la clasa de vioară a profesoarei Monica Vlad, acompaniat la pian de Smaranda Ilea, profesor acompaniator în cadrul aceleiaşi instituţii.

În cadrul manifestării vor lua cuvântul managerul Bibliotecii Metropolitane Bucureşti, Ramona Ioana Mezei, scriitoarea Mariana Julea, care va susţine un moment de lectură din creaţiile sale, precum şi Lucreţia Nechifor, scriitoare şi bibliotecară la Colegiul Economic ‘Viilor’.

Evenimentul va include şi momente de recital poetic susţinute de elevi de la Şcoala Gimnazială Nr. 131, Colegiul Economic ‘Viilor’ şi Şcoala Gimnazială ‘Mircea Sântimbreanu’, unităţi de învăţământ din Sectorul 5, precum şi de la Liceul Teoretic ‘Traian’ din Sectorul 2, care vor recita atât creaţii proprii, cât şi poezii ale unor autori consacraţi, în limba română, dar şi în alte limbi.

Programul va fi completat de o expoziţie de carte din colecţiile de patrimoniu ale Bibliotecii Metropolitane Bucureşti, precum şi de prezentarea Antologiei copiilor ‘Cuvinte fără somn’, un volum care reuneşte poezii scrise de elevii participanţi

Seria evenimentelor dedicate Zilei Mondiale a Poeziei începe joi, 19 martie, la Filiala ‘Mihai Eminescu’, cu o expoziţie de carte dedicată poeziei, menită să aducă în atenţia publicului volume reprezentative ale liricii româneşti şi universale. Expoziţiile tematice de carte oferă cititorilor ocazia de a redescoperi autori clasici şi contemporani şi de a explora diversitatea formelor de expresie poetică.

Vineri, 20 martie, activităţile continuă în filialele Bibliotecii Metropolitane Bucureşti. La Filiala ‘Ioan Slavici’, de la ora 10:00, este programată o expoziţie de carte, iar la Filiala ‘Nichita Stănescu’, la aceeaşi oră, se va desfăşura atelierul de lectură ‘Cele mai frumoase poezii’, la care vor participa preşcolarii grădiniţei Smiley Kindergarten.

Tot vineri, la Filiala ‘Cezar Petrescu’, va fi organizată expoziţia tematică ‘Poeţi români şi străini sărbătoriţi în bibliotecă’, însoţită de momente de recital susţinute de tineri cititori. La Filiala ‘Alexandru Macedonski’, de la ora 12:00, va avea loc activitatea ‘Rapsodia Primăverii’, un periplu poetic prin creaţiile lui George Coşbuc, Vasile Alecsandri şi George Topârceanu.

În perioada 16-20 martie, Filiala ‘Costache Negruzzi’ pregăteşte proiectul ‘Cartografia Poeziei Feminine’, un demers participativ dedicat poeziei scrise de femei din România şi Republica Moldova. Realizat în spaţiul bibliotecii pe parcursul săptămânii, proiectul va funcţiona ca o hartă simbolică a poeziei feminine, construită treptat prin contribuţia comunităţii. Cititorii sunt invitaţi să adauge un vers preferat, un fragment de poezie sau un portret al unei poete, contribuind astfel la realizarea unei hărţi colective a emoţiilor şi vocilor poetice.

Sâmbătă, 21 martie, activităţile vor continua şi la Filiala ‘George Coşbuc’, de la ora 10:30, unde cititorii sunt invitaţi la activitatea ‘Poezia la feminin’, o provocare de lectură dedicată creaţiilor poetelor.

La Filiala ‘Petre Ispirescu’, de la ora 11:00, va avea loc atelierul de lectură ‘Poezii pentru copii’, urmat de jocul interactiv ‘Eu sunt poet’, destinat copiilor cu vârste între 7 şi 12 ani.

La Biblioteca ‘Ion Creangă’, între orele 11:00 şi 12:50, se va desfăşura un club de lectură, dedicat descoperirii şi discutării unor texte poetice.

Tot sâmbătă, la Filiala ‘Liviu Rebreanu’, de la ora 12:00, va avea loc un atelier creativ ce va include activităţile ‘Poezia întortocheată’ şi ‘Găseşte rima’. În aceeaşi zi, publicul este invitat şi la Filiala ‘Dimitrie Bolintineanu’, unde, de la ora 10:00, va avea loc un recital de poezie, însoţit de o expoziţie de carte.

Pe parcursul zilei de 21 martie, mai multe filiale vor organiza expoziţii tematice de carte dedicate poeziei: Filiala ‘Lucian Blaga’ (09:00 – 13:00), Filiala ‘Bogdan Petriceicu Haşdeu’ (09:00 – 13:00) şi Filiala ‘Emil Gârleanu’ (09:00 – 13:00), cu tema ‘Poezii pentru copii’. Aceste expoziţii reunesc volume de poezie românească şi universală, oferind cititorilor ocazia de a descoperi autori consacraţi, dar şi de a explora literatura poetică dedicată celor mici.

De asemenea, la Filiala ‘Marin Preda’ va fi organizată, tot pe 21 martie, o expoziţie tematică intitulată ‘Poezii populare ale românilor, poezii alese şi pasteluri de Vasile Alecsandri’, dedicată redescoperirii patrimoniului liric românesc.

BMB celebrează Ziua Mondială a Poeziei şi peste hotare

Evenimentul are şi o dimensiune internaţională, fiind organizat în parteneriat cu trei instituţii din Spania: Biblioteca Municipală Tomelloso, Asociaţia Socioculturală TOMIS şi Şcoala El Santo din localitatea La Solana, sub coordonarea profesoarei Mihaela Angelescu. Elevii români din diaspora vor celebra Ziua Mondială a Poeziei prin recitaluri de poezii scrise de autori români, recitate în limba spaniolă, contribuind astfel la promovarea literaturii române în spaţiul cultural european.

Prin această serie de evenimente desfăşurate atât la sediul central, cât şi în filiale, dar şi în afara ţării, Biblioteca Metropolitană Bucureşti îşi reafirmă angajamentul de a promova lectura, creativitatea şi implicarea comunităţii în viaţa culturală a oraşului.

 

Arta şi frumuseţea păpuşilor japoneze, la MNAR
Actualitate vineri, 6 noiembrie 2026, 09:25

Arta şi frumuseţea păpuşilor japoneze, la MNAR

Arta şi frumuseţea păpuşilor japoneze, într-o expoziţie la MNAR; 67 de exponate, reunite în patru secţiuni. Expoziţia de artă...

Arta şi frumuseţea păpuşilor japoneze, la MNAR
Biroul Mobil al Cetățeanului ajunge în Pipera!
Actualitate vineri, 6 noiembrie 2026, 08:10

Biroul Mobil al Cetățeanului ajunge în Pipera!

Biroul Mobil al Cetățeanului va staționa, în zilele de 6 și 9 noiembrie, în zona stației de metrou Aurel Vlaicu, pe amplasamentul pieței...

Biroul Mobil al Cetățeanului ajunge în Pipera!
Autobuzele liniei 425 vor circula temporar pe un traseu modificat!
Actualitate vineri, 6 noiembrie 2026, 07:49

Autobuzele liniei 425 vor circula temporar pe un traseu modificat!

Începând de astăzi, 6 noiembrie, autobuzele liniei 425 vor circula pe un traseu deviat, anunță Societatea de Transport București (STB). Decizia...

Autobuzele liniei 425 vor circula temporar pe un traseu modificat!
Vremea se încălzește usor în Capitală!
Actualitate vineri, 6 noiembrie 2026, 07:32

Vremea se încălzește usor în Capitală!

Vremea se va încălzi ușor în Capitală, iar valorile termice diurne se vor apropia de cele specifice datei, anunță Administrația Națională...

Vremea se încălzește usor în Capitală!
Actualitate joi, 5 noiembrie 2026, 20:51

JOT 2026: Înotătoarea Daria Silişteanu a cucerit medalia de aur la 50 m spate

Silişteanu a realizat un nou record naţional de senioare cu acest prilej, potrivit Comitetului Olimpic şi Sportiv Român. Sportiva sud-coreeană...

JOT 2026: Înotătoarea Daria Silişteanu a cucerit medalia de aur la 50 m spate
Actualitate joi, 5 noiembrie 2026, 19:43

Sector 6: Primăria vrea să le ofere şoferilor o alternativă la bulevardul Iuliu Maniu

El a transmis, printr-o postare pe Facebook, că această manevră îngreunează traficul într-o zonă deja foarte aglomerată. Paul Moldovan a...

Sector 6: Primăria vrea să le ofere şoferilor o alternativă la bulevardul Iuliu Maniu
Actualitate joi, 5 noiembrie 2026, 19:02

UniFEST: peste 120 de activităţi gratuite pentru studenţi, între 6 şi 16 noiembrie

Evenimentele sunt organizate de organizaţiile studenţeşti membre UNI, iar ediţia din acest an se desfăşoară sub patronajul Ministerului...

UniFEST: peste 120 de activităţi gratuite pentru studenţi, între 6 şi 16 noiembrie
Actualitate joi, 5 noiembrie 2026, 18:37

Vreme rece la noapte, în Capitală

La noapte, vremea va fi rece pentru această dată, cu o minimă termică de 1…2 grade, ușor mai scăzută în zona preorășenească, spre -1...

Vreme rece la noapte, în Capitală