Inginerii care ne lipsesc

Articol de , 27 octombrie 2016, 08:24

Inainte de 1990, inginerii erau, probabil, categoria de intelectuali cea mai numeroasa si cea mai bine platita din Romania. Era nevoie de ingineri peste tot, in nenumaratele fabrici si santiere, dar si in intreprinderile de comert exterior care construiau in toata lumea cladiri de locuit, sau uzine la cheie.

Imediat dupa 1989, insa, falimentul multor industrii care erau si nemodernizate si hipertrofiate, dar mai ales falimentul unor principii economice gresite, au avut ca efect colateral prabusirea interesului absolventilor de liceu pentru meseriile tehnice. In aniil ’90 aproape nimeni nu mai dorea sa dea admitere la Politehnica sau la Constructii, toata lumea vroia sa fie student la Drept, la ASE sau la facultatile umaniste.

Timp de 26 de ani industria romaneasca a continuat sa functioneze, ba chiar a reusit sa se modernizeze, mizand pe marea masa de ingineri vechi, in conditiile in care noile generatii de intelectuali fugeau de tot ceea ce avea legatura cu fabrica, sau cu atelierul de productie.

Asa s-a ajuns la criza actuala in care foarte multe companii, si cu capital romanesc si cu capital strain, vor sa vine in Romania, sau vor sa-si dezvolte afacerile deja existente, dar nu mai gasesc ingineri.

Emigratia inginerilor

La deschiderea noului an academic, presedintele Senatului Universitatii Politehnica din Bucuresti, Ecaterina Andronescu, a anuntat ca 380.000 de ingineri romani lucreaza in strainatate.

Cifra a fost confirmata si astazi de rectorul Universitatii Politehnice Bucuresti (UPB), prof. dr. Mihnea Costoiu, care a acordat un interviu pentru Bucuresti FM.

Dincolo de pierderile pentru societatile comerciale care nu mai gasesc oameni calificati, aceasta emigratie masiva este o pierdere pentru bugetul tarii, pentru ca, asa cum preciza Ecaterina Andronescu, pentru pregatirea tuturor inginerilor plecati in straintatate, statul roman a cheltuit intre 20 si 25 de miliarde de euro.

Se vorbeste despre deficitul de muncitori calificati in economie, dar deficitul de ingineri este chiar mai mare.

Rectorul UPB a afirma ca, de exemplu, in vara trecuta, pentru 3000 de absolventi ai Politehnicii Bucurestene au fost nu mai putin de 11.000 de oferte de locuri de munca.
S-a ajuns la punctul in care toata lumea isi da seama ca o economie moderna si viabila pe termen lung nu se poate lipsi de industria mecanica, de industria electrotehnica, de industria metalurgica, chiar daca sunt domenii mult mai putin “trendy” decat sunt informatica, sau dreptul afacerilor, sau finante-banci.

Cercetarea aplicativa

Nu numai in industrie si in constructii este nevoie de ingineri ci si in cercetarea aplicativa.
In cel mai recent clasament World Economic Forum al tarilor lumii in functie de competitivitate, Romania era ultima dintre tarile Uniunii Europene la acest capitol.

Unul din elementele de baza ale competitivitatii unei tari moderne este capacitatea de cercetare-dezvoltare, adica cercetarea aplicativa, iar aceasta nu se poate face decat cu ingineri, pentru ca scopul este ca rezultatele sa se vada imediat in productie.

In Romania, asa cum este normal intr-o economie de piata, cercetarea aplicativa se concentreza in jurul universitatilor tehnice unde mare parte a banior trebuie sa provina din contractele cu firmele.

Dupa cum declara prof. Mircea Costoiu, din fericire asemenea contracte exista si sunt din ce in ce mai numeroase la UPB, dar exista si probleme

Problemele

Prima problema ar fi reticenta companiilor romanesti: patronul roman asimileaza cu greu ideea ca ar trebui sa-si modernizeze permanent produsele, modernizare pentru care trebuie sa cheltuiasca bani, iar acesti bani sa fie dati unor oameni care se pricep, adica unor institute de cercetare sau unor universitati.

Nici macar multinationalele nu-si permit sa aiba colective proprii de cercetatori in toate domeniile, unele nevoi de modernizare a productiei sunt acoperite prin contracte cu universitatile, acolo unde exista si specialistii necesari si baza tehnica necesara.

A doua problema este chiar capacitatea statului roman de a intelege ca invatamantul superior tehnic trebuie sprijinit mai mult.

Profesorul Costoiu atragea atentia ca de 25 de ani Romania investeste intre 60 si 70% din banii pentru invatamant superior pentru finantarea stiintelor umaniste si stiintelor economice.

Intre 6 si 70% din locurile la facultati finantate de stat sunt in aceste domenii, peste care se adauga facultatile private, care si ele prefera stiintele economice si umaniste.

Este adevarat ca stiintele economice si dreptul erau “cenusaresele” invatamantului superior in timpul comunismului, care considera ca ideologia conduce societatea, dar asta nu inseamna ca acum sa avem un reflex de “rebound”, cu alte cuvinte nu trebuie sa credem ca in liberalism nu mai este nevoie de productia industriala sau ca ea este un element secundar al economiei.