Ascultă Radio București FM Live

Ritmuri hispanice la Sala Radio!

Ritmuri hispanice la Sala Radio!

Articol de bucurestifm, 12 aprilie 2022, 09:18

Ritmurile hispanice cuceresc din nou publicul de la Sala Radio! Miercuri, 13 aprilie (de la 19:00), veți asculta două creații semnate de compozitorul și violoncelistul spaniol Gaspar Cassadó (1897 – 1966), elev al celebrului violoncelist Pablo Casals.

În interpretarea Orchestrei de Cameră Radio și cu participarea solistică a violoncelistului Răzvan Suma, veți aprecia Sonata în caracter popular spaniol pentru violoncel şi orchestră de coarde și Requiebros (ambele lucrări în aranjamentul semnat de Myroslav Kryl).

Evenimentul de la Sala Radio se va derula sub bagheta dirijorului Ciprian Marinescu, director muzical, concert maestru și solist al Harmonious Chamber Orchestra din Osaka – Japonia. Programul serii mai cuprinde Mozart: Divertismentul în Re major pentru orchestră de coarde și Schubert: Simfonia nr. 5.

O prezență constantă a scenei japoneze de muzică clasică, Ciprian Marinescu a fost apreciat în postura de solist, dirijor și interpret de muzică de cameră, în cele mai prestigioase săli de concerte din Osaka, Kyoto și Tokyo. Botezat de familia sa după numele lui Ciprian Porumbescu, el a început studiul muzicii la vârsta de șase ani. A fost elev al Liceului de Muzică George Enescu din București, a studiat apoi sub îndrumarea marelui violonist Ștefan Gheorghiu și a fost student al Conservatorul Ciprian Porumbescu, devenit astăzi Universitatea Națională de Muzică București.

Din 1998 este rezident în Japonia și membru al Osaka Symphony Orchestra. Încurajat de fratele său în pasiunea pentru studiul unor partituri cât mai complexe și la cererea colegilor săi japonezi, Ciprian Marinescu s-a întors la o dragoste a sa mai veche: dirijatul de orchestră. Ciprian Marinescu este invitat principal al prestigioasei Kansai Philharmonic Orchestra. Cariera sa muzicală se întinde pe două continente, turneele sale în Europa aducându-i elogiile publicului și criticii deopotrivă.

Solist al Orchestrelor Radio și director artistic al proiectului ICon Arts Transilvania, Răzvan Suma este unul dintre cei mai activi tineri muzicieni români, cu un repertoriu cuprinzător, realizat în sute de recitaluri şi concerte susţinute în întreaga lume. Pe lângă activitatea concertistică din România, cântă frecvent, împreună cu pianistul spaniol Josu Okiñena, în săli ca Berliner Philharmoniker, Auditorio Nacional de Madrid, Teatro Colon din Buenos Aires, Centrul Cultural Belém din Lisabona, Megaron din Atena, Kursall din San Sebastian, Casa da Musica din Porto, Opera House din Hanoi – Vietnam.

Răzvan Suma a prezentat turnee naționale începând cu anul 2012. Suita de proiecte Vă place Bach? ,Vă place Brahms?, Vă place Tango?, Vă place SCHU…?, Vă place Beethoven? sau Vă plaCello? l-au plasat pe Răzvan în topul celor mai activi violonceliștilor români. La acestea se adaugă turneele grupului ArgEnTango, cu proiectele Piazzolla, o poveste autentică, Tango tradițional și Tango la cetate. De asemenea, este fondator al Ansamblului PlaCello, alături de violonceliștii Ștefan Cazacu, Ella Bokor și Mircea Marian.

În 2009, Răzvan Suma a devenit solist concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio, iar în calitate de profesor la Universitatea de Muzică Bucureşti dezvoltă o intensă activitate pedagogică. Este invitat să predea la cursuri de măiestrie organizate în Spania, Italia, Argentina, Bulgria, Lituania, Ucraina sau Coreea, iar în România, masterclass-ul anual Muzica la altitudine, realizat alături de violonistul Ştefan Horvath a devenit un reper.

Concertul va fi transmis live pe calea undelor, pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical dar și live online pe site-urile celor două posturi de radio.

Biletele sunt disponibile în sistem online pe iabilet.ro, dar și în magazinele Flanco, benzinăriile Rompetrol, Metrou Unirii 1, magazinele Muzica, IQ BOX, Uman și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, prin Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier, oriunde în țară.

Serviciul Comunicare şi Relaţii Publice

Poezia contemporană românească se aude la Radio România Cultural
Radio-Romania marți, 20 octombrie 2026, 20:05

Poezia contemporană românească se aude la Radio România Cultural

Radio România Cultural lansează un nou proiect dedicat poeziei românești de astăzi. Poeți din generații diferite își înregistrează...

Poezia contemporană românească se aude la Radio România Cultural
Premiu pentru Radio România din partea Forumului drepturilor de autor și al drepturilor conexe
Radio-Romania vineri, 16 octombrie 2026, 13:35

Premiu pentru Radio România din partea Forumului drepturilor de autor și al drepturilor conexe

Societatea Română de Radiodifuziune a fost premiată în cadrul Forumului drepturilor de autor și al drepturilor conexe, desfășurat la...

Premiu pentru Radio România din partea Forumului drepturilor de autor și al drepturilor conexe
VIDEO| Aurelian Temișan, în De10xRomânia: “N-am pierdut răsăritul”, un nou turneu
Radio-Romania vineri, 2 octombrie 2026, 12:47

VIDEO| Aurelian Temișan, în De10xRomânia: “N-am pierdut răsăritul”, un nou turneu

În ediția de colecție De10xRomânia, de vineri, 2 octombrie 2026, invitatul lui Răzvan Petre a fost Aurelian Temișan. Artistul a vorbit despre...

VIDEO| Aurelian Temișan, în De10xRomânia: “N-am pierdut răsăritul”, un nou turneu
Terra Memoriae: Via Transilvanica devine spațiu de cercetare, creație și memorie culturală
Radio-Romania joi, 24 septembrie 2026, 16:45

Terra Memoriae: Via Transilvanica devine spațiu de cercetare, creație și memorie culturală

Via Transilvanica devine, în următorii trei ani, un spațiu de cercetare, creație și documentare culturală. Proiectul Terra Memoriae, derulat...

Terra Memoriae: Via Transilvanica devine spațiu de cercetare, creație și memorie culturală
Radio-Romania marți, 16 iunie 2026, 15:50

Agenția de presă RADOR Radio România aniversează 36 de ani de activitate

Agenția de presă RADOR Radio România aniversează astăzi, 16 iunie, 36 de ani de la înființare, instituția fiind creată în 1990, la doar...

Agenția de presă RADOR Radio România aniversează 36 de ani de activitate
Radio-Romania luni, 11 mai 2026, 17:26

Dan Șanta, reales vicepreședinte al COPEAM

Acesta este cel de-al patrulea mandat consecutiv al lui Dan Șanta ca vicepreședinte al organizației, o recunoaștere a implicării constante și a...

Dan Șanta, reales vicepreședinte al COPEAM
Radio-Romania marți, 5 mai 2026, 09:19

Gala Premiilor Radio România Cultural 2026: lista completă a câștigătorilor

Sala Radio a găzduit, luni, 4 mai 2026, cea de-a XXV-a ediție a Galei Premiilor Radio România Cultural, un eveniment de referință dedicat...

Gala Premiilor Radio România Cultural 2026: lista completă a câștigătorilor
Radio-Romania marți, 7 aprilie 2026, 10:59

Mozart la Sala Radio, în Joia Mare

În Joia Mare, 9 aprilie, de la ora 19:00, Orchestra Națională Radio, dirijată de Radu Popa, propune la Sala Radio o seară dedicată în...

Mozart la Sala Radio, în Joia Mare