Ascultă Radio București FM Live

Începe Art Safari 2018

Începe Art Safari 2018
Foto: Sursa foto: www.artsafari.ro/arhiva

Articol de Adriana Baciu, 11 mai 2018, 10:24

Lucrări evaluate la aproape 10 milioane de euro din colecţii private importante, de la Muzeul Pompidou din Paris, dar şi din colecţia lui Nicolae Ceauşescu vor fi expuse începând de vineri până pe data de 20 mai la Art Safari, cel mai mare eveniment dedicat artei din România, care va avea loc în Piaţa George Enescu din Bucureşti.

Cea mai valoroasă lucrare care va fi expusă este una aparţinând lui Constantin Brâncuşi, aflată într-o colecţie privată şi care este estimată ‘la o sumă din şapte cifre’, după cum a anunţat directorul Art Safari Bucureşti, Ioana Ciocan.

”Avem de-a face cu un foarte tânăr colecţionar român, prin a cărui generozitate publicul poate vedea trei lucrări ale lui Brâncuşi. (…) Valoarea lucrării este din şapte cifre. Poate fi văzută începând cu 11 mai şi va sta faţă în faţă cu Adrian Ghenie. Am vrut să facem o legătură între trecutul nostru şi prezent”, a spus Ciocan.

Expoziţia Art Safari, aflată la a cincea ediţie, este împărţită în patru părţi.

Pavilionul Muzeal ”Natural-Cultural”, al cărui curatoriat este realizat de Alina Şerban, cuprinde artă românească de până la jumătatea anilor ’90, adusă din peste 20 de muzee din România şi din importante colecţii private, inclusiv filme realizate de Brâncuşi, care sunt împrumutate de la Muzeul Pompidou din Paris.

Sursa foto: www.artsafari.ro

Potrivit Alinei Şerban, cele două filme ale lui Constantin Brâncuşi au fost digitalizate în 2011 de către Centrul Pompidou de la Paris şi puse la dispoziţia unei expoziţii.

”Brâncuşi şi-a fotografiat singur opera, el a decis sub ce formă şi care este tipul de relaţie cu lumina în cadrul lucrărilor din atelier, iar aici vine în 1937 – 1938 în ţară pentru construcţia ansamblului de Târgu Jiu şi sunt o serie de filmări pe care el le realizează studiind, pe de o parte, peisajul şi, pe de altă parte, un tip de structurare a imaginii pornind de la tema coloanei. Sunt foarte multe cadre în care el prezintă coloana, filmată din diferite unghiuri. Practic, Brâncuşi ghidează felul în care noi trebuie să privim lucrarea”, a explicat curatorul Pavilionului Muzeal.

Pavilionul Central ”Art on Stage” este dedicat artelor performative şi instalaţiilor artelor contemporane şi cuprinde pictură, grafică şi broderie, bandă desenată şi instalaţii. Expoziţia platformă este regizată de Herve Mikaeloff – consultantul Grupului Louis Vuitton Moet Hennessy şi al Louis Vuitton Fondation – şi cuprinde lucrări ale artiştilor români. Aici vor fi expuse şi producţii realizate de artişti contemporani special pentru eveniment.

”Lucrarea Arantxei Etcheverria este producţie Art Safari, lucrarea lui Vlad Nancă, Radu Cioca şi Mircea Cantor, care, cu ajutorul casei Dior, produce o lucrare în premieră – un cojoc din regiunea Bihorului care este cusut de cojocul Dior din colecţia toamnă – iarnă 2017, care a provocat întregi dezbateri despre ce este autentic românesc şi dacă acest autentic românesc se foloseşte cu sau fără drept de autor de către marile case de modă internaţionale”, a precizat Ioana Ciocan.

Art Safari include şi expoziţiile ”50 de pictori impresionişti din colecţia BCR” şi ”Altceva despre Ceauşescu”.

Sursa foto: www.artsafari.ro

Evenimentul are şi un program dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 3 şi 12 ani. Programul oferă ateliere de creaţie şi tururi ghidate susţinute de elevii Şcolii Lauder-Reut şi British Council pe un traseu expoziţional pe înţelesul celor mici. Accesul pentru copiii până la 12 ani este gratuit.

Conceptul arhitectural al pavilionului expoziţional aparţine arhitectului Attila Kim, comisarul României la Bienala de la Veneţia – ediţiile 2016 până în prezent.

Biletele pot fi achiziţionate de la adresa www.artsafari.ro sau direct de la eveniment.

Art Safari poate fi vizitat până pe 20 mai, zilnic, între orele 12:00 – 21:00, iar sâmbăta până la 24:00.

S-a dat startul înscrierilor în programele de vară “Din inimă pentru copiii noștri”, pentru copiii din Sectorul 5
Actualitate luni, 15 iunie 2026, 15:37

S-a dat startul înscrierilor în programele de vară “Din inimă pentru copiii noștri”, pentru copiii din Sectorul 5

Primăria Sectorului 5 a dat startul înscrierilor în programele de vară pentru copii, pentru o vacanță plină de activități educative,...

S-a dat startul înscrierilor în programele de vară “Din inimă pentru copiii noștri”, pentru copiii din Sectorul 5
VIDEO| Women in Music România lansează cea de-a VI-a ediție a programului de mentorat
Actualitate luni, 15 iunie 2026, 15:11

VIDEO| Women in Music România lansează cea de-a VI-a ediție a programului de mentorat

Femeile care contribuie la dezvoltarea industriei muzicale din România au fost în centrul atenției în cadrul emisiunii „Bună dimineața,...

VIDEO| Women in Music România lansează cea de-a VI-a ediție a programului de mentorat
Metrorex a încheiat anul 2025 cu pierderi de peste 312 milioane de lei
Actualitate luni, 15 iunie 2026, 15:08

Metrorex a încheiat anul 2025 cu pierderi de peste 312 milioane de lei

Metrorex a raportat pentru anul 2025 pierderi de peste 312 milioane de lei, în creștere cu peste 72% față de nivelul înregistrat în 2024,...

Metrorex a încheiat anul 2025 cu pierderi de peste 312 milioane de lei
Cum caută Generația Z sensul vieții într-o lume dominată de social media
Actualitate luni, 15 iunie 2026, 14:47

Cum caută Generația Z sensul vieții într-o lume dominată de social media

Generația Z și căutarea sensului vieții Discuția a început cu o reflecție asupra modului în care Generația Z este percepută în raport cu...

Cum caută Generația Z sensul vieții într-o lume dominată de social media
Actualitate luni, 15 iunie 2026, 14:24

Iulian Hatmanu: Contractul cu Romprest se termină, pe 30 iunie. De la 1 iulie, intră Blue Planet!

În dosarul nr. 12037/3/2026, Tribunalul București a respins excepția de nelegalitate a Hotărârii Consiliului Local al Sectorului 1 nr. 24/2026,...

Iulian Hatmanu: Contractul cu Romprest se termină, pe 30 iunie. De la 1 iulie, intră Blue Planet!
Actualitate luni, 15 iunie 2026, 13:38

CCIB organizează evenimentul “Open House Networking” dedicat dezvoltării și internaționalizării industriei românești

Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB) invită antreprenori, manageri și specialiști din diverse domenii la evenimentul...

CCIB organizează evenimentul “Open House Networking” dedicat dezvoltării și internaționalizării industriei românești
Actualitate luni, 15 iunie 2026, 13:28

Proiectul Legii salarizării este departe de a fi gata

Proiectul Legii salarizării este departe de a fi gata, transmite Federaţia “Solidaritatea Sanitară”. Federaţia “Solidaritatea...

Proiectul Legii salarizării este departe de a fi gata
Actualitate luni, 15 iunie 2026, 13:18

VIDEO| Sistemul digestiv și legătura lui cu starea de bine

În această ediție a emisiunii “Întâlniri Capitale”, discutăm despre sănătatea sistemului digestiv, supranumit și “al...

VIDEO| Sistemul digestiv și legătura lui cu starea de bine