Ascultă Radio București FM Live

Cinema, muzică şi alte evenimente din Bucureşti de astăzi, 17 iulie

Cinema, muzică şi alte evenimente din Bucureşti de astăzi, 17 iulie

Articol de , 17 iulie 2019, 14:26

CINEMA

* Şi astăzi la Cinemateca Eforie au loc două proiecţii mai speciale:

– de la ora 18:00, în medalionul James Cagney, 120 de ani de la naştere (17 iulie), filmul noir „The Roaring Twenties / În umbra prohibiţiei”, regizat în 1939 de Raoul Walsh, în care mai joacă Humphrey Bogart, Priscilla Lane, Gladys George;

– de la 20:00, în ciclul Seara marilor autori, drama „Le notti bianche / Nopţi albe”, realizată în 1957 de Luchino Visconti după nuvela lui F.M. Dostoievski, cu: Maria Schell, Marcello Mastroianni, Jean Marais.

* Şi la Cinema Elvira Popescu au loc deseară două proiecţii mai speciale:

– de la ora 18:30, în exclusivitate, comedia „Place publique / Gura lumii” de şi cu Agnès Jaoui şi Jean-Pierre Bacri despre Castro, cândva un star al micului ecran, care este acum un animator TV în declin;

– de la ora 20:30, în avanpremieră, comedia dramatică „Doubles vies / Vieţi duble” de Olivier Assayas, cu: Guillaume Canet, Juliette Binoche, Vincent Macaigne, ce are ca personaj principal pe Alain, un editor parizian de succes care se chinuie să se adapteze la revoluţia digitală şi are îndoieli maxime în legătură cu noul manuscris al lui Léonard, unul din vechii săi colaboratori, ce îi pare o minoră operă de autoficţiune despre o poveste de dragoste cu o celebritate de mâna a doua; Selena, soţia lui Alain şi faimoasă actriţă de teatru, este de o cu totul altă părere.

* De la ora 21:00, în programul Seara Filmului Românesc, la Grădina cu Filme a Creart sunt proiectate 4 scurtmetraje româneşti prezentate anul acesta la Short Film Corner de la Festivalul de film de la Cannes: „Totul e foarte departe” de Emanuel Pârvu, „Turnul din Pisa” de Bogdan Ilieşiu, „Insula” de Adina Dulcu şi „Cadou de Crăciun” de Bogdan Mureşanu. Se adaugă încă două scurtmetraje regizate de Adi Voicu, „Ceaţa” şi „Ultimul drum spre mare”, ce a fost selectat în competiţia oficială de scurtmetraje din secţiunea Semaine de la Critique a aceluiaşi Festival. După proiecţie vor fi prezenţi pentru o discuţie cu spectatorii regizorul Bogdan Ilieşiu şi producătoarea Irina Enea, Mihai Sofronea – director de imagine şi producător, Dan Burlac – producător şi iniţiatorul Romanian Short Waves, precum şi actorii: Adrian Titieni, Angela Marinescu, Ana Ciontea, Cristina Juncu, Alina Vior, Vlad Corbeanu, Andrei Miercure, Iulia Verdeş, Sergiu Costache şi Ana Maria Bucura.

MUZICĂ

* Al treilea concert al Festivalului „Vara Magică” este susţinut de Orchestra Naţională de Tineret din Danemarca dirijată de Morten Ryelund, de la ora 19.30 la Ateneul Român, sub genericul „Arome muzicale nordice”. În program: Andante festive de Jean Sibelius, Suita Holberg de Edvard Grieg, Concert pentru flaut şi orchestră de Sebastian Androne – solist Ştefan Diaconu şi Simfonia nr. 1, în Do, de L.van Beethoven.

* Tot de la ora 19:30, la Green Hours începe „Rockin’ Blues Evening” cu Louis King – „Regele Blues-ului Australian” (voce şi chitară), Eric Hofmans – Olanda (voce şi chitară), Hanno Hoefer (bas) şi Claudiu Purcărin (baterie).

* La terasa Berăriei H, în cadrul „Romanian Nights”, Joy Band cântă muzică românească, de la ora 21:30.

EXPOZIŢII

Trei expoziţii sunt vernisate astăzi în spaţiile Centrului artelor vizuale – Galeria Căminul Artei (Str. Biserica Enei, nr. 16):

– de la ora 17:30, la etaj, „Tranziţii”, artă contemporană semnată de artista Laura Nicolae, prezentată de Ion Bogdan Lefter, deschisă publicului până pe 30 iulie;

– de la ora 19:00, la parter, „Identitarium” a artistului Eugen Vasile Iovan, ce poate fi vizionată până la sfârşitul acestei luni;

– şi tot de la ora 19:00, @Multimedia, „#sweetinternet”, cu lucrări ale artiştilor: Robert Băjenaru, Anastasia Calinovici, Matei Dumitriu, Cristian Emil, Daniela Garofalide, Sebastian Oară, Adriana Preda.

CARTE ȘI LITERATURĂ

* La Muzeul Naţional al Literaturii Române – în Grădină (Str. Nicolae Creţulescu, nr. 8), de la ora 19:00 are loc lansarea volumului „Femeia la 30 de ani”, de Eveline Păuna. Invitaţi: Daniel Zeca Buzura, Ciprian Strugariu, Florin Dochia, Firiţă Carp. Momente muzicale sunt susţinute de Ana – Maria Adreea Camen (vioară) şi Eduard Camen (pian). Moderator: Loreta Popa.

Marele premiu al Mexicului
Actualitate duminică, 1 noiembrie 2026, 11:51

Marele premiu al Mexicului

Lewis Hamilton va porni de pe prima pozitie a grilei de start in Marele Premiu al Mexicului la Formula 1. Este al 105-lea pole position din cariera...

Marele premiu al Mexicului
MAI: Peste 100 de reprezentanţi ai profesorilor, instruiţi
Actualitate duminică, 1 noiembrie 2026, 11:19

MAI: Peste 100 de reprezentanţi ai profesorilor, instruiţi

MAI: Peste 100 de reprezentanţi ai profesorilor, instruiţi cum să fie atenţi şi să semnaleze portul de obiecte periculoase. Peste 100 de...

MAI: Peste 100 de reprezentanţi ai profesorilor, instruiţi
Victorie in deplasare pentru Dinamo
Actualitate duminică, 1 noiembrie 2026, 10:42

Victorie in deplasare pentru Dinamo

Dinamo a intrecut-o pe CSU Cluj cu 3-0 in deplasare in etapa a 4-a a Diviziei A1 la volei feminin. Volei Alba a castigat cu 3-1 disputa de la Blaj cu...

Victorie in deplasare pentru Dinamo
Idealul locuirii bucureștene: familia cu casă și grădină
Actualitate duminică, 1 noiembrie 2026, 10:00

Idealul locuirii bucureștene, subiect readus prin lansarea unei cărți

Istoricul Andrei Răzvan Voinea a lansat ediția revizuită și completată a cercetării sale despre parcelările construite în București, între...

Idealul locuirii bucureștene, subiect readus prin lansarea unei cărți
Actualitate duminică, 1 noiembrie 2026, 09:30

Accidente pe DN1

Trei persoane au fost ranite in urma unui accident produs pe DN1, la Posada, in zona localitatii Comarnic. In accident au fost implicate doua...

Accidente pe DN1
Actualitate duminică, 1 noiembrie 2026, 06:53

Pe 1 noiembrie, de Ziua Națională a Radioului, Radio România aniversează 98 de ani de existență!

Pe 1 noiembrie, Radio România sărbătorește 98 de ani de existență neîntreruptă și, totodată, Ziua Națională a Radioului, instituită prin...

Pe 1 noiembrie, de Ziua Națională a Radioului, Radio România aniversează 98 de ani de existență!
Actualitate sâmbătă, 31 octombrie 2026, 18:21

Mesaje RO-ALERT în mai multe județe din nordul României!

Update: Alerta aeriană a fost extinsă și pentru județul Suceava. Ministerul Apărării Naționale a anunțat că un mesaj RO-ALERT a fost...

Mesaje RO-ALERT în mai multe județe din nordul României!
Actualitate sâmbătă, 31 octombrie 2026, 17:00

Salvamont Prahova: toate traseele montane de altitudine sunt închise!

La Vârful Omu, stratul de zăpadă ar putea depăși 50 de centimetri, iar ninsoarea, vântul și ceața fac deplasarea pe munte periculoasă....

Salvamont Prahova: toate traseele montane de altitudine sunt închise!