Ascultă Radio București FM Live

Video: Sănătate în bucate!

Video: Sănătate în bucate!

Articol de dianamatei, 4 aprilie 2022, 15:40

Suntem ceea ce mâncăm.
Auzim de multe ori acest lucru, mai ales din partea medicilor care se chinuie să ne învețe ce și cum să mâncăm.
Mese dezordonate, ”acompaniate” cu ceva alcool, în excces de cele mai multe ori, mâncăruri asociate total nepotrivit.
Cam așa arată tabloul pentru foarte mulți dintre noi.

Facem exccese însă unii pot mai multe, alții mai puține, ne spune medicul nutriționist Alin Popescu.
”Depinde la ce excese facem referire. De pildă, la alcool, diferențele se fac între sexe. Un bărbat poate consumă 2 unități de alcool pe zi, femeile una singură, pentru că metabolizarea se face altfel. La zahăr și la sare nu se păstrează aceleași procente. Zahărul este termen generic. Ne referin la carbohidrații răi: dulciurile. Un alt exemplu este hidratarea: minimum 2 litri pe zi. Sportivii pot ajunge la 6 litri pe zi, vara”.

Ducem o viață în galop iar timpul acordat sănătății, din toate punctele de vedere, este din ce în ce mai puțin.
Nu trăim veșnic și ar trebui să tragem de frâie și să încercăm să o luăm mai încet.
Pentru că, pe lângă alimentația nepotrivită, mai avem și alți factori care își pun amprenta asupra vieții de zi cu zi.
Plus că, specialiștii de top au redefinit sănătatea.
”Sănătatea în accepțiunea OMS nu se mai definește ca lipsa bolii. Ci este o stare de bine. Câteodată, mulți se mulțumesc cu lipsa bolii. În toate direcțiile din care am privi avem 2 categorisiri de trai: una care ține de vârstă, de la creșă până la final, apoi sunt aspectele care concură la starea noastră de sănătate: ce și cum mâncăm, bem, cât ne mișcăm, cum dormim. Mesele, hidratarea și orele de somn pot defini starea de sănătate. Că e poluare, este indubitabil. Stresul este un alt facor, de necontestat”.

În ultimii ani, am mai pus ordine și în alimentație.
Avem tot felul de emisiuni, la televizor și la radio, care ne învață reguli de alimentație.
Dar, știm cum e: ”teoria ca teoria, practica ne omoară”.
”Să aplicăm ce știm. Mi se pare că România a câștigat, în zona de informații. Probabil, că pusul în aplicare este o provocare pentru cei care acum sunt adolescenți. Sunt generația care poate transpune în realitate informații pe care și părinii lor le-au vehiculat dar nu le-au sedimentat. Dar, probabil vor mai trece două decenii”.

Am uitat și de adevărata siestă tot din cauza galopului în care ne ducem viața.
Mesele în familie sunt din ce în ce mai rare, iar prânzul nostru a început să fie între două tramvaie.
”Noi suntem generatia care a făcut tranziția. Noi suntem în mișcare tot timpul. Cei care s-au născut la început de secol, îi văd un pic mai așezați. Nu siesta clasică dar au o anumită liniște și nu vreau să cred că provine dintr-un soi de nepăsare. Lucrurile se mai sedimentează. Văd unul dintre puținele plusuri post pandemice: n-am ieșit, am pregătit ceva acasă…”

Masa ar trebui să fie o plăcere: și ca timp și din punctul de vedere a ceea ce mâncăm.
Ar trebui să fie un motiv de a ne vedea cu oameni dragi, cu prieteni, nu cu șefi morocănoși cărora trebuie să le semnăm ceva, cu mâna pe furculiță.

Masa ar trebui să fie un joc al gusturilor din farfurie.
”Nu trebuie să uităm componenta ludică a mesei. N-avem atât de multe bucurii, nu câștigi la loto în fiecare zi, nu ți se naște copil în fiecare zi. Și atunci modul în care mănânci, dacă-ți place, contribuie la sănătate și stare de bine.
Nu mâncăm pâine cu margarină sau crenvurști. Atât că aici intră și componenta financiară. Cu cât banii sunt mai limitați, cu atât mai mult trebuie să avem o grijă suplimentară în ceea ce privește alimentația. Masa ar trebui să facă parte din programul prestabilit al zilei următoare”.

Și, nu? Într-un corp sănătos, avem o minte pe măsură.

meteo
Actualitate joi, 6 august 2026, 18:32

PMB- Malurile Dâmboviţei, curăţate de voluntari, ADP şi asociaţia de mediu Act for Tomorrow

„Curăţăm malurile Dâmboviţei, alături de asociaţia de mediu Act for Tomorrow. Ieri, voluntarii au scos buruienile, au strâns gunoaiele, iar...

PMB- Malurile Dâmboviţei, curăţate de voluntari, ADP şi asociaţia de mediu Act for Tomorrow
Ciprian Ciucu: STB a făcut ceea ce era corect, a cerut insolvenţa în instanţă
Actualitate joi, 6 august 2026, 18:06

Ciprian Ciucu: STB a făcut ceea ce era corect, a cerut insolvenţa în instanţă

”Sunt câteva cifre izbitoare, care vorbesc de la sine, de ce acest pas, care va duce la salvarea companiei, este necesar. Transportul în comun,...

Ciprian Ciucu: STB a făcut ceea ce era corect, a cerut insolvenţa în instanţă
Valul de căldură va persista în Capitală
Actualitate joi, 6 august 2026, 18:02

Valul de căldură va persista în Capitală

La noapte, cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 19…21 de grade (noapte...

Valul de căldură va persista în Capitală
Agenţia Naţională a Medicamentului a dispus blocarea temporară a unor serii din medicamentele Colebil şi Panzcebil
Actualitate joi, 6 august 2026, 17:28

Agenţia Naţională a Medicamentului a dispus blocarea temporară a unor serii din medicamentele Colebil şi Panzcebil

Până la finalizarea verificărilor, aceste serii aflate în depozitul producătorului, în lanţul de distribuţie şi în farmacii nu pot fi...

Agenţia Naţională a Medicamentului a dispus blocarea temporară a unor serii din medicamentele Colebil şi Panzcebil
Actualitate joi, 6 august 2026, 16:49

Primul spital veterinar social din România, în apropierea Capitalei

De ce este nevoie de un spital veterinar social ? Potrivit fondatorului Asociației Sache, medicina veterinară este, în România, o profesie...

Primul spital veterinar social din România, în apropierea Capitalei
Actualitate joi, 6 august 2026, 16:43

Restricții de trafic în zona Universității, sâmbătă. Mai multe linii STB își modifică traseul

Traficul rutier va fi restricționat, sâmbătă, în zona Universității din București, pentru instalarea unei macarale pe Bulevardul Regina...

Restricții de trafic în zona Universității, sâmbătă. Mai multe linii STB își modifică traseul
Actualitate joi, 6 august 2026, 16:39

„Zestrea”: moștenirea textilă, reinterpretată ca formă de sustenabilitate

De la o ladă de zestre la sustenabilitate În vorbirea curentă, termenul zestre aduce cu sine imaginea cuferelor pe care fetele le primeau de la...

„Zestrea”: moștenirea textilă, reinterpretată ca formă de sustenabilitate
Actualitate joi, 6 august 2026, 16:31

Au început înscrierile la cea de-a X-a ediție a conferinței naționale „Bune Practici pentru o Bătrânețe Frumoasă”

Ediție aniversară la Teatrul Național Conferința va începe la ora 10:00, în Sala Pictură a Teatrului Național „I.L. Caragiale” din...

Au început înscrierile la cea de-a X-a ediție a conferinței naționale „Bune Practici pentru o Bătrânețe Frumoasă”