Ascultă Radio București FM Live

Se redeschid grădinițele, creșele și centrele after-school!

Se redeschid grădinițele, creșele și centrele after-school!

Articol de bucurestifm, 12 iunie 2020, 13:06

Grădinițele, creșele și centrele after-school, inclusiv cele de stat, se redeschid de luni. Instituțiile își reiau activitatea o dată cu noile măsuri de relaxare.

Redeschiderea creșelor și grădinițelor a provocat o dezbatere aprinsă, săptămâna trecută.
Președintele Klaus Iohannis anunțase redeschiderea doar a instituțiilor private.

Tot ca un ajutor pentru părinți, autoritățile umblă și la bani. Vorbim despre indemnizația de creștere a copilului și stimulentul de inserție.

Acordarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului va fi prelungită până la data de 31 decembrie, în situaţiile în care aceasta expiră pe perioada stării de alertă, a anunţat şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă.

El a precizat că în şedinţa de Guvern de joi a fost adoptată o ordonanţă de urgenţă prin care Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale reglementează prelungirea unor facilităţi acordate pe durata stării de urgenţă şi stării de alertă şi, totodată, permanentizează o serie de măsuri de simplificare a modului de depunere a documentaţiilor pentru diverse drepturi şi beneficii sociale.

„Indemnizaţia pentru creşterea copilului, pentru cei cărora le expiră perioada de acordare a acestei indemnizaţii pe perioada stării de alertă, se prelungeşte până la 31 decembrie 2020, la fel şi stimulentul de inserţie pentru cei care se întorc la muncă sau doresc să se angajeze după încheierea acestei perioade.

Potrivit acestor prevederi, impactul acestor măsuri este de aproximativ 13 milioane de lei pentru două luni, în cazul indemnizaţiei de creştere a copilului, de care vor beneficia aproximativ 3.000 de persoane, în situaţia în care această indemnizaţie, aşa cum cunoaşteţi, este de 2.200 de lei.

În schimb, pentru stimulentul de inserţie se estimează un număr de beneficiari de aproximativ 5.000 de persoane şi acest beneficiu se acordă în cuantum de 650 de lei estimat pentru o perioadă de două luni. Important de reţinut este că aceste măsuri se aplică doar pentru persoanele care activează în domenii unde continuă restricţiile pe perioada stării de alertă”, a spus Dancă, în cadrul unei declaraţii de presă susţinute la Palatul Victoria.

În ceea ce priveşte simplificarea procedurilor, Dancă a arătat că urmează să fie permanentizate o serie de măsuri instituite pentru evitarea contactului fizic, în contextul pandemiei, dar care vor permite paşi în vederea digitalizării şi simplificării procedurilor.

„Vor continua procedurile de depunere în format electronic, prin mijloace electronice, a documentaţiilor necesare pentru diverse drepturi şi beneficii sociale. De asemenea, cursurile de formare profesională, care în această perioadă s-au desfăşurat în sistemul online, vor continua şi pentru perioada următoare şi vor fi recunoscute, validate în această formulă pe mai departe”, a spus Dancă

Palatul Parlamentului va fi iluminat în verde pentru a marca Săptămâna Mondială de Conștientizare a Bolilor Mitocondriale
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 15:42

Palatul Parlamentului va fi iluminat în verde pentru a marca Săptămâna Mondială de Conștientizare a Bolilor Mitocondriale

Fațada principală a Palatului Parlamentului va fi iluminată în culoarea verde, astăzi, începând cu ora 21.00, pentru a marca Săptămâna...

Palatul Parlamentului va fi iluminat în verde pentru a marca Săptămâna Mondială de Conștientizare a Bolilor Mitocondriale
Stadionul Cotroceni, locul de întâlnire pentru trei competiții de oină
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 14:58

Stadionul Cotroceni, locul de întâlnire pentru trei competiții de oină

Federația Română de Oină organizează, pe 26 și 27 septembrie, trei competiții pe Stadionul Cotroceni din București: Cupa Regelui, Cupa...

Stadionul Cotroceni, locul de întâlnire pentru trei competiții de oină
VIDEO| Cum arată piața chiriilor din București în 2026. Sfaturile unui consultant imobiliar
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 14:42

VIDEO| Cum arată piața chiriilor din București în 2026. Sfaturile unui consultant imobiliar

Odată cu începerea noului an universitar, studenții și tinerii care se mută în Capitală caută locuințe cât mai bine conectate la...

VIDEO| Cum arată piața chiriilor din București în 2026. Sfaturile unui consultant imobiliar
Primăria Sectorului 2 începe proiectul pentru amenajarea a zece piațete din Centrul Istoric
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 14:07

Primăria Sectorului 2 începe proiectul pentru amenajarea a zece piațete din Centrul Istoric

Proiectul “Piațete Libere” presupune amenajarea a zece piațete istorice din Sectorul 2: Sfântul Ștefan, Sfinților, Moșilor –...

Primăria Sectorului 2 începe proiectul pentru amenajarea a zece piațete din Centrul Istoric
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 12:34

Insula Lacul Morii se pregătește de inaugurare. West Side Sunset Fest deschide noul spațiu public

Insula Lacul Morii se pregătește pentru primul său eveniment dedicat publicului. Între 18 și 20 septembrie, aici va avea loc West Side Sunset...

Insula Lacul Morii se pregătește de inaugurare. West Side Sunset Fest deschide noul spațiu public
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 12:30

Alex Călin: ”Marile speranțe” e un spectacol foarte relevant pentru vremurile pe care le trăim

Actorul Alex Călin a fost invitatul emisiunii Spectacol@București.Ro, în prima ediție din Sezonul #19. Am vorbit despre prima premieră a...

Alex Călin: ”Marile speranțe” e un spectacol foarte relevant pentru vremurile pe care le trăim
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 11:55

Organizaţiile de pacienţi cer urgent fonduri pentru programele de sănătate

Organizaţiile de pacienţi cer urgent fonduri pentru programele de sănătate. Mai multe organizaţii de pacienţi şi neguvernamentale au tras un...

Organizaţiile de pacienţi cer urgent fonduri pentru programele de sănătate
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 11:48

Madrigal pentru spitale continuă la Colțea: un concert care îi aduce împreună pe medici și pacienți

Corul Național de Cameră “Madrigal -Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, va susține miercuri, 23 septembrie, un concert în...

Madrigal pentru spitale continuă la Colțea: un concert care îi aduce împreună pe medici și pacienți