Bine de citit: Ioan Alexandru – Cele mai frumoase poezii

Articol de razvanursuleanu, 1 martie 2023, 11:08

Versurile lui Ioan Alexandru sunt trepte ale unei călătorii spirituale, fire de țesătură ce unesc Cerul de Pământ, cele două tărâmuri pe care poetul își însoțește membrii parohiei sale literare, turma de cuvinte pe care le păstorește cu o pană înmuiată în cerneală blagorodnică („Graiul e templul în care mi s-a dat/ Să fiu ca mare Preot sfintelor cuvinte”).

În căutarea frumuseții pierdute a satului transilvănean și a propriei sale mântuiri sufletești („Satul se coace-n cuibul lui ceresc/ Miroase-a smirnă și a omenie/ Miroase-a-nviere și-a curat/ Miroase-a om scăpat în veșnicie”), Ioan Alexandru străbate întunericul din lume purtând aceeași torță („E-atâta noapte de lumină”) cu care Eminescu a dat strălucire cuvintelor „Dacă e vorba ca acest stat să înceteze de a fi românesc, atunci o spunem drept că ne e cumplit de indiferentă soarta pământului lui” (Opere, vol. XI, p. 275).

Ioan Alexandru s-a născut într-o noapte de Crăciun și a plecat la cele sfinte la doar 58 de ani, aproape ignorat de comunitatea poeților și scriitorilor („Așa sunt sărbătorile – și pruncii cresc/ Și iarăși este toamnă peste lume/ Și unii sunt și unii au pierit/ Și unii par vestiți și unii-s fără nume”), dar versurile pe care le-a lăsat în urma sa vor fi oricând lumină călăuzitoare pentru toți aceia ce simt și cred că neamul nostru cel românesc nu se va stinge („Acum e liniște peste păduri,/ Inima lui Horea e sub grâne/ Capul lui Mihai în univers/ Licăre drumul Patriei spre Mâine”)…