Ascultă Radio București FM Live

Cele mai interesante evenimente din Bucureşti de astăzi, 6 martie

Cele mai interesante evenimente din Bucureşti de astăzi, 6 martie

Articol de , 6 martie 2018, 15:55

CINEMA

* Proiecţiile celor cinci producţii nominalizate la categoria Cel mai bun film european a celei de-a XII-a ediţii a Premiilor Gopo continuă şi astăzi.

˟ La Cinema Muzeul Ţăranului, de la ora 15:30, drama „(M)ucenicul” realizată de Kirill Serebrennikov;

˟ La Cinema Elvira Popescu:

– de la ora 18:30, comedia „Ma Loute / Mister în Slack Bay” de Bruno Dumont, cu Fabrice Luchini, Juliette Binoche, Valeria Bruni Tedeschi şi Jean-Luc Vincent;

– de la ora 21:00, drama de război „Dunkirk”, realizată de Christopher Nolan, cu Mark Rylance, Kenneth Branagh, Cillian Murphy şi debutantul Fionn Whitehead.

La Cinemateca Eforie, au loc două proiecţii mai speciale:

– de la ora 16:30, în programul dedicat Centenarului României Mari (cu intrare liberă), drama istorică „Rug şi flacără” ecranizare a romanului omonim de Eugen Uricaru regizată de Adrian Petringenaru în 1980, cu: Ion Caramitru, Florin Piersic, Teofil Vîlcu, Simona Măicănescu, Ştefan Velniciuc, Ilarion Ciobanu, Dorel Vişan, Mircea Veroiu, Geo Saizescu;

– de la ora 19:00, în cadrul programului „Istoria filmului universal în capodopere”, drama „Le notti di cabiria / Nopţile Cabiriei” realizată în 1957 de Federico Fellini cu Giulietta Masina, Amedeo Nazzari, François Perrier, Franca Marzi, parte a aşa-numitei trilogii a culpabilităţii definitorie pentru universul tematic şi estetic al marelui cineast italian.

* La Centrul de Teatru Educaţional Replika (Str. Lânăriei, nr. 93-95), în cadrul noului proiect educaţional multidisciplinar intitulat „Poveşti la Replika”, de la ora 19:00 este proiectat un film surpriză despre şcoală şi sistemul de educaţie, despre cum să creşti mare şi cum să te dezvolţi… după posibilităţi, ce vine în completarea spectacolului de teatru şi a dezbaterii de ieri.

* În cadrul programului „Fiction Tuesdays”, la Centrul Ceh (Str. Ion Ghica, nr. 11) are loc, de la ora 20:00, proiecţia filmului „Ikarie XB 1”, realizat în 1963 de Jindřich Polák şi celebru în blocul răsăritean din acei ani datorită efectelor speciale foarte reuşite pentru vremea respectivă, dar şi pentru distribuţia bine aleasă şi inteligenţa scenariului, influenţând multe dintre producţii de gen care i-au urmat, precum „Odiseea Spaţială” a lui Kubrick. Intrare liberă. Subtitrare în limba engleză.

BALET

* Sala Palatului găzduieşte, de la ora 20:00, o reprezentaţie cu baletul în 4 acte „Lacul Lebedelor” de P. I. Ceaikovski dată de Compania „St. Petersburg Classical Ballet of Andrey Batalov”. Solişti: Olga Golitsa şi Denis Nedak.

MUZICĂ

* În ambele săli ale Ateneului Român au loc astăzi, de la ora 19:00, evenimente muzicale:

– la Sala Mare, concertul de muzică barocă intitulat „La Lumière Comique” dat de  Musica Ricercata – prima orchestră de muzică barocă (acordată la diapazon 415 Hz) înfiinţată de un dirijor român, Gabriel Bebeşelea;

– la sala mică în cadrul „Stagiunii de marţi seara” un recital susţinut de Pianista Ting-I Lee din Taiwan, câştigătoare a primei ediţia a „Transylvanian International Piano Competition” desfăşurată vara trecută la Braşov, care interpretează lucrări de W.A. Mozart, Franz Schubert şi Igor Stravinski / Guido Agosti.

* Trupa Alex and the Fat Penguins susţine un concert în Control Club, începând cu ora 21:00.

* Stema dă concert în Expirat Club – Halele Carol, în deschidere, de la ora 21:00  cântând Next Ex.

* De la 21:30, în Hard Rock Café Direcţia 5 susţine concertul intitulat „Cel mai frumos cadou”.

* The Motans cântă în Berăria H, de la 22:15.

CARTE

La Librăria Humanitas de la Cişmigiu, de la ora 19:00 are loc lansarea volumului „Bucureştiul fanariot. Administraţie, meşteşuguri, negoţ”, de Tudor Dinu. Alături de autor vor vorbi: ambasadorul Republicii Elene la Bucureşti, Vassilis Papadopoulos, precum şi istoricii Georgeta Filitti şi Petre Guran.

EVENIMENTE LA MUZEUL NAŢIONAL AL LITERATURII ROMÂNE

* La sediul din Str. Nicolae Creţulescu. nr. 8 (în spatele Bisericii Albe), de la ora 18:00 începe o întâlnire între generații, între profesoara Rodica Mandache şi studenții săi de la Universitatea Hyperion (Diana Iorgu, Emanuel Varga, Laurenţiu Bondarenco, Gianina Crivăţ, Dragoş Stoica, Ionela Buzatu, Daniel Biţescu, Alexandra Zamfirescu, Magdalena Pisaltu) în cadrul unui spectacol numit „Durere scurtă”, după un text al lui Truman Capote.

* Până pe 11 martie, în intervalul orar 10:00 – 18:00, pot fi vizitate expoziţiile din cadrul Bienalei de Carte Bibliofilă şi de Carte-Obiect, în spaţiile expoziţionale ale Muzeului din Calea Griviţei, nr. 64-66.

EXPOZIŢIE

Expoziţia personală „The offense report”, în care Christian Paraschiv portretizează moştenirea traumatizantă a Comunismului, este vernisată la ora 18:30, la Elite Art Gallery (Piaţa Naţiunile Unite, nr. 3-5), unde poate fi vizitată până pe 12 aprilie.

CONFERINŢE

* „Smerenia – arta de a fi la locul tău” este tema conferinţei, susţinute de PS Ignatie, Episcopul Huşilor, de la ora 18:30, în amfiteatrul „Dumitru Stăniloae” al Facultăţii de Teologie Ortodoxă a Universităţii Bucureşti. Evenimentul deschide seria de conferinţe organizate de ASCOR – filiala Bucureşti în perioada Postului Mare.

* Prima conferinţă din acest an a seriei „#CePunemÎnRamă?”, ce face parte din Programul Expoziţional ARCUB 2018, se intitulează „Partea Celuilalt” şi este susţinută, de la ora 18:30, în cadrul expoziţiei „PARCURS BRU>><<BUH” din Hanul Gabroveni (Str. Lipscani, nr. 84 – 90), de artistul belgian Pierre Van Hulle, pornind de la afirmaţia „O carte aparţine în primul rând cititorului”.

România găzduiește pentru prima dată un campionat mondial de handbal feminin sub 18 ani
Actualitate luni, 3 august 2026, 17:01

România găzduiește pentru prima dată un campionat mondial de handbal feminin sub 18 ani

Competiția International Handball Federation Women’s Youth World Championship 2026 reunește 32 dintre cele mai valoroase echipe naționale....

România găzduiește pentru prima dată un campionat mondial de handbal feminin sub 18 ani
AUDIO| Ce sunt adăposturile climatice și cum îi protejează pe bucureșteni în timpul caniculei și al frigului extrem
Actualitate luni, 3 august 2026, 15:23

AUDIO| Ce sunt adăposturile climatice și cum îi protejează pe bucureșteni în timpul caniculei și al frigului extrem

Primăria Capitalei deschide sediile clădirilor din subordine si le transformă în locuri de refugiu în fața temperaturilor extreme (caniculă...

AUDIO| Ce sunt adăposturile climatice și cum îi protejează pe bucureșteni în timpul caniculei și al frigului extrem
Cea mai așteptată carte de nonficțiune a anului, semnată de Andrew Huberman, va fi lansată simultan în România și pe piața internațională
Actualitate luni, 3 august 2026, 14:00

Cea mai așteptată carte de nonficțiune a anului, semnată de Andrew Huberman, va fi lansată simultan în România și pe piața internațională

Volumul “Protocols. Manual de utilizare a corpului uman”, semnat de neurologul și profesorul de la Stanford Andrew D. Huberman, va fi...

Cea mai așteptată carte de nonficțiune a anului, semnată de Andrew Huberman, va fi lansată simultan în România și pe piața internațională
Congrese mondiale de studiile arabe creștine și siriace, găzduite la Palatul Parlamentului
Actualitate luni, 3 august 2026, 13:44

Congrese mondiale de studiile arabe creștine și siriace, găzduite la Palatul Parlamentului

România găzduiește, în perioada 3–7 august, pentru prima dată în Europa de Est, Congresul Mondial de Studii Siriace și Conferința...

Congrese mondiale de studiile arabe creștine și siriace, găzduite la Palatul Parlamentului
Actualitate luni, 3 august 2026, 12:42

Au început lucrările de reabilitare a Parcului Herăstrău. Prima etapă vizează consolidarea malurilor lacului

Prima etapă a unui amplu proces de reabilitare a Parcului “Herăstrău”, aceea a punerii în siguranță a malului de lac, se află,...

Au început lucrările de reabilitare a Parcului Herăstrău. Prima etapă vizează consolidarea malurilor lacului
Actualitate luni, 3 august 2026, 12:13

Detonare controlată la Cernavodă. Intervenția MApN pentru creșterea debitului Dunării s-a încheiat cu succes

Ministerul Apărării Naționale (MApN) anunță că operațiunea de detonare controlată desfășurată pentru creșterea debitului brațului...

Detonare controlată la Cernavodă. Intervenția MApN pentru creșterea debitului Dunării s-a încheiat cu succes
Actualitate luni, 3 august 2026, 12:00

VIDEO| Cum ne transformă traumele

Cât din povestea pe care o trăim astăzi ne aparține cu adevărat? Și cât reprezintă ecoul unor experiențe, drame de familie, alegeri și...

VIDEO| Cum ne transformă traumele
Actualitate luni, 3 august 2026, 11:55

Valul de căldură se intensifică. ANM prelungește informarea de caniculă pentru întreaga țară până vineri dimineaţa

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a prelungit informarea de caniculă și temperaturi deosebit de ridicate, avertizarea fiind...

Valul de căldură se intensifică. ANM prelungește informarea de caniculă pentru întreaga țară până vineri dimineaţa