Monitorizarea calitatii aerului in Bucuresti, o TEAPA DE TIP ROMANESC!

Articol de Mircea Apostolescu, 20 iunie 2017, 10:11

Ca si in multe alte cazuri, atunci cand vine vorba despre monitorizarea calitatii aerului, se aplica celebra deviza: “Pe afara-i vopsit gardu’ si-nauntru-i leopardu'”!

Manate de ipocrizia “verde/eco” ori pentru a bifa, de forma, indeplinirea obligatiilor asumate fata de partenerii europeni, autoritatile ne arata pe hartie un sistem national pentru monitorizarea calitatii aerului si ne spun ca am sta bine, pentru ca am respira un aer mai curat decat locuitorii Lisabonei sau cei ai Parisului.
Realitatea este ca, de cel putin sase ani, acest celebru sistem national nu functioneaza, in Bucuresti, spre exemplu, si ca ne aflam in procedura de infreengement privind calitatea aerului, procedura declansata de catre Comisia Europeana.

Conform Legii 104/2011 privind calitatea aerului, responsabilitatea monitorizarii calitatii acestui factor de mediu revine autoritatilor pentru protectia mediului.
Tot in conformitate cu prevederile aceleiasi legi, ar trebui sa existe un Sistem National pentru Monitorizarea Calitatii Aerului care are obligatia de a masura, PERMANENT, concentratiile de dioxid de sulf (SO2), de oxizi de azot (NOx), de monoxid de carbon (CO), de ozon (O3), de particule in suspensie (PM10 si PM2,5), de benzen (C6H6) si de plumb (Pb).

Sistemul se compune, teoretic, din 142 de statii de monitorizare continua a aerului, repartizate pe 41 de centre locale.
Aceste statii ar trebui sa colecteaze si transmita panourilor pentru informarea publicului datele privind poluarea aerului.
In acelasi sistem national ar trebui sa existe 107 puncte pentru informarea publicului, dintre care 48 de panouri exterioare si 59 de panouri interioare, in incinta primariilor.

Trecand peste faptul ca 107 panouri de informare, la nivelul intregii tari, pare a fi doar o gluma nesarata si ca eu nu am vazut in Bucuresti, nici pe strada, nici in vreo primarie, vreun panou care sa ne informeze cu privire la calitatea aerului, deosebit de grav este faptul ca statiile de masurare a poluarii aerului din Capitala nu functioneaza de cel putin sase ani.

Conform unui studiu independent privind calitatea aerului, realizat in anul 2011, de catre Asociatia “Centrul pentru Politici Durabile” si “Ecopolis” pe tema calitatii aerului, la toate statiile de monitorizare din Bucuresti erau depasite nivelurile maxime de substante poluante admise de normele europene si cele ale Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS).
Statiile Autoritatii Nationale pentru Protectia Mediului (ANPM) erau nefunctionale, inca de la vremea respectiva.

In Bucuresti exista urmatoarele statii de masurare a calitatii aerului: B2 in Titan, pe strada Rotunda numarul 4, Sector 3, B3 tot in Sectorul 3, pe Soseaua Mihai Bravu 42-62, B4 in Berceni, pe Soseaua Berceni 10-12, Sector 4, B5 in Drumul Taberei, pe Drumul Taberei 119, B6, pe Calea Victoriei 32-34, la intersectia cu Bulevardul Regina Elisabeta, vis-a- vis de Cercul Militar, si B7 pe strada Atomistilor 407, la Magurele.

Incepand de ieri dimineata, am incercat sa obtin datele privind poluarea aerului din Bucuresti de pe site-ul oficial al ANPM, www.calitateaaerului.ro.
Nu am reusit sa obtin, pentru nici una dintre statiile din Bucuresti, decat mesajul potrivit caruia datele ar fi in curs de validare.

In septembrie anul trecut, ministrul mediului, Cristiana Pasca Palmer, recunostea ca statiile de monitorizare a calitatii aerului din Bucuresti nu functioneaza si ca orasul are o grava problema in ceea ce priveste poluarea aerului, mentionand si procedura de infreengement declansata de catre Comisia Europeana.
Numai ca doamna ministru incerca sa paseze cartoful fierbinte catre Primarul General Gabriela Firea, spunand ca Primaria Capitalei si ANPM trebuie sa conlucreze pentru rezolvarea problemei.

In ce fel ar fi putut conlucra Municipalitatea pentru a asigura functionarea statiilor pentru masurarea poluarii pe care nu le are in subordine nu este foarte clar.
Este clar, insa, ca ANPM nu a facut nimic pentru ca statiile sa devina operationale.

Sigur, la fel de clar este ca nici administratia locala nu a reusit sa faca mare lucru pentru a rezolva problema traficului, care genereaza o buna parte din poluare, pentru a-i obliga pe constructori sa respecte normele de protectie a mediului sau pentru a opri adevarata hemoragie a spatiilor verzi, care sunt pierdute, pe calea retrocedarilor, si, mai apoi, distruse.
In context, trebuie sa amintim ca circa 75 de hectare de spatii verzi, reprezentand portiuni de parcuri, parcuri intregi si baze sportive, au fost sau se afla in pericol de a fi pierdute de catre Municipalitate si, apoi, distruse.

Dar, pana la urma, vinovati pentru poluarea care ne otraveste si ne imbolnaveste in fiecare clipa suntem fiecare dintre noi, in fiecare dimineata in care alegem sa plecam de acasa cu masina personala, in loc sa luam metroul sau autobuzul.