Ascultă Radio București FM Live

Corul Madrigal a primit Discul de Aur pentru albumele de Crăciun!

Corul Madrigal a primit Discul de Aur pentru albumele de Crăciun!

Articol de Adriana Baciu, 28 decembrie 2020, 17:17

Pe 23 decembrie, Corul Național de Cameră „Madrigal-Marin Constantin” a primit Discul de Aur din partea Casei de producție Roton Music pentru noua serie de albume dedicate sărbătorilor, lansată pe 16 noiembrie 2020. Distincția a fost acordată pentru performanțe remarcabile în vânzări.

În toamna acestui an, Corul Madrigal și Roton Music au produs și lansat pe piață trei noi albume ce conțin unele dintre cele mai iubite lucrări înregistrate live din Concertele Extraordinare de Crăciun ale prestigiosului ansamblu coral, desfășurate cu „casa închisă” în ultimii trei ani.

Apreciatul proiect discografic marchează și prima colaborare de succes a Corului Madrigal cu Roton Music, una dintre cele mai longevive case de producție din România.

„Ne bucurăm să semnalizăm o performanță pe care o întâlnim din ce în ce mai rar, aceea de a primi aprecierea publicului pentru un album atât în format digital, așa cum suntem obișnuiți, dar și în format fizic. Cu ocazia aceasta, pentru că am depășit un anume volum de vânzări de câteva mii de CD-uri – și numărăm în continuare –, motiv pentru care oferim Discul de aur pentru recent lansata serie de albume de Crăciun a Corului Madrigal” – a declarat Cătălin Muraru, fondatorul Casei de Producție Roton Music, la ceremonia de a acordare a premiului.

Acesta este primul proiect discografic de amploare al Corului Național de Cameră „Madrigal-Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, după aproape două decenii, cu înregistrări actuale și la standarde acustice și grafice deosebite.

„De zeci de ani Madrigal aduce muzica de Crăciun în casele românilor și, chiar dacă acest an a fost unul dificil, faptul că avem o echipă foarte puternică, atât artistică, cât și organizatorică și tehnică, spune foarte multe și iată că rezultatele nu au întârziat să apară. Le mulțumesc partenerilor noștri de la Roton Music și îi încurajez, căci ne propunem o perioadă aglomerată pentru ei în ceea ce privește înregistrările și lansările, dar și o perioadă frumoasă pentru noi, pentru că dorim să fructificăm în continuare potențialul acesta extraordinar, care de 57 de ani se numește Madrigal” – a declarat Emil Pantelimon, managerul Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.

Albumele lansate cu ocazia acestor sărbători conțin atât colinde românești, cât și din repertoriul internațional: „Madrigal de Crăciun”, cu o selecție de 18 colinde autohtone, precum și „Madrigal for Christmas”, cu 14 colinde din registrul clasic și modern, în limba engleză. Al treilea album este un dublu CD, care reunește ambele playlist-uri ale primelor două.

Lucrările de pe cele trei albume au fost special selectate de Anna Ungureanu, dirijorul principal al Corului Madrigal și aduc publicului atmosfera unică a concertelor de Crăciun susținute de faimosul ansamblu coral în ultimii ani la Ateneul Român sau la Sala „Auditorium” a Muzeului Național de Artă al României.

Premiul a venit chiar în ziua în care Madrigal a lansat o aplicație gratuită, care a permis tuturor românilor să asculte de sărbători Concertul Extraordinar de Crăciun înregistrat în condiții speciale, în luna decembrie a acestui an, în acustica remarcabilă a Sălii Tronului, din cadrul Muzeului Național de Artă al României. Nou lansata platformă digitală a înregistrat peste 12.000 de vizionări ale concertelor de Crăciun la doar trei zile de la lansare.

Albumele „Madrigal de Crăciun”, „Madrigal for Christmas” și dublul CD sunt disponibile pentru achiționare pe Magazinul Corului Madrigal, precum și în rețeaua librăriilor Cărturești, magazinul Muzica și benzinăriile OMV și Lukoil din toată țara.

Consultații medicale gratuite pe litoral: în ce stațiuni pot fi evaluați turiștii până pe 15 august
Actualitate luni, 10 august 2026, 14:58

Consultații medicale gratuite pe litoral: în ce stațiuni pot fi evaluați turiștii până pe 15 august

Turiștii aflați pe litoralul românesc pot beneficia, în perioada 10-15 august, de consultații și evaluări medicale gratuite în cadrul...

Consultații medicale gratuite pe litoral: în ce stațiuni pot fi evaluați turiștii până pe 15 august
Caniculă în București: temperaturile ajung la 36 de grade
Actualitate luni, 10 august 2026, 13:26

Caniculă în București: temperaturile ajung la 36 de grade

Vremea se menține călduroasă în București în următoarele zile, iar temperaturile vor crește până la 36 de grade Celsius. Disconfortul...

Caniculă în București: temperaturile ajung la 36 de grade
Ciucu: Bucureștenii ar putea rămâne oricând fără apă caldă din cauza tehnologiei vechi a ELCEN. Situația Termoenergetica este mai gravă decât cea a STB
Actualitate luni, 10 august 2026, 12:13

Ciucu: Bucureștenii ar putea rămâne oricând fără apă caldă din cauza tehnologiei vechi a ELCEN. Situația Termoenergetica este mai gravă decât cea a STB

Bucureștenii ar putea rămâne oricând fără apă caldă, din cauza unor avarii ce pot surveni, în orice moment, la CET-urile Electrocentrale...

Ciucu: Bucureștenii ar putea rămâne oricând fără apă caldă din cauza tehnologiei vechi a ELCEN. Situația Termoenergetica este mai gravă decât cea a STB
VIDEO| De la furie sau panică, la prezență și conectare
Actualitate luni, 10 august 2026, 11:15

VIDEO| De la furie sau panică, la prezență și conectare

Alina Costache, psiholog clinician și psihoterapeut ne propune o călătorie prin interiorul nostru, pe traseul nervului vag. Cum reacționăm la...

VIDEO| De la furie sau panică, la prezență și conectare
Actualitate luni, 10 august 2026, 10:48

Alertă MAE în Valencia: risc extrem de incendii pe 12 august

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) avertizează românii care se află sau intenționează să călătorească în Comunitatea Valenciană că...

Alertă MAE în Valencia: risc extrem de incendii pe 12 august
Actualitate luni, 10 august 2026, 10:04

Unde poți face sport gratuit în Sectorul 6. Peste 70 de terenuri sunt deschise în vacanța de vară

Locuitorii Sectorului 6 pot folosi, pe durata întregii vacanțe de vară, terenurile de sport amenajate în curțile unităților de...

Unde poți face sport gratuit în Sectorul 6. Peste 70 de terenuri sunt deschise în vacanța de vară
Actualitate luni, 10 august 2026, 08:50

Încep probele scrise ale examenului de Bacalaureat!

Probele scrise ale sesiunii de toamnă a Bacalaureatului încep astăzi, cu testarea la Limba şi literatura română, potrivit calendarului aprobat...

Încep probele scrise ale examenului de Bacalaureat!
Actualitate duminică, 9 august 2026, 18:24

Vreme frumoasă, dar călduroasă în Capitală

Luni, în Capitală, vremea va fi frumoasă, dar călduroasă, anunță Administrația Națională de Meteorologie. Cerul va fi mai mult senin,...

Vreme frumoasă, dar călduroasă în Capitală