Ascultă Radio București FM Live

Ce-i trebuie chelului?! Mașină de topit zăpada!

Ce-i trebuie chelului?! Mașină de topit zăpada!

Articol de Mircea Apostolescu, 18 ianuarie 2019, 13:59

Asemenea președintelui Trump, care, cu un bulgăre de zăpadă în mână, le-a spus jurnaliștilor că nu există încălzire globală, apoi a retras Statele Unite din Acordul de la Paris, autoritățile locale bucureștene par să nu creadă nici ele în fenomenul care îngrijorează lumea civilizată, pe președintele Macron, spre exemplu.

Chiar dacă, în ultimii ani, căderile de zăpadă din Capitală au fost reduse spre neînsemnate cantitativ, anul trecut, Primăria Capitalei a cumpărat 12 mașini de topit zăpada, fiecare cu o capacitate de 10 metri cubi pe oră. Utilajele topesc zăpada cu arzătoare diesel.

De fapt, conform SEAP, nu Municipalitatea a achiziționat utilajele, ci fiecare dintre instituțiile, administrațiile și regiile din subordine, de la Poliția Locală a Municipiului București, Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic (131.599 lei), Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale (126.000 lei), Administrația Străzilor (131.500 lei), Autoritatea pentru Protecția și Supravegherea Animalelor (129.000 lei), Centrul de Proiecte Culturale al Municipiului București – ARCUB (131.500 lei), Clubul Sportiv Municipal București ( 131.500 lei), Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București (131.500 lei), Municipiul București (131.500 lei), Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului (113.832), STB (RATB)(129.700), până la Grădina Zoologică (130.200 lei) a cumpărat câte o asemenea mașinărie.

Astăzi, am văzut, în Piața Matache, un asemenea utilaj, care stătea cuminte, alături de un încărcător frontal, nefăcând nimic, pentru că zăpadă mai este cât să topești într-un ibric.

Mașinăria de topit zăpada este portocalie, de mici dimensiuni. Cei de la Primăria Sectorului 1 spun că nu le aparține, dar că s-ar putea să fi fost chemată în ajutor de către Administrația Piețelor, tot Sector 1, pentru a elibera de zăpadă platoul de la Matache. În vreme ce mașinile de topit zăpada dorm liniștite, în Piața Matache, pe Buzești-Berzei ca și în tot orașul, trotuarele sunt “sticlă”. Poleiul strălucea, dis de dimineață, când oamenii plecau la serviciu, sub lumina becurilor municipalității. Mai apoi, când au început să plece copiii la Școală, a început să lucească și mai abitir sub razele soarelui.

Acum, când pensionarii încep să mai iasă și ei din casă, să meargă până la piață, până la farmacie sau până la medicul de familie, că să își ia o amărâtă de rețetă sau trimitere, pare că poleiul s-ar fi topit. Dar, MARE ATENȚIE, este doar o impresie! Pe lângă porțiunile unde ghețușul s-a transformat în mici bălți, sunt, în continuare, porțiuni foarte întinse de trotuare acoperite cu polei lucitor și foarte alunecos !

Așa că, mamaie, tataie, luați o șosetă peste gheata veche de iarnă sau, mai bine, trimiteți pe vreun nepot să vă ia rețeta, trimiterea sau să vă cumpere o pâine! Altfel o să urle salvările și o să fie nebunie la UPU și la secțiile de ortopedie ale spitalelor…

Deci, avem mașini de topit zăpada în valoare de sute de mii de euro, dar nu putem cumpăra câțiva pumni de sare, de nisip sau de material antiderapant, oricare ar fi el, pentru ca pietonii să poată circula în siguranță pe trotuare ?!

Nu venim, oare, la vorba aceea românească ce spune că tichie de mărgăritar îi trebuie chelului?! Mă rog, în cazul nostru, primăriilor le trebuie mașini de topit zăpada…

Elevii se întorc la cursuri
Actualitate duminică, 1 noiembrie 2026, 16:00

Elevii se întorc la cursuri

Elevii se întorc luni, 2 noiembrie, la cursuri, după o săptămână de vacanţă. Următoarea vacanţă de care să vor bucura copiii va fi cea de...

Elevii se întorc la cursuri
Poliţia Română: 487 de permise de conducere, reţinute în ultimele 24 de ore
Actualitate duminică, 1 noiembrie 2026, 15:20

Poliţia Română: 487 de permise de conducere, reţinute în ultimele 24 de ore

Poliţia Română: 487 de permise de conducere, reţinute în ultimele 24 de ore; 85 – pentru consum de alcool. Aproape 500 de permise de...

Poliţia Română: 487 de permise de conducere, reţinute în ultimele 24 de ore
Șofer de ride-sharing, atacat cu un cuțit în București
Actualitate duminică, 1 noiembrie 2026, 14:56

Șofer de ride-sharing, atacat cu un cuțit în București

Un bărbat în vârstă de 32 de ani a fost arestat preventiv după ce, aflat sub influenţa alcoolului, ar fi lovit cu un cuţit şoferul de...

Șofer de ride-sharing, atacat cu un cuțit în București
Marele premiu al Mexicului
Actualitate duminică, 1 noiembrie 2026, 11:51

Marele premiu al Mexicului

Lewis Hamilton va porni de pe prima pozitie a grilei de start in Marele Premiu al Mexicului la Formula 1. Este al 105-lea pole position din cariera...

Marele premiu al Mexicului
Actualitate duminică, 1 noiembrie 2026, 11:19

MAI: Peste 100 de reprezentanţi ai profesorilor, instruiţi

MAI: Peste 100 de reprezentanţi ai profesorilor, instruiţi cum să fie atenţi şi să semnaleze portul de obiecte periculoase. Peste 100 de...

MAI: Peste 100 de reprezentanţi ai profesorilor, instruiţi
Actualitate duminică, 1 noiembrie 2026, 10:42

Victorie in deplasare pentru Dinamo

Dinamo a intrecut-o pe CSU Cluj cu 3-0 in deplasare in etapa a 4-a a Diviziei A1 la volei feminin. Volei Alba a castigat cu 3-1 disputa de la Blaj cu...

Victorie in deplasare pentru Dinamo
Actualitate duminică, 1 noiembrie 2026, 10:00

Idealul locuirii bucureștene, subiect readus prin lansarea unei cărți

Istoricul Andrei Răzvan Voinea a lansat ediția revizuită și completată a cercetării sale despre parcelările construite în București, între...

Idealul locuirii bucureștene, subiect readus prin lansarea unei cărți
Actualitate duminică, 1 noiembrie 2026, 09:30

Accidente pe DN1

Trei persoane au fost ranite in urma unui accident produs pe DN1, la Posada, in zona localitatii Comarnic. In accident au fost implicate doua...

Accidente pe DN1