Ascultă Radio București FM Live

Record de solidaritate!

Record de solidaritate!

Articol de , 23 martie 2021, 19:23

În doar o săptămână, români şi companii din ţară au donat bani pentru cumpărarea a două ambulanțe.

Acestea vor ajunge la Spitalul pentru Copii Grigore Alexandrescu din Bucureşti.

Ambulanțele sunt special proiectate pentru uzul pediatric, şi vor fi folosite pentru a efectua transferul medical al copiilor care necesită consulturi sau unele tratamente.

Achiziţia se ridică la puţin peste 162 de mii de euro.

Spitalul Grigore Alexandrescu dispune de 10 secţii clinice şi numeroase compartimente medicale, 19 departamente însoţitoare şi 17 ambulatorii de specialitate.

Anual sunt realizate peste 200.000 de consultaţii şi sunt internaţi peste 30.000 de copii cu vârste între o zi şi 18 ani, dintre care peste 60% constituie urgenţe medico-chirurgicale.

Media zilnică a pacienţilor care se prezintă la spital pentru numeroase probleme este de 600 de copii, variind de la malformaţii congenitale până la traumatisme, se arată într-un comunicat transmis de Organizaţia Salvaţi Copiii.

Sursa: Organizaţia Salvaţi Copiii

Reconstituiri istorice, ceremonii solemne şi momente de omagiu, pe 10 mai, la Arcul de Triumf
Actualitate miercuri, 6 mai 2026, 16:53

Reconstituiri istorice, ceremonii solemne şi momente de omagiu, pe 10 mai, la Arcul de Triumf

Reconstituiri istorice, ceremonii solemne şi momente de omagiu, pe 10 mai, la Arcul de Triumf! Primăria Municipiului Bucureşti va organiza pe 10...

Reconstituiri istorice, ceremonii solemne şi momente de omagiu, pe 10 mai, la Arcul de Triumf
Primăria Sectorului 4 securizează perimetrele de lucru ale şantierelor în coordonarea Municipalităţii
Actualitate miercuri, 6 mai 2026, 16:43

Primăria Sectorului 4 securizează perimetrele de lucru ale şantierelor în coordonarea Municipalităţii

Primăria Sectorului 4, împreună cu Municipalitatea, a început să pună în siguranţă perimetrele în care se desfăşoară lucrări de...

Primăria Sectorului 4 securizează perimetrele de lucru ale şantierelor în coordonarea Municipalităţii
20 de ani de proiecte WWF cu Hanny Bratu
Actualitate miercuri, 6 mai 2026, 16:35

20 de ani de proiecte pentru protecția naturii în România

Proiectele de mediu sunt adesea evaluate în funcție de impactul pe termen lung, iar rezultatele apar atunci când există colaborare între...

20 de ani de proiecte pentru protecția naturii în România
Clubul Dinamo, amendat cu 38.000 de lei pentru mesaje rasiste
Actualitate miercuri, 6 mai 2026, 16:30

Clubul Dinamo, amendat cu 38.000 de lei pentru mesaje rasiste

Clubul Dinamo, amendat cu 38.000 de lei pentru mesajele rasiste, de Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal. Clubul Dinamo Bucureşti...

Clubul Dinamo, amendat cu 38.000 de lei pentru mesaje rasiste
Actualitate miercuri, 6 mai 2026, 16:04

Primăria Sectorului 5 a demarat reabilitarea Parcului Mișcă Petre!

Primăria Sectorului 5 a demarat reabilitarea Parcului Mișcă Petre! Ca urmare a sesizărilor primite, online, de la cetățeni, Primăria...

Primăria Sectorului 5 a demarat reabilitarea Parcului Mișcă Petre!
Actualitate miercuri, 6 mai 2026, 16:02

Incendiu la un apartament aflat la ultimul etaj al unui bloc pe bd. Dinicu Golescu

Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu, produs la un apartament aflat la ultimul etaj al unui bloc pe bd. Dinicu Golescu. Dupa patrunderea...

Incendiu la un apartament aflat la ultimul etaj al unui bloc pe bd. Dinicu Golescu
Actualitate miercuri, 6 mai 2026, 15:37

Metodologia concursului pentru ocuparea funcţiilor de director de şcoală, în consultare publică

Metodologia concursului pentru ocuparea funcţiilor de director de şcoală, în consultare publică, anunta Ministerul Educaţiei şi Cercetării....

Metodologia concursului pentru ocuparea funcţiilor de director de şcoală, în consultare publică
Actualitate miercuri, 6 mai 2026, 15:16

Vaporașul „Alexandru Ioan Cuza” revine pe lacul IOR!

Vaporașul „Alexandru Ioan Cuza” revine pe lacul IOR, transmite pe facebook Primaria Sectorului 3. Începând de astăzi, vaporașul...

Vaporașul „Alexandru Ioan Cuza” revine pe lacul IOR!